Cavalerul florii de cires
„De aproape cincizeci de ani, orologiul cel mare din turnul şcolii supraveghea cu cadranele sale cele patru puncte cardinale; de aproape cincizeci de ani, acele sale enorme indicau fără greşeală ora exactă. Rareori, iarna, în timpul viscolelor, zăpada cotropitoare oprea mersul lor pe cadranul dinspre soare răsare, iar primăvara, hulubii sau ciorile sau alte zburătoare, în zbenguiala lor, grăbeau mersul vreunui minutar. Dar de fiecare dată, moş Timofte Păstrăvanu, paznicul şcolii, care-şi începuse meseria aceasta încă de pe vremea instalării marelui ornic, şi care, aşa cum spuneau elevii din clasele superioare, şi-o va încheia doar o dată cu oprirea definitivă a ceasului, se urca în turn, scutura scripeţii uriaşi şi începea să învârtească o manivelă cât oiştea carului.”
Cei care-si amintesc aceste randuri cu siguranta ca fac parte dintr-o generatie care a ramas offline pana cel putin la inceputul liceului, daca nu chiar mai mult. Spun acest lucru fara repros ori nostalgie (caci fiecare generatie are farmecul ei), ci mai mult ca o constatare. Caci Ciresarii au fost, pentru generatia mea cel putin, cat Facebook-ul, Twiter-ul, Pinterest-ul, Instagram-ul (ok, pentru asta existau cenacluri foto), si Angry Birds-ul la un loc, plus inca ceva.
Pinot Noir 2005
Randurile de sus fac parte din Cavalerii Florii de Cires, romanul meu preferat din serie, si redescoperirea lor mi-a fost prilejuita de un vin: Cherry Tree Hill, Pinot Noir 2005, de la Cramele Halewood. Dincolo de aluzia numelui (care a jucat rolul ei, recunosc, in paralela cu acest vin), continutul acestei sticle a reusit sa ma aduca in aceeasi stare de anticipatie-nostalgie-curiozitate-visare, ca si cum as fi recitit unul din romanele din aceasta serie. Vinul, asa cum se gaseste acum, matur si evoluat, nu este pentru publicul larg, in aceeasi masura in care Ciresarii nu sunt pentru cei a caror lectura de capatai e rubrica sportiva din ziarul local (buna si aia..). E un vin care trebuie abordat intr-o anumita stare sufleteasca, si analizat prin prisma ideilor, asocierilor, amintirilor.
Cherry Tree Hill 2005
Strict tehnic vorbind, prezinta o culoare terra cotta inchis ce pastreaza inca urme de stralucire, dar cu depozite evidente pe fundul sticlei. Dopul a avut de suferit de-a lungul anilor, poate si pentru ca nu a fost protejat de obisnuitul capison metalic. Nasul readuce niste umbre de arome de fructe -mai degraba samburi de caisa, cirese uscate, ceva coaja de portocala, plus arome tertiare -fum de tabac, esenta de rom, si o tenta licoroasa ce seamana izbitor cu Cointreau. Un gura are o textura fluida, chiar apoasa, cu densitate minima numai cat sa lege impreuna atacul de postgust. Se mai simt inca niste urme de tanini, estompati de o aciditate surprinzator de viguroasa. Nu se dezvolta cine stie ce dupa incalzirea in pahar, si nici nu cred ca ar avea de castigat cu o decantare.
Prin prisma iubitorului de vinuri (si de literatura), este un exemplu de Pinot Noir care si-a trait frumos traiul, si care ar fi aratat probabil mult mai multe cu vreo trei ani in urma. Zece ani sunt insa o varsta frumoasa, nu e mort de tot, si mai poate trezi inca acel fior al curiozitatii implinite. E un vin care a sfarsit demn, ca o carte care asteapta rabdatoare pe raft, adunand praf si vrfile galbene, momentul cand va fi recitita. La cei 21 de lei probabil ca am iesit ceva mai scump decat un exemplar din Ciresarii dintr-un anticariat, dar zau ca vinul asta se gaseste mai rar decat cartea.
Cramele Halewood 2005
Vinul din Cluj 
deci mă bântuie o poftă de vin de nu mai pot să mă exprim ….
Pai… recomanda-mi ceva 🙂
Interesanta,asocierea vinului cu ‘ciresarii’! Vinul,oricum se bea in compania amintirilor…