In ziua de azi, brand-urile romanesti sunt la moda. Incepand cu iile inflorate, care au chiar o zi a lor dedicata, trecand prin dulceata, branzeturi, biciclete si accesorii de moda. Unele sunt romanesti-traditionale, altele sunt romanesti-vintage, romanesti-reinventate ori neo-romanesti, aproape-romanesti, si cine mai stie ce clasificare.
La vinuri, foarte multa vreme am considerat ca Chardonnay-ul n-ar avea cum sa dobandeasca un specific romanesc. Sau in mult mai mica masura decat alte soiuri, cum ar fi Merlot-ul sau Riesling-ul. Nu stiu, parca elementul acela alogen a dominat intotdeauna (sa fie pronuntia? sa fie densitatea uriasa de exemple de import? sa fie nehotararea intre old-school sau new-world?) si m-a facut sa evit a-l prezenta in degustari printre alte vinuri romanesti.
Exemplarul de la Terra Romana incepe sa ma convinga ca in sfarsit am descoperit un stil romanesc de Chardonnay. Si nu doar pentru ca sunt folosite baricuri din stejar romanesc in cursul procesului de fermentatie si maturare. Aflat la a patra aparitie daca nu ma insel, acest vin si-a dovedit in primul rand o consistenta a stilului, chiar tinand cont de variatiile normale de la an la an: mai intens aromat sau mai discret, mai acid ori mai moale, mai corpolent ori ma iusurel, mai floral ori tropical, am invatat sa ii recunosc cremozitatea si finetea, lemnul bine integrat si accentele usor amarui.
As indrazni chiar sa afirm ca Chardonnay-ul romanesc are nevoie de un mic aport de tanin si arome de la invechirea in stejar, pentru a-i echilibra accentele vegetale. Rustic? nici pomeneala. Greoi? departe de asta. Subtire? mai degrama suplu si fluid. E genul de vin din care mi-as forma un etalon gustativ dupa care sa judec alte Chardonnay-uri romanesti.
Si nu in ultimul rand, merge bine cu sarmale.