Ultima transhumanta
Daca te-ai plimbat vreodata printr-o piata de branzeturi, adulmecand zeci de arome -de la cojoc imbacsit de caldura, la lapte-acru, la coaja uscata de branza- daca te-ai uitat pierdut ore in sir la mareele albe ale oilor pe dealuri, daca te-a fascinat palariuta minuscula a ciobanilor, contrastand perfect cu uriasele cojoace, atunci Ultima Transhumata e o carte pentru tine.
Rupta parca dintr-un basm, povestea ciobanilor si a peregrinarilor lor -care pare cateodata de necrezut si atat de departata de noi- e povestea nasterii unor popoare si a unui stil de viata. E mai reala decat orice reality show, si mai spirituala decat orice pelerinaj la vreun sfant ori Mecca. E la fel de mult ancorata in trecut cat si in prezent si viitor. Pentru ca e timeless. E perpetua si ciclica.
In forfota peregrinarilor, facute cu piciorul si pe spinarea magarilor, lucrurile simple se transforma in lucruri eterne. Intr-un fel, cu totii suntem ciobani (oieri, pastori, pacurari, si alte denumiri). Si noi romanii parca mai mult decat altii.
Intriga acestei carti si povesti este insa tocmai disparitia acestui stil de viata: tot mai putine familii aleg sa faca acest drum, aceasta pendulare continua in functie de anotimpuri. Cauzele sunt multiple, si le stim cu totii. Intr-un fel, transhumanta a fost condamnata odata cu primul camion frigorific.
Insa ce ramane e transhumanta etnogenezei, mult mai rezistenta si mai persistenta. Popoare care fie se regasesc de-a lungul vechilor rute de migratie, fie isi gasesc sorgintea spirituala in aceasta pendulare: o persistenta in schimbare. Intr-un fel, acestea sunt popoare puternice, la fel ca si cele aflate in conexiune cu marea: fluxul si refluxul, urcatul si coboratul muntilor creeaza fibra morala.
Perspectiva filmului, si a proiectului in general, este mai degraba etnografica decat epica. Povestea se spune singura. Actorii fac parte din cadrul general, odata cu cainii, magarii si oile. Miscarea insasi e personajul principal, care le insufleteste pe celelalte.
Realizatorul a parcurs peste 50.000 de kilometri si a filmat 100 de ore de brut video, care acum trebuie prelucrate si montate in forma finala. Aceasta ultima etapa a proiectului necesita inca 15,000 de euro, pentru care s-a lansat o campanie online de strangere de fonduri. Vestea buna e ca au mai ramas inca 17 zile in care pot fi donate diverse sume incepand de la 30 lei. A doua veste buna, e ca s-a strans deja mai mult de jumatate din aceasta suma. Iar a treia veste buna, e ca donatia e recompensata cu albume foto, invitatii la proiectia filmului, fotografii personalizate, etc.
vinuri Davino
Eu am ales sa sustin acest proiect cu o suma echivalenta aproximativ cu pretul unei sticle de Domaine Ceptura Rouge 2011. Caci legatura intre mielul de pe eticheta sticlei si conceptul proiectului e prea invitanta: un sacrificiu pentru cunoastere, si in acelasi timp o renastere, spirituala. Caci un asemenea proiect merita cel mai bun dintre vinurile rosii romanesti ale momentului.
Vinul din Cluj 