Riesling la kilometru
Daca cineva ar putea trage cu urechea la gandurile unui alergator, in timp ce acesta inghite kilometri, ar auzi ceva de genul : „Iar mi-am uitat ochelarii de soare. Ar fi trebuit sa beau mai multa apa inainte de plecare. Uite, ce masina noua. Oare cine e fata cu cainele la plimbare? Ouch, siretul s-a agatat. Sa nu uit sa-mi platesc inscrierea pentru cursa de peste doua saptamani. Pazea, pietonule! Uf, bordurile astea imi toaca gleznele. 10 km, am ajuns deja/doar la jumatate!!…”.
Acest ping-pong mental, acest monolog aparent fara sir si fara sens, e de fapt o forma de meditatie. Si cand spun meditatie nu ma gandesc la recitari de mantre in fum de santal in pozitia lotus, ci la intregul proces prin care iti cureti mintea de nimicuri, iti concentrezi atentia, iti sporesti senzatia de aici si acum in prezent, iti constientizezi miscarile propriului corp. Izolezi durerea fizica, o identifici si o accepti -e un semn ca trupul e viu si e in miscare. Iti constientizezi respiratia, furnicaturile din degete, chiar si porii plini de tranpiratie. Ochii se orienteaza singuri, si picioarele isi gasesc drumul, in timp ce mintea e undeva deasupra ta, si te priveste pas dupa pas.
Doar lasand gandurile acestea amestecate sa bantuie libere, deschizand larg usa mintii si invitandu-le sa iasa, ne dam seama cat de mult gunoi mental se acumuleaza zi de zi si ne impaienjeneste colturile mintii. In timp ce corpul e concentrat pe efort, si respiratia sacadata da ritmul alergarii, mintea isi varsa toate nimicurile. Incet-incet, pe masura ce se acumuleaza kilometri si experienta, acest proces devine tot mai necesar -si tot mai profund in aceeasi masura. Mintea tinde in mod natural spre echilibru. Alergarea si efortul ii creeaza doar cadrul. Haosul nu este eliminat, ci doar constientizat si acceptat. Cu fiecare respiratie, mintea se impaca cu sine. Iar in timpul alergarilor lungi, cand kilometri se numara cu zecile, si alergatorul e singur cu propriile ganduri si drumul sau, transformarile mentale sunt profunde si palpabile. Endorfinele inunda corpul si ii dau aripi, insa mintea trece printr-un proces invers, se reduce la esential. Ca si apa care ocupa mereu cel mai mic volum disponibil dintr-un vas.
Riesling Vinarte 2013
La fel si in acest Riesling italian 2013, de la Vinarte. Un val initial de arome amestecate, vag citric-florale, fac loc, pe masura aerisirii, unei baze mai minerale, mai asezate. Chiar daca e un alb relativ tanar, trebuie lasat sa respire, aromele sa se impace intre ele, sa-si gaseasca ritmul si cadenta. E un vin de rabdare si perseverenta. Sprinterii, cei care cauta sa ajunga imediat la finish, la fundul paharului, nu vor fi satisfacuti de acest vin. In schimb cei cu rabdare, vor descoperi o finete si o eleganta ascunse sub faldurile amestecate de la inceput. E un vin ce merita descoperit si peste cativa ani.
gustari si branzeturi
Vinul din Cluj 