Plutesc dus de lumina soarelui. De jos, orbitor, Oltul imi trimite un ocean de raze lichide. De sus, cuprinzator, soarele matinal incepe sa alunge racoarea. De fiecare parte, aliniate, interminabilele randuri de vie dau contur dealurilor. Pasii ma poarta ritmic, in tacere, de-al lungul pavajului toropit. Alerg -nu, mai bine zis ma las dus de alergarea de dimineata, ca un adevarat ritual. E modul meu de a saluta via, si de a-i multumi pentru ca exista. In fuga, imi trec pe tacute mana printre frunzele delicate si umede de roua. Roua se amesteca cu transpiratia abundenta. Linistea e parca si mai adanca cu cat ma apropii de varful dealului. Randurile se despart facand loc privelistii. Nici macar mustele si albinele nu s-au trezit. Ma simt aproape imponderabil, plutind pe aceasta stare de incremenire ireala.
Adus de cine stie ce conexiune a memoriei, imi revine in minte gustul vinului de aseara. Chiar daca mi-e sete, refuz sa inghit in sec. Stiu ca e doar o inchipuire, dar il simt real, pe gingii si pe limba, in gat si pe buze. Apoi gandul devine mai aerian, mai catifelat decat vinul din paharul de ieri, devenind o boare rosie. Las amintirea in coltul ei, sa o am proaspata si cu alta ocazie. Caci nu stiu cand voi mai avea ocazia sa ma intalnesc cu acest vin. Probabil cel mai fin, catifelat, tandru, vin rosu romanesc pe care l-am degustat vreodata: Prince Stirbey Novac 2010.
E un vin din cele sapte aliniate de Oliver Bauer in cadrul traditionalei degustari de la crama. Degustarea a fost dedicata anului 2010 -o orizontala adica- un eveniment ceva mai rar in cadrul degustarilor. Toate vinurile au fost cel putin interesante (rose-ul, o curiozitate!), insa de departe Novacul mi-a atras atentia. Pentru ca stie sa faca ceea ce putine vinuri si etichete romanesti stiu sa faca: sa fie fin dar expresiv, elegant dar bine subliniat, delicat dar memorabil. Nu e deloc obosit dupa cei 6 ani de sticla, si nici macar culoarea nu si-a pierdut virilitatea. Echilibrul de-a dreptul celest intre aciditate, extract, intensitatea aromelor, si densitate, plus cursivitatea si coerenta, ma fac sa cred ca se afla aproape sau tocmai la apogeul evolutiei. Ma bucur ca l-am prins in acest moment. Cumva, cred ca a meritat efortul sa alerg pana la el.