Rondo alla Turca
Nu ar trebui sa judecam o tara dupa conducatorii ei politici -noi ar trebui sa stim bine lectia asta, si sa o spunem tuturor. Noi, cei care ne aratam „profund ingrijorati” de evenimentele din Turcia, cei care ne „indignam” la auzul abuzurilor, cei care „condamnam vehement” incalcarea libertatilor cetatenesti. Noi, cei care proferam ca locul lor nu e in Europa, ca tiranul si armata si „sultanul”, si asa si pe dincolo… Noi ar trebui sa fim primii are sa ne aducem aminte ca acum nici douazeci de ani, niste cetateni, mineri de profesie si „agenti ai schimbarii” prin fatalitatea istoriei, faceau sa cada guverne prin forta batelor… Iar cu doar trei ani in urma, societatea noastra vuia despre „puciul parlamentar”, suspendarea presedintelui si alte subiecte… Noi, care de nici zece ani nu suntem intrati cu drepturi depline in UE, iar la Schengen inca visam, vorbim cu dogmatism despre „stabilitatea la granita de sud-est a Europei” si punem sub semnul intrebarii candidatura Turciei.
Fireste, exista argumentul interventiei armatei, a suspendarii drepturilor civile, a zecilor de mii de arestari, a declaratiilor belicoase, etc. Sa nu judecam insa Turcia si turcii in fuctie de acest moment. Caci, la scara istorica, reprezita doar un moment, raportat la lungul parcurs pe drumul modernizarii, drum care dureaza multe generatii, si in general se intinde pe vreo doua secole. Si iarasi, cand vine vorba de sicopele pe drumul modernizarii unei tari, noi ar trebui sa fim cei ingaduitori, si sa ne aducem aminte de propria perioada de autoritarism militar. Evident, era razboi la granite pe atunci, insa si Turcia are propriul razboi la frontiere.
Iar drumul lor spre modernizare e diferit de al nostru, si poate de al oricarei natiuni europene. Ei incearca, de la Ataturk incoace, sa-si regaseasca o identitate, sa recupereze cultura unui fost mare imperiu, pastrand in acelasi timp relatii cu fostii vasali si supusi. Nu e usor. Unele natiuni au reusit sa-si regandeasca paradigma identitatii post-imperiale -vezi Austria. Anglia, Franta, Spania, si-au dizolvat cu mai mult sau mai putin succes fostele imperii coloniale, pastrandu-si influenta culturala. Rusia e probabil exemplul contrar, al ideii imperiale reinviate.
Indiferent ce forma va lua modernizarea Turciei, trebuie sa intelegem ca ceea ce se intampla acum e o faza necesara, o faza de schimb de generatii politice: vechea garda kemalista, laica, militarista, conservatoare, etatista, si profund macinata de coruptie, e atacata de noua elita economica, antreprenoriala, cu viziuni economice liberale, ambitii regionale si globale, populista, fara scrupule, islamista doar de circumstanta, si cand le dicteaza interesele electorale. Greu de spus in ce directie istorica va merge…
De asemenea, n-ar trebui sa judecam vinurile Turciei dupa exemplarele ordinare si de nebaut, servite in hotelurile all-inclusive de pe litoral. Mi-e greu sa inteleg de ce isi dau atata osteneala sa serveasca mancare deosebita si variata, si fac rabat tocmai la vin si cafele. De aceea, am mai spus-o si cu alte ocazii, vinurile Turciei sunt cat se poate de interesante, insa e nevoie de ceva efort sa fie gasite. In lipsa de un vin bun, alternativele raman berea Efes, sau raki-ul Yeni -un excelent companion culinar, si digestiv.
Vinete umplute si pilaf turcesc
Gastronomia, cum spuneam, e fascinanta, chiar si in conditiile felurilor servite la hotel: vinete umplute, pilaf cu stafide, pilaf picant, dorada coapta pe jar, coltunasi cu carne, placintele gozleme subtiri ca si pergamentul…
Sa fim, deci, ingaduitori fata de Turcia si de turci, si sa nu ne grabim sa-i judecam prea pripit. Sunt mult mai aproape de noi, cultural vorbind (inclusiv prin cultura mancarii si vinurilor), decat vecinii lor de la est…
Gastronomie turceasca
Vinul din Cluj 