Un Riesling descult
Nu stiu daca fasolea scazuta, cu usturoi si rosii proaspete, pe care o am in farfurie, se apropie de o adevarata frijoles mexicana. Adica cam ceea ce mancau legendarii alergatori tarahumara si „tribul” de atleti ultramaratonisti, un pic nebuni, care a descins in canioanele salbatice din nordul Mexicului unde acestia traiau.
Am mancat citind pe nerasuflate, cam doua linguri la trei pagini, pana s-a racit in farfurie. Si nu pentru ca nu mi-ar fi fost foame. Dar cum sa lasi din mana asa carte, despre placerea pura a alergarii, despre un legendar trib de alergatori a caror performante depasesc orice imaginatie. Despre ultramaratoane in locuri neumblate, personaje pantagruelice, dezvaluiri, povesti reale imbinate cu fictiune. Despre oameni care escaladeaza creste stancoase cu picioarele desculte, si cu sufletul la fel.
Caci placerea pura a alergarii, cand corpul e eliberat de propria povara, apare atunci cand mintea e descaltata de balast si prejudecati care aparent o protejeaza, dar de fapt o ingreuneaza, asa cum piciorul este ingreunat si stanjenit de un pantof prost croit. A alerga descult, departe de a fi o umilinta, e o eliberare.
Lectura de seara cu Riesling si alergare
La fel si acest Riesling 2012 de la Crama Ratesti, e aparent condamnat, de anii lungi petrecuti pe raft, de eticheta anonima, de tineretea alba. Eu l-am gasit un vin cinstit, descult de orice fasoane si aere, descaltat de baric, batonaj, fermentatie malolactica, invechire pe drojdii, si alte acareturi moderne care insireteaza mai nou vinurile albe intr-un corset de conformitate stralucitoare. E un vin simplu si direct, cam abrupt in exprimare, cu aciditate taioasa si final scurt si aspru. Dar zau ca merge cu fasole. Si probabil cu un ultramaraton.
Vinul din Cluj 