Nostalgii de Apuseni
Cursa incepe cu trei zile inainte, cu un slalom prin traficul clujean ca sa ajung sa-mi ridic kit-ul, parcand flagrant si scapand de o amenda la limita, cu telefonul lipit de o ureche rezolvand cine stie ce treburi pe la birou („va trimit fisierul pe mail imediat ce ajung, pe seara, da, sunt la volan, nu pot sa editez excelul…”). Apoi o mica bucla pana la Poiana Brasov, in delegatie, cu acelasi telefon pe speaker aproape tot drumul, ajuns sus, despachetat, aranjat materiale, fuga jos pana in Rasnov dupa niste cumparaturi de ultima ora, apoi sus din nou, 2 zile pline de conferinta, condus pe seara inapoi pana in Cluj.
Sambata dimineata bineinteles ca ma prinde la volan, relativ bine dispus dar cumplit de obosit, fizic si mental, cafeinizat pana la limita supravieturii, luand pe drum colegii de traseu, apoi eterna lupta pentru locuri de parcare la Muntele Baisorii -ce cauta toata lumea asta aici?? aha, uitasem, au venit si altii la cursa asta…
Hai, salut-salut, pregatit? eu asa-si-asa, vedem dupa prima urcare, ce zici de vreme? poate tine cu noi si nu ne bate soarele, aha, acum vad ce geluri noi ti-ai luat, stai o secunda sa salut pe cinevaa, ne vedem la start, la cat e, la 9? ciau, succes! incerc sa scot sub 7 ore, nu, nu mi-am luat pantaloni lungi, e cald, ne vedem la Sky Race? ai cazare? uite, mai sunt 10 minute pan la start, stai sa-mi prind numarul -salutare batrane! mai tragi, mai tragi? cum e genunchiul? 4, 3, 2, 1 start!!!!
rezultat Maratonul Apuseilor 2017
Si brusc, parca adineaori eram la volan, si acum cobor in fuga Buscatul, incercand sa n-o iau prea repede, e abia kilometrul 12, am ritmul ok si nu-mi lipseste nimic, conversez lejer cu colegii de traseu, ne hidratam jos in Sagagea, mai un cascaval, mai un biscuit, inca mai avem chef de mici glume -„domnu’ voluntar, cat mai e pana la Cluj?”. Suntem intr-un pluton rasfirat, ce se rasfira si mai mult in mici grupulete de 3-4 pe lunga urcare pe dealul Rafailestilor. Parca acum 2 saptamani, la recunoasterea de traseu nu era asa anevoios -ce e cu dealul asta??? cum a devenit brusc atat de lung??? Bai fotografule, acum ti-ai gasit sa ne pozezi, cand abia ne taram prin poteca scurmata de mistreti?
alergare Maratonul Apusenilor
La Rascruce parca e alt anotimp, innorat, vant, vreme alpina, cortul bine ancorat rezista, nu mai au cascaval -adica cum nu mai e cascaval?? nici cola??? „inca 7 km baieti pana la urmatorul punct, e numai coborare, atentie la stanci, sunt niste salvamontisti mai jos sa va ajute”. Coada la coborare e ca la mall, bine ca imi mai odihnesc genunchii, cred ca se aude scartaitul lor pana in Cluj, ma bucur de urcarea pe Dealul Bilii numai ca sa blestem coborarea vreo 2 kilometri mai tarziu -o coborare infernala, abrupta, pe iarba umeda, ma intrec in joaca parca vreo 20 de concurenti, urmata de un asa-zis plat pe un drum pietruit. Ajung la urmatorul punct pachet de nervi, beau doar, nu mananc nimic -mare greseala, caci urmeaza Scarita.
abruptul Scaritei
Nu stiu cum am ajuns sus, de vreo doua ori mi s-a rupt filmul, am urcam mecanic, un picior in fata celuilalt, soarele in ceafa, trunchiuri si stanca imprejur, si serpentine nesfarsite de piatra, ascunzand alte serpentine. Mi-e o foame viscerala, si sete, mi-e greata de gustul dulce-acrisor al tabletelor de glucoza, de consistenta vascoasa a gelurilor, le-as arunca cat colo daca nu m-ar opri un dram de ratiune. Noroc cu batoanele cu cereale, fac totul mai digerabil, nu-mi dispare senzatia de foame dar prind elan, suficient cat sa alerg usor pe portiunea mea preferata, pe creasta Scaritei, prin acel mic paradis inmiresmat, imbatator, si iata-ma din nou la Rascruce, iau banane si glucoza din nou, si nu scad ritmul abia castigat.
hoinari in trecut – Maratonul Apusenilor
Surprinzator, reusesc sa alerg binisor, ignor crampele, prind un ritm acceptabil, fredonez cu voce tare cantece vechi, un refren nu-mi iese din mine, dar e bun ca are cadenta, sunt la kilometrul 35. Peisajul se desfasoara in jur ca o banda desenata, sunt iarasi singur pe cateva sute de metri, sunt in lumea mea, nu ma mai intereseaza timpul si rezultatul, alerg ca sa alerg. Traversez un parau direct prin apa razand, sar peste niste baltoace, apoi urmeaza urcarea finala pe un forestier serpuitor, incerc din nou sa alerg dar ma epuizez repede, in schimb cu un pas lung si alert reusesc sa tin un ritm acceptabil, GPS_ul parca a luat-o razna, cursa trebuia sa se fi terminat de mult, sunt deja la kilometrul 44. Aha, hai sa mai incerc un sprint, iese mai degraba un jogging, bine si asa, trec cu un vag zambet linia de sosire. Gata Maratonul Apusenilor. Unde e gulyasul si berea??? Stai, sunt la volan, mai bine o cola…
Va las aici sa comparati impresiile de fata cu cele de anul trecut -sa faceti o analiza detaliata, si sa-mi spuneti si mie daca e un progres sau nu. Eu intre timp sunt prea ocupat sa devorez o pizza cu chestii pe ea, si sa ma bucur de un Tempranillo bine facut, suficient de suculent cat sa mearga usor pe gat in jos, si suficient de taninos incat sa spele de pe papile reminiscentele vascoase de la geluri si glucoza.
vin si pizza dupa cursa
Vinul din Cluj 