Un drum lung e o ocazie perfecta de a dialoga cu tine insuti. De a-ti pune intrebari, a cauta raspunsuri, a afla noutati despre tine, a-ti clarifica chestii. E ocazia perfecta de a fi sincer cu tine insuti, de a vedea exact cine esti, unde te afli, cat poti. Si de a-ti stabili obiective.
Mai ales cand faci acel drum din saua ingusta a unei biciclete dine reglate. Palmele strang ghidonul, umerii se lasa jos, ochii scruteaza drumul la 50 m inainte, picioarele devin una cu pedalele. Cu fiecare kilometru mai vrei inca unul, vrei sa nu se mai termine traseul. Ataci urcarile scurte, schimbi constiincios vitezele pe cele lungi, respiratia isi cunoaste singura ritmul, mana gaseste instinctiv bidonul cu apa.
De la inaltimea pedalei vezi lucrurile altfel, ai un sentiment inimitabil de libertate. Soseaua intreaga e a ta, ce mai sunt cateva zeci de kilometri? Vrei sa o iei pe pietris, ori pe iarba? Hai, ca te tin cauciucurile! Poti face scurtaturi pe care masinile nu si le permit, poti combina trasee ce nu s-ar putea face pe jos. Pornesti dimineata cu un traseu cuminte in minte -sa zicem 40 km plat de sosea, si te trezesti la final cu mai bine de 65, cateva dealuri urcate, unele din ele doar de dragul de a face niste poze.
La fel si sticla asta, din Dobrogea, mi-a dat un sentiment de libertate. Eticheta e simpla si sincera, dopul de sticla la fel. Nu ascunde nimic, nu arata ceva ce nu are. Fin, lejer, aromat, mineral, vinul asta pedaleaza cot la cot cu mine.