Pe doua roti
Urmaresc zilele acestea cu aviditate Marea Bucla -adica Turul Frantei. Si din solidaritare cu cei 190 si ceva ce ciclisti, incalec si eu cat pot de des cele doua roti ale Alpinei mele Univega HT de 29″. Iar daca ei, pe intinderea celor 21 de etape, vor acoperi peste 3500 de km, incerc si eu, weekend de weekend, sa sar macar de suta…
drumul meu
Weekendul trecut am reusit o etapa frumoasa, intinsa pe doua zile, cu un traseu variat, ce a cuprins atat portiuni lungi de plat, pante scurte si abrupte, coborari vijelioase, sau lungi catarari pe serpentine. Am luat drumul spre vest, si dupa inevitabila traversare a orasului (totusi, nu atat de aglomerat pe cat ma asteptam…) si a suburbiilor, m-am intins la sosea, si am infruntat un vant constant din fata, ceea ce mi-a incetinit considerabil ritmul, si am acumulat oboseala in picioare. Obstacolul principal -urcarea de pe dealul Dumbravii- a fost depasit cu brio, iar panorama din varf m-a rasplatit pe deplin. Dar urcarile nu s-au oprit aici, caci odata trecut am luat drumul de la Izvorul Crisului spre Manastireni si Rasca, un drum extrem de pitoresc, prin inima Tarii Calatei. Dealuri mai moi si mai abrupte, presarate cu fanete si paduri, sate ascunse intre vai ori raspandite pe culmi, turle de biserici iesind ici si colo din livezi, nori alergati pe cer de vantul dinspre munte, curbe iuti, coborari abrupte, urcari scurte si neasteptate -drumul asta e o poveste.
treseu de bicicleta
56 de kilometri mai tarziu am parcat bicicleta langa o capita de fan, am intins cortul la umbra unui brad, langa un parau, si nu a trecut mult pana cand a inceput sa miroasa a felurite carnuri la gratar. Pe seara am mai facut inca o mica iesire, asa, de pofta de mancare, adica inca vreo 18 km de urcare, care ne-au adus pana pe platoul inalt de langa Belis, la timp pentru un apus superb.
prin Tara Calatei
Linsitea si pacea duminicala de a doua zi, la vremea amiezii, au fost intrerupte doar de murmurul constant al rotilor mele lacome, inghitind in ritm constant dealurile insorite ale Dangaului. Am ales sa cobor pe alt traseu, mai pitoresc si mai variat, din trei motive simple: sa ocolesc cat pot traficul de pe soseaua nationala, sa evit o noua urcare pe Dumbrava, si sa incerc coborarea spectaculoasa pe serpentinele impadurite dinspre Dangau, Agarbiciu, si pana in valea Capusului. Vantul racoros de pe dealurile inalte si umbra padurii a facut extrem de placut acest traseu. Urcarile scurte dar abrupte au fost compensate din plin de lungi portiuni pitoresti, si de coborari ametitoare. Abia ajuns in jos in „drumul mare” mi-am dat seama ca cele doua zile pline isi pusesera amprenta pe gambele mele obosite, asa ca am lasat-o mai usor, mai ales ca eram la ora amiezii in plin soare.
pe bicicleta prin Taraa Calatei
Dupa acest periplu, in care am descoperit un colt relativ retras si foarte pitoresc al Transilvaniei, m-am racorit tot cu un vin ardelenesc, din alt colt, cumva opus, dar la fel de pitoresc. Crama Lechburg e o aparitie noua in peisajul producatorilor romani de vinuri, o investitie recenta, italiana. Zona viticola insa are vechi traditii si nu sunt putini cei carora Lechinta le este sinonim cu vinul alb. Gewurztraminer-ul care mi-a cazut victima, sec si aromat, servit de la rece are un efect racoritor aproape instantaneu! Aromele predominant floral-tropicale sunt egalate de o puternita tenta minerala, si de o omniprezenta aciditate citrica. Odata incalzit in pahar, se mai moaie, isi pierde din vibratia acida, si devine mai pretenos. Mie mi-a placut mai mult in prima ipostaza -e un vin pentru cei cu adevarat transpirati si prafuiti de pe drum.
Gewurztraminer Lechburg
Ma voi pronunta asupra cramei si asupra portofoliului lor de vinuri dupa ce apuc sa fac o degustare mai aprofundata. Sau cine stie, poate o tura cu bicicleta pe acolo…
Vinul din Cluj 
Ești foarte sportiv, faci multă activitate fizică, mănânci mâncare bună și bei vin excelent. Este un stil de viață foarte sănătos. Felicitări pentru blogul tău, este foarte drăguț și elegant 😉🤗🤗🤗