Cu aproape un an în urmă scriam despre cea mai veche vie din România. Între timp a mai trecut o recoltă, a mai venit o primăvară, iar via a făcut ce știe ea mai bine să facă: a înverzit, a rodit, s-a uscat, și apoi a înverzit din nou. Adică ce face deja de la sfârșitul secolului XIX.

Nici oamenii n-au stat degeaba, Delia a fost foarte ocupată cu lucrările și vinificarea, și ieri am avut plăcerea să asist la lansarea vinului făcut din Via de la Tăușeni. Acum, să nu vă închipuiți o festivitate cu vedete, show gastronomic, discursuri și protocol. Așa cu îi stă bine acestui vin, modele sunt trecătoare, așa că a fost un eveniment restrâns, între prieteni, cum se potrivește unui vin care are o oarecare …vârstă.

Vinul în sine este o mică bijuterie, fin și expresiv. Nu e genul de vin pe care să-l testezi într-o degustare blind și să ghicești arome, an de producție și volume alcoolice. E un field blend, un asamblaj în vie de struguri din venerabilii butuci (Fetească, Chasselas, Neuburger, etc). Cules 100% manual (nici nu se poate altfel acolo pe plantația aceea minusculă), vinificat lent, cu drojdii neutre, iar o parte din struguri au fost ușor stafidiți pe paie, la temperatoră joasă, pentru a obține un plus de aromă.

Rezultatul e fin și delicat dar expresiv: culoarea galben-verzui cu irizații aurii, limpede și sclipitor, un nas mai degrabă discret ce îmbină note florale (flori de câmp, ceai verde) cu fructe tinere, corp suplu, ajutat de aciditate înaltă, citrică, și o bază minerală sesizabilă mai degrabă în postgust.

Stilistic, se încadrează în tiparul mai general al vinurilor albe de climă rece din Transilvania, și poate sta alături de vinuri de la crame cu multe blazoane și medalii. Să nu uităm însă că acești butuci de vie au prins două războaie mondiale, colectivizarea, paragina, și apoi această a doua tinerețe. Căci, în ciuda vârstei viei, sub ”bagheta” Deliei a ieșit un vin indubitabil tânăr, un partener de mese care are multe povești de spus.

Povești de trei secole…