Nu veți găsi aici pe blog prea multe recenzii și articole despre vinuri demidulci. De fapt, nu cred că veți găsi zece. Cine găsește, primește un premiu! Iar articolul de față este mai degrabă despre potriviri de toamnă, decât despre caracteristicile organoleptice ale unui vin anume.

Se iau vreo șase pere medii, din cele semitari, care se înmoaie ușor dar își păstrează fermitatea. Cred că popular le zice ”pere popești” sau ”untoase”, iar francezii le zic ”Cure”. Se spală, taie jumătăți, se scot sâmburii și părțile tari din mijloc. Se taie cu grijă să nu se zdrobească, în felii cam de 1-1.5 mm grosime. Sau cam cât lama cuțitului.

Separat se face un aluat sfărâmicios (francezii îi zic ”pate brisee”) din unt rece frământat cu zahăr, gălbenușuri și făină. Câte? Câte încap, eu nu lucrez cu măsurătoare, ci pe feeling… Aluatul trebuie să fie dens dar elastic, și nu lipicios, deci trebuie lucrat rece. Se dă la frigider cam o oră până se prepară perele, se preîncălzește cuptorul, și se răcește vinul la frigider.

Apoi se unge o formă de tartă (ideal, din aramă) cu unt (neapărat unt!), se așează feliile de pere în diferite modele, se presară zahăr vanilat și esență de migdale. Scorțișoara și esența de rom merg cu mere, nu cu pere. Apoi, peste mandala astfel creată se așează aluatul și se lipește de margini, și apoi se înțeapă cu furculița din loc în loc. Eu am uitat.

Se coace cam de 2 pahare de vin, de Tămâioasă Roză, adulmecate pe îndelete, în timp ce notele de trandafiri și petunii ale vinului se contopesc cu cele de patiserie și sirop de zahăr din cuptor. Vinul neapărat răcit cam o oră, turnat în pahare largi și aerisit.

Cel mai simplu ar fi să vă descriu aromele ca o combinație între Tămâioasa clasică și Busuioaca de Bohotin. Așa tot omul poate să-și facă o idee. Dar realitatea e mai mult decât atât, avem migdale, sirop de rodii, ceai verde, chiar și un pic de floare de mușcată. Aciditatea e acolo, putea fi și mai bună, dar vorbim aici de o tartă, nu de carne. Vinul e rotund, catifelat, expresiv, cumva simplist și siropos, și tocmai asta îi dă farmecul. E exact ceea ce pare: un vin rose aromat și demidulce. Asta vezi, asta primești, cu vârf și îndesat. Bine, nu ar trebui să pui vârf paharului, ci să-l lași umplut pe sfert, să-l rotești și să te bucuri de aromele interminabile.

Bine că tarta nu e interminabilă, că altfel glicemia ar fi în ceruri, lângă papilele noastre gustative. E o potrivire dichisită, bine aleasă, pentru musafiri pretențioși ori clipe de singurătate …în doi.