Rose Senfoni, 2009
Data: 20 august 2011
Vin: Rose Senfoni, 2009, sec („trocken” pe eticheta, adica „sek” in turceste). Cupaj din struguri Shiraz şi Çalkarası, din regiunea Güney, districtul Denizli, Turcia. Producator: Pamukkale Wein GmbH.
Un vin care a calatorit anul trecut din Turcia spre Romania, si abia zilele astea si-a agasit loc in pahare. L-am achizitionat dintr-un magazin de suveniruri mai rasarit, din obisuitul centru comercial aflat in poarta fiecarui hotel de pe litoralul turcesc. Pretul a fost undeva echivalentul a 8 euro parca. Vanzatorul din magazin imi amintesc ca era surprinzator de bine informat asupra gamei si cererii, spunandu-mi chiar ca este un best-buy in Germania. Ca este dedicat segmentului export Germania/turisti straini o demonstreaza clar si eticheta (care este bilingva) si site-ul producatorului.
Despre producator, provine din zona sud-vestica a Turciei, zona cu puternice influente istorice grecesti. Clima este influentata de apropierea Mediteranei care aduce precitatii, cat si de dealurile abrupte, care creeaza microclimate locale specifice. Pe site ne informeaza ca pana in 1967 au vandut vin vrac, si din anul respectiv il imbuteliaza sub nume propriu. Oferta pare destul de bogata, in jur de 20 de vinuri (inclusiv spumante) grupate in trei game. Se remarca prezenta soiurilor traditionale locale turcesti: Kalecik-Karasi, Narince, Boğazkere, etc.
Revenind la vin, culoarea e a serbetului de trandafiri (adica roz intens cu tente portocalii, fara a avea un aspect imbatranit). Nasul e cam „brusc” (ca o guma de mestecat turceasca) si abunda in fructe dulci-acrisoare: rodii, fragute, mango, etc. Gustul e destul de proaspat si vivace, desi aciditatea abia face fata notelor dulci: din nou rodii, capsuni, mango copt. Finalul este usor condimentat, cu ceva exotic (sa zic mirt? fistic?).
Poate sta bine la masa principala, racit, dar nu l-as da la o parte nici de la desert (rahat, bineinteles 🙂 ) datorita senzatiilor dulci.
Nu stiu ce caracteristici are soiul Çalkarası, mai ales cand e vinificat rose, insa prezenta in cupaj pare majoritara; Shiraz-ul abia se face simtit -cred ca prin aluziile exotice de mirt de la final.
Un vin lejer, fara a evidentia ceva deosebit, batator la ochi (adica la nas 🙂 ). Are o aura „mediteraneana”, greu de exprimat, poate din cauza aromelor de rodie…
Daca producatorul il va mai finisa putin, cat sa inlature senzatia de „turcesc” (culoare puternica, miros destul de strident, senzatiile dulci), mi-as dori sa vad acest producator si pe rafturile de la noi; cred ca poate fi o prezenta interesanta.
Vinul din Cluj 
