Merlot vs Merlot
Un „skanderberg” al vinurilor, un „wine challenge” este distractia unei seri de sambata petrecute acasa. Am opus doi concurenti seriosi si cu greutate, care sa etaleze tehnici, prize si abordari diferite. Subiectul este Merlot:
–Merlot 2006, sec, 13.5% alcool, Hawke’s Bay, Nobilo, New Zeeland;
–Merlot 2008, sec, nefiltrat, 14% alcool, DOC Dealu Mare, Emeritus, Rotenberg.
Vinurile au fost alese in aceeasi gama de pret, din doua zone geografice total diferite. Tinute in frigider, apoi 30 minute la temperatura camerei. Dupa deschidere, s-au aerisit in sticla 10 minute. Degustate dupa aerisirea de 10 minute, si apoi dupa inca 30 minute.
Etichetele: Nobilo are o eticheta sobra, aproape militareasca, unde prezinta simplu producatorul, zona geografica, soiul si anul.
Conform dictonului englezesc „less is more”, calitatea sta in detalii interesante: o sectiune detasabila cat un timbru de pe contraeticheta, care contine vinul si producatorul, pe care poti sa o iei ca sa-ti amintesti ce ai baut. Emeritus are cunoscuta eticheta ilstrata de Ruxandra Ilfoveanu, cu personaje alegorice coborate parca din tablourile lui Hieronymus Bosch.
Dopurile respecta traditiile celor doua zone: Emeritus are un dop lung de pluta, inscriptionat cu vinul, producatorul si nelipsita palma deschisa. Nobilo are screwcap, of course dear boy.
La culoare, diferentele sunt mai subtile: ambele vinuri au o culoare sanatoasa, tipica bordo, fara urme de oboseala. Emeritus este bordo inchis, limpede, cu reflexii violete; Nobilo vireaza mai deschis, usor spre purpuriu.
La 10 minute de la deschiderea sticlelor, nasul se prezinta astfel: Nobilo este destul de inchis si domol, cu prune verzi si un iz predominant sarat-amarui, de briza de mare si piatra uda -poate fi o caracteristica a terroirului sau a producatorului (l-am gasit mult mai pregnant si la Sauvignonul Blanc); Emeritus are visina multa, pruna, lemn ud.
Dupa inca 30 de minute de meditatie la sticla, Nobilo este inca domol, nu capata mai multa amploare. Aromele se schimba insa, izul amarui se deschide in silvoit de prune, licorice (pentru amatorii de bomboane negre olandeze). Per ansamblu pastreaza o coerenta si rotunjime. Emeritus este mult mai expansiv, cu prune coapte, ceva piele tabacita, lemn uscat, cacao. Intensitatea aromelor nu se pierde, si evolueaza frumos in pahar.
In atac, Nobilo este acid cu multe fructe necoapte -prune verzi si visine; corpul mediu este structurat pe doua planuri -fruct si lemn, taninin fini si patrunzatori, ca pietrisul de pe plaja; postgust acid- amarui, acelasi iz de briza sarata. Emeritus debuteaza in atac cu o sarja de visine parguite; corp mediu, cu multa visina si prune coapte, coacaze si frunza de nuc; aciditate medie cu tanini bine exprimati; postgust prelung, fructat si usor picant (ardei iute).
Impresie generala:
Nobilo este vin in stil clar New World, cu toate componentele bine exprimate. Desi au trecut ani peste el, se pastreaza bine, ca o barca in apa sarata. Aciditatea e o trasatura clara, ca si acel iz marin -cel putin pe gustul meu este foarte distinct. De asociat cu preparate: aperitive -masline marinate, pastrama, tartine cu pate; fel principal -miel la ceaun cu mirodenii, sarmale, tocanita de ciuperci -aciditatea vioaie le va pune in valoare. L-as asemana metaforic cu un matroz batut de vanturi, dar vesel si gata sa cante.
Emeritus, complex si multifatetat, este un vin evolueaza frumos in pahar, greu de surprins in cateva cuvinte. A mai fost descris de multe ori, de exemplu aici , aici , aici si aici ; l-am amintit si eu in cateva articole. Are greutatea pamantului si a lemnului cuprinse in el, bine integrate cu aroma fructelor. Eu il vad baut ca atare, in loc de cina si nu alaturi de ea. Ar putea totusi, merge cu porc, datorita notei puternice de pruna coapta.
Dupa multe framantari interioare, le acord ambelor 4 dopuri dar asta nu inseamna deloc ca sunt intersanjabile; au ritmuri si exprimari diferite.
Vinul din Cluj 