Vinul din cele patru vanturi
Primul vin portughez din Douro, despre care am scris aici, l-am asemanat cu un matroz cu barba sarata care infruntase curentii si ceturile Atlanticului. Acesta este un calugar iezuit, dintr-o manastire austera si tacuta, care isi face canonul de tacere si claustrare in baricuri de stejar francez si rusesc: Quinta dos Quatro Vientos, colheita (adica vintage) 2006, single estate -Alianca, Douro Superior, Portugal. Un cupaj de trei dintre soiurile nationale ale Portugaliei (peste 500 -patrimoniu UNESCO): Tinta Roriz (alias Tempranillo), Touriga Nacional si Touriga Franca.
Eticheta eleganta si sobra ca si rasa calugarilor iezuiti expune in vazul popoarelor turnul celor patru vanturi care vegheaza podgoria, de unde si numele vinului. Contraeticheta este mai mare decat eticheta, fapt destul de rar, si expune o gama larga de informatii pe langa sigiliile si insemnele de originalitate de rigoare. Dop de pluta -se putea? – naturala.
Roba vinului este rubinie stralucitoare, intensa si adanca, ca si mantia unui cardinal; lasa lacrimi grele si pacatoase pe peretele paharului. Un nas monastic intampina „cititorul” -structurat si erudit, cu arome invaluitoare si percutante, ca si invataturile sfantului Ignaciu de Loyola: condimente calde si piper proaspat deschid corul, urmate de versete lungi cu ghimbir si nucsoara; isonul il tin niste lemn nobil si sirop de artar care insotesc intreaga opera.
Corpul masiv face fata oricaror „erezii” prin taninii grei si patrunzatori care apara temelia dogmei: siropul de artar si pruna afumata dau o nota patriarhala vinului, completata de profetii mai noi cu alune prajite, curmale uscate si prune. Se dezvolta academic, fiecare aroma preluand un element al precedesoarei si apoi construindu-si argumentul propriu. Johann S. Bach ar fi mandru de asa oratoriu.
Postgustul este diplomatic ca si o epistola serenissima: puncteaza din nou ghimbirul si nucsoara pe fond astringent, si impune 
ascultare prin fondul sarat-marin. Vinul pare construit cu o minutiozitate de scrib monastic, imprumutand ceva din soliditatea unei clopotnite si din frumusetea unei miniaturi de secol X. Vinul este departe de ceea ce inseamna la noi vin manastiresc; impune o adevarata rigoare a gustului precum si o atmosfera specifica; celor ce se trag din localitatile cu „-burg” sau „-stadt” din Transilvania le este poate cunoscuta atmosfera bogata si usor apasatoare din vechea biblioteca a orasului, un amestec de lemn centenar, carti vechi, praf de robe si cerneluri cu plumb.
Alaturarile culinare trebuie sa-i fie doar sprijin novicelui in cercetarea scriptelor vinului, nicidecum sa incerce a se masura cu el; eu l-am potrivit cu o gustare frugala si sihastrica cu lipie, masline si pasta de naut. Ii acord maximul de 5 dopuri, si o respectuoasa recomandare.
Vinul din Cluj 