Cipru, insula celor doua capitale
O insula cocheta si relaxata, care imbina in mod fericit must-have-urile de confort ale turistului modern cu o vibranta autenticitate si originalitate. Insula ofera cate ceva de descoperit si pentru familii, amatori de leneveala la plaja, vanatori de chilipiruri prin magazine, cautatori de antichitati mai vechi sau noi, cat si pentru plimbareti si descoperitori. Viata se desfasoara intr-un rimt mai relaxat decat pe continent, cu izbucniri scurte si bruste de activitate febrila -mai ales seara. Este o combinatie interesanta laissez-faire levantin, cu smecherie turceasca, inflacarare greceasca si ceva ramasite din rigoarea, organizarea si simtul masurii britanice.
Orasele sunt destul de apropiate unele de altele, astfel ca deplasarea este facila, si da un sentiment de vecinatate si apropiere a 
obiectivelor de vizitat. Reteaua de autobuze interurbane este bine dezvoltata si acopera cam toate destinatiile; totusi, pentru iubitorii de independenta, cel mai sigur este inchirierea unei masini. Este necesara atentie la acomodarea cu sofatul pe stanga -o minunata ramasita a mostenirii britanice. E curios si ironic cu Europa este strajuita la ambele capete de doua insule care fac lucrurile altfel decat pe continent.
Fiecare oras este incarcat de istorie, cu un trecut bogat si prezent pe masura, astfel ca prezinta o personalitate aparte. Larnaca este un oras mediu dupa standardele insulei (70,000 locuitori) si detine principalul aeroport. Orasul istoric este destul de mic si bine pastrat si a adoptat cu bun gust si discernamant elementele de constructie ale arhitecturii moderne. Centrul istoric se parcurge lejer la pas, si cladirile mai noi nu sufoca peisajul. Pe de alta parte, cei pentru care e mai convenabil sa ramana in siguranta fatadelor de sticla, teraselor cu aer conditionat si meniurilor cu preparate internationale, pot sa-si creeze foarte bine un traseu care sa evite „insulele istorice”. Principalul punct de atractie este promenada strajuita de palmieri de la malul marii; la un capat sta castelul medieval si intrarea in orasul vechi cu biserica Sf. Lazar, la celalalt este portul de iahturi si zona moderna de shopping; hoteluri mai mici sau mai mari stau vizavi de plaja publica; terasele sunt spatioase, si totusi nu sufoca trotuarul. Nu e de mirare ca turistii si localnicii de-a valma prefera acest loc.
Limassol (Lemesos) este exact opusul acestui loc. Aflat cam la 2,5 ore departare pe sosea de Larnaca, acesta este principalul port si una din cele mai bune plaje de pe insula. In consecinta, orasul de talie medie (200,000 locuitori) musteste de activitate; dealtfel aici se afla si cele mai mari comunitati de emigranti: filipinezi, indieni, egipteni, sirieni, dar si romani si rusi. Ca dovada a existentei unei comunitati romanesti puternice, am vazut o agentie bancara de Banca Transilvania…
Exista o demarcatie oarecum vizibila intre vechiul oras istoric si „colacul” de cartiere si constructii noi care se intind pe zeci de kilometri de-a lungul soselelor. Aici se practica turismul all-inclusive, soseaua paralela cu plaja fiind tapetata (ca si in Antalya) cu hoteluri, vile de inchiriat, magazine de costume de baie, si alte necesitati turistice. In orasul propriu-zis traseul vizitabil se epuizeaza in 1-2 ore, partea interesanta este in satele si oraselele din apropiere. Exista o multime de trasee turistice tematice care au ca punct de pornire Limassol si acopera in cateva ore obiective aflate in apropiere: traseul ruinelor antice, traseul satelor si mestesugurilor traditionale, traseul zonelor naturale protejate. De maxim interes pentru mine au fost drumurile vinului, nu unul si 5 trasee distincte care urca pantele munitlor Troodos printre plantatii de vii si maslini, ajungand in cramele producatorilor. Acestea sunt grupate dupa soiuri si specific local, cel mai celebru traseu fiind Commandaria -traseul vinului dulce licoros.
Nicosia (Lefkosia) se afla cam la 2 ore de mers cu autobuzul de Larnaca, printr-un peisaj pitoresc cu dealuri inverzite si sate cu acoperisuri colorate. Fiind capitala, este si cel mai mare oras al insulei, cu 220,000 locuitori -in partea europeana. Pentru ca Nicosia traieste din 1974 divizata, partea nordica apartinand autoproclamatei Republici Turce a Ciprului de Nord. Cicatricile schismei sunt bine ascunse, viata desfasurandu-se in aparente normale de ambele parti ale frontierei. Pentru turisti, traversarea check point-ului este o formalitate aproape la fel de simpla cu cumpararea unui bilet de autobuz. Peisajul se schimba imediat, in partea turca „shopping area” devine „bazaar”, si regulile de circulatie pe stanga devin „circulatie oriunde si oricum”. Altfel, in scurta plimbare prin mica republica nu am dat nici de patrule inarmate pana-n dinti, si nici aparatul foto nu mi-a fost trantit de pavaj. Moneda oficiala e lira turceasca, Euro este binevenit, cardurile se accepta cateodata, totul e „special price” terasele cu aer conditionat si/sau incalzitoare pe gaz coexista cu zarzavagii ambulanti, se vinde/cumpara orice si oriunde. O mica lume aparte, unde mana mamei Europa a obosit sa ajunga si marele vecin de la nord isi imprumuta cu darnicie toate serviciile.
Oricat de prietenoasa si permeabila ar fi aceasta frontiera, apar in cele mai neasteptate locuri elemente care amintesc totusi cat de fragila este aceasta pace: „the green line” este demarcata prin garduri de sarma ghimpata, baricade, butoaie goale si gramezi de moloz; strazile fac meandre imposibile pentru a ajunge dintr-un loc in altul fara sa se apropie de zona-tampon; biserica franciscana se afla fizic pe teritoriul republicii turce, cu intrarea dispre partea europeana…
Altfel, ambele Nicosii sunt incarcate de locuri de vizitat sau plimbat, cel mai spectaculos traseu fiind de-a lungul vechilor fortificatii venetiene in forma de stea, cu 16 bastioane. Muzeele sunt placute si intuitiv aranjate, zona de shopping este aerisita si localizata central, cafenele si taverne la tot pasul… Punctul de informare turistica se afla intr-un labirint de stradute vechi tapetate cu magazine, cafenele si ateliere mestesugaresti, de unde devine o arta sa scapi fara sa cumperi ceva.
Vazatorii din aceasta zona sunt extrem de politicosi si serviabili, departe de agresivitatea turcilor sau insistenta italienilor. In general 
sunt afaceri de familie, mostenite si transmise mai departe, iar oamenii isi respecta meseria si acorda acelasi respect clientului. Vanzarea devine astfel o ocazie de conversatie placuta la o cafea, in care ambele parti admira obiectele expuse si isi impartasesc impresii si experiente; intri ca sa cumperi carti postale si pleci cu bijuterii de argint si fete de masa brodate manual. Mai ales, pleci cu zambetul pe buze si bucuria unei dimineti placute…
In incheiere, cateva randuri despre vinurile si industria vinicola cipriota, atat cat am reusit sa aflu din discutiile cu vanzatorii. In primul rand, cipriotii sunt foarte mandri de vinurile si soiurile lor, astfel ca cea mai mare parte a productiei se consuma local. Cam toate tavernele si restaurantele au o oferta bogata, iar magazinele de vinuri nu lipsesc din zonele turistice.
Zonele propice viilor sunt localizate in sudul si vestul insulei, in regiunile Limassol si Paphos, pe pantele muntilor Troodos. Exista multi producatori mici si medii, dar piata este dominata de 2-3 mai producatori; cel mai mare este KEO, un „gigant” local al bauturilor: bere, vinuri, spirtoase, racoritoare, etc. Acesti mari producatori asigura majoritatea vinurilor de masa si consum curent din restaurante, baruri si magazine alimentare. Exista si un jucator interesant, manastirile, care produc vinuri pe toate gusturile -unele au chiar propria DOC. Exista o lege a vinului care reglementeaza sistemul soiurilor si denumirilor de origine. Cele mai mare DOC este Paphos, cu cateva subregiuni.
Cipriotii se mandresc cu cateva soiuri vechi traditionale, cultivate -zic ei- din antichitate: Maratheftiko, Mavro, Lefkara, Ofthalmo (rosii) si Xinisteri (alb). Din ele se obtin atat vinuri de consum curent, vinuri mai deosebite pentru invechit, celebrul vin licoros Commandaria, cat si diverse spirtoase.
Deoarece cea mai mare parte se consuma local, pot spune ca ceea ce e pe rafturi exprima gusturile localnicilor si alte turistilor. Mai intai despre soiuri: soiurile locale exista si sunt prezente, insa am observat ca se prefera cupajele in dauna varietalelor. Unul din cele mai comune si populare cupaje este Cabernet cu Shiraz si Lefkara (rosu) sau Semillon cu Xinisteri (alb). Evident, exista productii de Maratheftiko vinificat sec sau demisec, baricat sau nu, etc. dar acestea se adreseaza mai degraba cunoscatorilor si turistilor.
Ca si preferinte, se consuma vinurile cu arome puternice, seci sau demiseci. De fapt, chelnerii recomanda mai mult pe baza de arome decat de soiuri si ani de productie; chiar si vinurile internationale de pe meniuri sunt cam din aceeasi gama. Ca si preturi, exista o departajare clara intre ceea ce este „every day wine” de cele mai deosebite. Pentru un vin obisnuit, rosu sa zicem, Cabernet cu Lefkara, se plateste 4-5 euro in magazin sau 9-10 in restaurant. Pentru un vin mai deosebit -un Maratheftiko 2008 de Paphos, preturile incep de la 15 euro pana pe la 22-25. Nu am vazut vinuri (cipriote) mai scumpe de 25 euro sticla. Un fapt interesant, mai ales in restaurante sunt populare sticlele de 250 si 375 ml.
De ajuns se ajunge destul de usor in Cipru -Tarom are curse zilnice Bucuresti-Larnaca la ore convenabile, iar vara sunt o gramada de chartere. Eu am fost convins sa-mi cumpar bilet de oferta de aici, unde am gasit si impresii foarte interesante.
Vinul din Cluj 
Pingback: Cel mai colorat vin romanesc « Vinul din Cluj