Cel mai colorat vin romanesc
Nedeea Vinarte
Revin al unul din vinurile despre care am scris zilele trecute pe unvinpezi.ro –Nedeea de la Vinarte– deoarece simt ca au mai ramas cateva cuvinte de spus despre acesta. Vinul s-a vandut destul de bine in ciuda faptului ca a fost lansat doar cu cateva luni in urma (imi place sa cred ca si datorita textului meu). Versiunea scurta si condensata a mesajului de promovare este „primul cupaj 100% romanesc din soiuri rosii”, ceea ce exprima in buna parte ceea ce este si vrea sa fie acest vin.
Daca ar fi sa nuantam putin lucrurile si sa fim scrupulosi, ar trebui spus ca unul din soiurile componente, Novac-ul, are unul din parinti strain (soiul Saperavi din Georgia); de asemenea, au mai existat diverse combinatii de soiuri, rosii sau rose pe piata, de o mai mica raspandire si cu certitudine de o calitate inferioara. Asa ca, ca sa multumeasca pe toata lumea, Nedeea acesta ar trebui descris ca „primul cupaj din trei soiuri rosii autohtone: Feteasca Neagra, Novac si Negru”. Departe de mine insa intentia de a intra in chitibusuri juridice si filozofisme terminologice, pentru ca am apreciat acest vin si cred ca reprezinta primul semn de maturitate al industriei vinicole romanesti.
In putine cuvinte, vinul este din categoria usor de baut, placut si multumitor pentru multe gusturi. Prima data cand m-am apropiat un
Nedeea 2012
pahar cu Nedeea de gura a fost la aglomeratul stand Vinarte de la targul Goodwine din noiembrie 2012 de la Romexpo -conditiile fiind departe de ideale pentru degustare. Nici vinul n-a fost cine stie de revelatie, fiind proaspat imbuteliat. Acum dupa cateva luni, vinul se apropie de fereastra optima de consum, fiind colorat, fructat, viu si impetuos. Merge cu totul pe cartea fructelor proaspete, in nas si in gura impletindu-se cirese grase, prune de vara, chiar ceva fragute si macese. Are o aciditate medie insa suficient de intensa ca sa nu fie greoi vinul in gura, corpul fiind fluid si subtire; taninii sunt fini si aduc mai degraba picanterii decat intepaturi si astringenta. Cele trei luni petrecute in butoi de stejar se fac simtite abia la final, cu un postgust amarui-iodat si un miros ce aduce a acuarela (sau e influenta etichetei colorate?)
Mi se parte importanta aparitia in meniul consumatorului roman a acestui vin, pentru ca cred ca reprezinta un moment in care producatori descopera sau redescopera valentele soiurilor romanesti. Dupa ani de investitii si replantari, dupa ce fiecare producator are macar un Merlot si un Cabernet in portofoliu, dupa ce s-a scos din Feteasca Neagra tot ce se putea scoate in materie de arome si complexitate, dupa ce au aparut cateva Caberneturi decente la standarde internationale, dupa ce Shiraz-ul a devenit noul Merlot (si vor mai trece putini ani pana cand vom vorbi cu naturalete de terroir-ul traditional de Shiraz din Mehedinti sau Beltiug), dupa ce rose-urile au explodat peste noapte, dupa ce cupajul Feteasca Neagra cu Merlot este deja considerat un clasic, dupa ce s-au produs cu succes vinuri rosii in Transilvania, dupa ce au aparut intr-un singur an doua noi soiuri rosii pe piata (Balufraenkisch si Zweigelt). dupa…, in fine dupa toate acestea, cred ca a sosit momentul ca producatorii romani sa atace subiectul pe care l-au ocolit de multa vreme: o abordare serioasa a soiurilor romanesti, si cupajarea si asamblarea acestora.
Nedeea Vinarte eticheta
Explicatii au fost multe, incepand de la calitatea slaba a clonelor, inconsistenta materialului saditor si chiar raritatea unora din ele, lipsa unor studii genetice, lipsa de experienta a oenologilor straini cu aceste soiuri, si chiar lipsa de incredere si cerere din partea publicului consumator. Ma bucur ca vorbim deja la timpul trecut despre ele; soiurile locale sunt „asul in maneca” pentru promovarea pe piata internationala a vinului, iar exemple de succes in acest sens in regiune exista: Grecia cu Agiorgitiko si Liatiko, Cipru cu Maratheftiko si Mavro, si chiar Turcia cu Kalecik Karasi, Okuzgozu si Bogazkere -ca sa denumesc doar pe cele degustate de mine.
Cred ca importanta acestui vin sta nu neaparat in calitatile sale gustative (placute dar comune), cat in valoarea sa de pionierat. Mi-as fi dorit probabil ca acest prim cupaj din trei soiuri romanesti sa aiba un concept mai coerent si o eticheta mai inspirata: nedeea (sau nedeia) este o sarbatoare traditionala din Parang legata de viata pastorala mai degraba decat de vie sau de vin, eticheta colorata s-a vrut sa inspire joaca unui copil cu acuarelele dar a iesit ceva prea abstract, iar promovarea la stand s-a facut cu ajutorul a doua frumuseti ale naturii sumar imbracate in …vopsele colorate (sa ridice primul piatra cine a trecut pe langa stand cu ochii inchisi!). Dar toate acestea au mai putina importanta intr-un context mai larg: cu vinul acesta, industria vinicola romaneasca a iesit din tipare si a aratat o timida dovada de maturitate si chiar o aplecare spre inovatie.
Stand Vinarte la GoodWine. Photo from: http://lucruribune.blogspot.ro/2012/11/good-goodwine-2012-vinurile-alor-nostri.html
Eu ca si consumator care scrutez saptamanal instinctiv rafturile magazinelor in cautare de etichete noi, si care am baut o buna parte din oferta existenta, ma bucur sa-mi pun la incercare papilele pe ceva nou. Nu e ce ma asteptam dar nici nu prea conteaza: am retinut ca ceva interesant se poate gasi la Vinarte, pe langa dinastiile de printi sau venerabilele castele.
In loc de P.S.: pe contraeticheta este o insiruire consistenta de posibile feluri de mancare de asociat cu acest vin, de la cotlete de berbecut pana la tortillas… asa o fi… mie mi-a placut alaturi de o piftie de curcan si salata de boeuf. Ca e mai colorata.
bucatarie romaneasca
Vinarte vin Nedeea
Vinul din Cluj 
Pingback: Vinarte pentru toata lumea | Vinul din Cluj
Imi place felul in care scrii si multumesc am aflat lucruri noi 🙂
Eu ma gandeam la 10 ani pentru cei amintiti mai sus, care deja au vinuri decente din soiuri romanesti si incep sa inteleaga soiurile respective.
Pentru restul…nu am orizont de prognoza..:D
Restul au tot timpul din lume…
Mihai, pe de alta parte trebuie sa fiu de acord cu tine ca e nevoie de mai multa atentie acordata soiurilor romanesti. Si poate ca dincolo de marketing-ul din spatele ei, miscarea celor de la Vinarte va da un imbold si altor producatori sa faca asta… 🙂
Sorin, ai dreptate in mare: este o doza de inovatie de dragul inovatiei, si mult tamtam mediatic gresit directionat. In acelasi timp, vazand lucrurile intr-o perspectiva mai larga, mie mi se pare ca exista o oarecare continuitate evolutiva: la inceputul anilor ’90 apar primele crame private, ai nostri (re)descopera soiurile internationale din clone noi, se importa stilul european de vinificare, apar si oenologi romani care invata aceste stiluri, se perfectioneaza, apar primele vinuri romanesti de calitate la standarde internationale, oenologii prind curaj si incep sa reia vechile soiuri romanesti, acestea dobandesc o oarecare notorietate… deci, in aceasta insiruire, primul cupaj din trei soiuri rosii locale ar fi urmatorul pas.
Ca vinul nu e remarcabil dpdv gustativ, si ca prezentarea lui lasa de dorit, e perfect adevarat. Nici nu avea cum sa fie altfel. Cum spuneam mai jos catre Bogdan, impresia mea e ca procesul acesta de repunere in valoare a vechilor soiuri va dura la fel de mult. E bine ca se intampla.
@Mihai: Nu stiu ce sa zic… Chiar tu spui ca gustativ e un vin destul de comun. Daca nu lasi soiurile sa se exprime, de ce il mai faci?
Ah, si apoi, cum bine ai remarcat, tehnic vorbind, chiar nu este primul cupaj facut exclusiv din soiuri romanesti rosii. Completarea mea e ca e si departe de a fi cel mai bun. 🙂 OK, ca acel cupaj foarte bun de care stiu eu (ceva imi spune ca au mai fost si altele) a fost produs in cantitate foarte mica si doar intr-un singur an, asta e altceva …
Mai degraba ii felicit pe cei de la Vinarte pentru „printii” lor, pentru vinurile entry-level corecte si pentru Negrul de Dragasani (chiar daca nu e fantastic, are personalitate) pe care il scot in mod constant in gama Castel Starmina. Inovatia de dragul inovatiei (vezi si Floare de Toamna) nu prea ma incanta.
Cred ca sunt destui alti producatori (chiar si destul de mari) care incearca sa scoata soiuri romanesti (monovarietal) la inaintare, fara sa faca neaparat atata tam-tam mediatic ca Vinarte – cred ca alea sunt cu adevarat primele semne de maturitate ale industriei romanesti.
Apropo, nu doar Novacul are parinti straini ci si Negru de Dragasani (tot Negru Vartos si Saperavi). Bun manifestul asta al tau, dar pe de alta parte producatorii o sa-ti raspunda ca soiurile romanesti sunt capricioase (unele se coc tarziu, altele sunt sensibile la boli), dau randamente doar pe anumite tipuri de portaltoiuri, nu au productivitate constanta etc. Exista prea putine studii despre soiuri, prea putine clone adaptate zonelor, incercari referitoare combinatii cu portaltoiuri, drojdii, enzime… Asa ca dpdv al afacerii cel mai sigur e sa pariezi pe soiuri internationale care stii cum se comporta si stii ce vinuri dau si pe care poti sa le vinzi pe piata interna. N-o sa iasa vinuri fabuloase, dar poti conta pe niste rezultate minime. Producatorii nu mai pot investi si in cercetare pentru ca au investit deja in crama, vii si marketing si vor sa-si recupereze investitia cat mai repede. Statiunile de cercetare sa le sustina in spate statul care si asa incaseaza o gramada de taxe de la producatori… Cam asta e gandirea producatorilor.
Merci Bogdan de aprecieri. N-am vrut sa fie un manifest, ci o opinie ceva mai gandita, dar pana la urma se pare ca s-a transformat in asa ceva… Nu ma astept sa primesc raspunsuri de la producatori in urma articolului, ci sper ca mai bine sa faca ceva. Probabil insa ca renasterea soiurilor romanesti va dura la fel de mult cat a durat renasterea producatorilor si a viticulturii moderne postrevolutionare -adica vreo 15 ani. Nu cred ca e intamplator faptul ca Vinarte face primul pas in sensul asta, ei fiind primii care au pus bazele vinului modern romanesc asa cum il stim. Avand aceasta frumoasa traditie in spate, e firesc ca fac primul pas spre punerea mai buna in valoare a soiurlor locale, e un prim semn de maturitate, cum ziceam. Sunt convins ca exista o gramada de obstacole si bariere, in special odata cu inchiderea bule de aer din fondurile europene. Ma astept de asemenea sa vad ceva mai multa intentie pe partea vinurilor albe, unde lucrurile au luat-o un pic mai in fata -exista deja suficiente cupaje si experimente cu Fetestile, Zghihara, Cramposia, etc. Acolo e mai mult de lucru pe partea de rafinare si punere in valoare a caracteristicilor locului. Mi-ar place sa mai scriu inca o data la anul despre vinul asta.
E, cu albele e mai simplu…la rosii problemele sunt mai complicate. Dar daca producatorii o sa tina linia in maxim 10 o sa avem si noi cateva exemple de vinuri rosii de scos in afara. Stirbey face treaba buna, Vinarte o sa se tina si ei de treabac a sut seriosi…altii or sa ii urmeze. Ca la noi imitatia e sursa progresului…
Uite-te ce s-a intamplat cu Feteasca Neagra care e deja la „linia de plutire”. Putem identifica usor vreo 3 variante de toata isprava cu care nu te faci de ras daca iesi in afara.
Ah, si ca sa indreptam adevarul istoric: din ce stiu SERVE au fost primii care au pus bazele vinului romanesc asa cum il stim prin 1993. Vinarte au venit dupa vreo 5 ani in 1998, sper sa nu gresesc.
Oricum ei sunt „pilonii” vinului modern de pe la noi,… plus Davino si Stirbey pentru Dragasani, dupa parerea mea…
Asa e, cu albele a fost mai simplu, pentru ca fiecare regiune viticola a reusit sa produca macar o Feteasca decenta, ca sa nu vorbim de specialitati locale gen Cramposie, Mustoasa, Galbena, Grasa, Tamaioasa, Bacator, Silvaner, Neuburger, etc. De fapt, cred ca la albe provocarea a fost tocmai invers, sa creeze plantatii moderne din soiurile internationale.
Eu cred ca va dura mai mult de 10 ani „reintrarea in drepturi” a soiurilor rosii romanesti, si implicit a cupajelor rosii, din motivele expuse de Bogdan mai jos, plus o doza sanatoasa de confuzie, indecizie si zapaceala romaneasca.