Vinarte pentru toata lumea

Vinarte gama Horeca

Cand am vazut pe internet invitatia la degustarea de vinuri Vinarte, lansata de Crama Noastra, primul gand a fost ca nu mai pot, sunt obosit. In dimineata respectiva urma sa vin cu primul avion de la Bucuresti, si apoi ma astepta o zi lunga de lucru la birou. In plus, degustarea venea dupa o perioada destul de incarcata in astfel de evenimente; nu mai devreme de cu o zi inainte tocmai ce incercasem niste cava la Ethic Wine.

Dar am eliminat repede gandul unui overload degustativ, gandindu-ma putin mai atent ce m-ar putea astepta, si ce as putea rata. Sa nu uitam ca e vorba de Vinarte. Adica (aproape) singurul producator din Romania care poate sustine degustari cu verticale intinse pe mai bine de 10 ani, sa puna la dispozitie magnumuri de vinuri vechi pentru comparatia si deliciul unor pasionati, ori sa sustina campanii intregi de vanzare cu vinuri bune de colectionat.

Unde mai pui ca eram intrigat de noua gama de vinuri, pe care o degustasem in treacat la GoodWine in toamna, atunci cand s-a

sommelier Stelian Stefan

lasat cu pete de vopsea, daca va mai amintiti… Asadar am lasat la o parte lenea si moleseala, si m-am prezentat in curtea Centrului Cultural Francez, cuminte cu paharul intr-o mana si aparatul foto in cealalta. De obicei vinurile Vinarte au grupari puternice de fani dedicati, insa de data asta curtea a fost mai plina ca oricand, cred ca au fost peste 50 de persoane.

Sa incep cu concluziile: imi plac vinurile din aceasta gama, zisa pentru HoReCa. Au fost prezentate doua vinuri albe, un roze si doua rosii. Ce mi-a placut la ele, este ca respecta conceptul pentru care au fost create: acela de a acompania mancarea. Sunt vinuri de gastronomie, care stimuleaza apetitul, ori care au arome ce se preteaza la o varietate de asocieri culinare. Mult prea des intalnim vinuri care doar declarativ sunt pentru HoReCa. Dincolo de un anumit pret si o anumita prezentare, un vin de gastronomie trebuie sa indeplineasca anumite repere, cum ar fi: sa se preteze la servirea intr-un spatiu deschis, sa poata fi suporta o varietate de temperaturi de servire, sa nu-si piarda aromele in cateva minute de la deschidere, si mai ales sa aiba o stransa corelatie cu meniul, sa ofere suport preparatelor punandu-le in valoare.

Si cred ca aceste calitati se regasesc in seria de vinuri prezentate, chiar daca nu toate au fost tocmai pe gustul meu. In definitiv, imaginatia si priceperea bucatarilor si sommelierilor trebuie sa-si spuna cuvantul in a le potrivi cu meniul de sezon al fiecarui stabiliment.

#degustare Vinarte

Asadar, au fost:

Riesling italian 2012: galben-verzui in pahar, are olfactiv acea aroma pe care eu o consider „semnatura” caracteristica a acestui soi -nota rustica de corcoduse coapte, cu niste mere verzi in fundal. Corpul are o buna consistenta sustinuta de aciditate, are continuitate a aromelor din nas pana in postgust, si se termina citric si racoritor. Eu cred ca a fost cel mai bun si mai corect vin al serii;

Sauvignon Blanc 2012: galben-pai cu o buna limpiditate si stralucire, nas viguros de pepene galben, floare de salcam si pelin, dar sustinut mai slab in corp. Atacul este intens, dar aromele o iau in jos spre final, ramanand o aciditate inalta si un usor iz alcoolic. Sa ne intelegem, nu sunt defecte majore, mai mult chestiuni de nuanta si preferinte;

Rose 2012, alcatuit din patru soiuri: Cabernet, Pinot Noir, Feteasca Neagra si Merlot. Cred ca e singurul roze romanesc din patru soiuri. In plus, e demisec, cu aproape 10 g de zahar, insa isi ascunde foarte bine dulceata intr-un corp extractiv si dupa un val de aciditate citrica. Culoarea mai intensa si corpul mai dens ii lumiteaza cumva asocierile culinare, mergand spre preparate cu ceva mai multe proteine;

pahar la degustare

Feteasca Neagra 2011: destul de aspra si zburlita aceasta Feteasca, cu destul de mult tanin, corp cu densitate medie, textura nu prea fina, si arome predominante de afine cirese padurete si nuci verzi. Culinar, e genul de vin care poate lua la rand toate „gratariile” -incepand de la carnati picanti si pana la ceafa de porc;

Merlot 2011: un vin care in mod clar se mai poate imbunatati stand la sticla inca un an, zic eu. Aromele sunt inca inchise si amestecate, din gama fructelor de padure -gen paducel si macese, amestecate cu ciudate insertii florale, de trandafir si liliac. Sau asa mi s-a parut mie. De revazut la anul;

Am lasat la urma impresiile despre Nedeea 2011, desi a fost servit la mijlocul degustarii, pentru ca a evoluat foarte frumos de ultima data cand l-am degustat. Scurta recapitulare: e primul cupaj din soiuri atohtone rosii, respectiv Feteasca Neagra, Novac si Negru de Dragasani, in proportii aproximativ egale, si baricat cam 3 luni. Asa cum se prezinta acum, ma duce cu gandul in Languedoc: are „baubilitate”, fruct si arome, tanini fini si astringenta moderata, ceva note de ierburi aromate -cimbru si maghiran, si un final picant.

Daca as avea o sticla intreaga la dispozitie, as imparti-o in doua: jumatatea as bea-o cu rasol de vitel cu sos de hrean, iar cealalta jumatate cu …rata pe varza rosie!

Nedeea

In loc de incheiere: dincolo de renumele producatorului, de toate premierele si lansarile, de premiile castigate de vinuri, de printi si verticale, e ceva care voi aprecia intotdeauna la Vinarte -si la sommelierul Stelian Stefan: n-am auzit niciodata vorbind de rau un alt producator, un alt vin, ori un alt confrate. Rarissim pe la noi in ultima vreme!