Vinul post apocaliptic

Va puteti imagina lumea fără oameni? Ce s-ar intampla cu planeta noastra daca nu ar mai fi oameni pe Pamant? Oricat ar fi de greu de crezut (ori de tentant, dupa caz,) acest scenariu, e una din cele mai fscinante incursiuni imaginare care se poate face. Si nu e chiar atat de neverosimil scenariul, tinand cont prin cate epidemii si amenintari cu deflagratie nucleara am trecut in ultimii 50 de ani doar.

Dincolo de reactii facile de gen: cuma adica, sa dispara toti oamenii? si ce se intampla cu cladirile? etc, unii si-au pus serios aceasta problema. Exista chiar si un buletin oficial, publicat periodic, care da un indice despre cat de aproape am fost sau suntem de apocalipsa (as vrea sa vad un broker de bursa facand o analiza tehnica pe graficul respectiv…). Un jurnalist pe nume Alan Weisman si-a petrecut ani buni din viata investigand toate posibilele implicatii ale unui asemenea scenariu.

Va las sa cititi tot articolul (foarte interesant de altfel), dar concluzia destul de usor de intuit este ca Mama Natura nu prea are multa nevoie de noi ca specie. Incepand cu structurile usoare, si pana la cele mai grandioase, e doar o chestiune de cateva zeci ori sute de ani pana cand vor disparea cele mai multe dintre urme. In mod ironic, vor supravietui perioade mai lungi constructiile subterane, si cele din deserturi. Si plasticul. Cel mai romantic lucru este ca undele radio vor calatori potential la infinit, spre marginile universului, ducand cu ele micile noastre melodrame existentiale.

Apocalypse clock

Ca si toate celelalte specii cultivate, vita de vie se va salbatici. De fapt, oricat ne-am face noi iluzii, n-am reusit sa o domesticim atat de mult incat sa nu mai faca fata unei vieti naturale. Vita de vie este o planta supravietuitoare, care isi va (re)gasi cu usurinta locul intr-o lume (re)salbaticita. Ramane doar sa ne inchipuim ce vietati vor gusta din dulceata si aromele miilor de soiuri de struguri care se cultiva in prezent.

Dar daca nu vor disparea chiar toti oamenii, si vor ramane asa, cativa, ca un fel de trib post-apocaliptic? Scenariul asta e mai tentant, si a fost exploatat cu succes in seria de filme Mad Max, ori Waterworld: supravietuitorii duc o viata dura, bazata pe exploatarea ramasitelor fostei civilizatii, risipiti si dezbinati, supusi unor lorzi ai razboiului. Ca o paranteza, citeam cu multi ani in urma (am uitat numele si sursa articolului) un studiu care demonstra ca atunci cand sunt lipsiti de autoritate si constrangeri, oamenii se organizeaza spontan in grupuri de tip tribal, in care platesc protectie unei mici elite care se impune prin forta bruta. Ironic, nu? Democratia nu ne este chiar atat de naturala si impregnata genetic…

Mi-au trezit curoizitatea aceste ganduri, si am gasit un scurt eseu fotografic, ilustrand intr-un mod grotesc dar sugestiv genul de societate care ar putea exista. Avertisment: daca folositi calculatorul de servici/sunteti in timpul serviciului, aruncati un ochi in stanga si-n dreapta inainte de a deschide link-ul. E mai bine. Oricum, pozele au o calitate de exceptie, iar compozitia si cromatica sunt foarte sugestive. Enjoy!

Unii ar zice ca intregul concept e doar o metafora, care sa ne faca sa apreciem mai bine confortul vietii mic-burgheze de zi cu zi… altii se apuca sa recreeze in fundul curtii astfel de scenarii, traind in corturi improvizate , iar altii sunt atrasi de costumele de piele cu tinte…

salata salbatica si vin

Eu am fost atras de metafora salbaticiei in sine, si de aceea am decis sa recreez o mica cina salbatica, post-apocaliptica, la mine pe balcon:  Metaph 2012 de la Gramma, cel mai salbatic Aligote demisec pe care mi-a fost dat sa-l gust. Eticheta ii disimuleaza bine identitatea -e curata, minimalista, perfect post-moderna mai degraba decat post-apocaliptica. Gustul are insa o evidenta tenta rustica, aproape salbatica, suculenta. Sa fie de la aromele de salcam si cimbrisor? ori de la mineralitatea pamantie, de cioplitura de piatra, evidenta si-n nas si-n gust? In gura e dezinhibat, ataca gingiile in voie cu o aciditate la cote inalte, ca un ceai verde in care ai lasat pliculetul prea mult. Aromele merg tot in aceeasi zona, de fruct verde si buruieni de gradina, -ganditi-va la stevia proaspat smulsa, ori la macris. Finalul lasa in gura niste senzatii mai amarui, mai dense, de coaja arsa de paine.

In lumina unei inserari tarzii si noroase, am incropit o zisa salata salbatica: frunze de laptuca creata rupte direct in castron, ceva morcovi in felii groase, si niste branza de capra mucegaita. Nu sustin ca as putea supravietui unei apocalipse cu mancarea si vinul asta, dar am supravietuit cu succes caldurii.

vinul post-apocaliptic

Metaph Gramma