Gusturile expertilor
Most Of Us Just Can’t Taste The Nuances In High-Priced Wines : The Salt : NPR.
Chiar asa, gusturile expertilor difera ce cele ale …hm, sa spunem „celorlalte persoane”? Mai precis, este vorba de capacitatea de a discerne diferite nuante si arome subtile, in vinurile scumpe si de calitate.
In articolul de aici, celebrul grup de cercetatori americani (astazi, de serviciu sunt cei de la universitatea Penn State -intamplator o universitate buna) au ajuns la concluzia ca expertii pot gasi multe alte nuante in vinuri decat „cei ca noi”; in cuvintele lor, concluzioneaza ca abilitatile gustative ale expertilor sunt fundamental diferite. Concluziile lor se bazeaza pe evaluarea catorva sute de experti –wine makers, wine writers and wine retailers, carora le-au gasit un simt gustativ mai acut, o sensibilitate sporita la gustul amar, spre exemplu.
O parte din aceste abilitati pot fi influentate prin educatie si exercitiu, dar o parte tine de fundamente biologice -sustin ei. Evident, impactul imediat al acestor concluzii se poate reflecta in credibilitatea recenziilor si punctajelor acordate de experti diferitelor vinuri -si implicit in decizia de cumparare pe care o determina.
Cu alte cuvinte, se intreaba ei, de ce sa iau un vin pe care papilele sensibile ale expertului X l-au gasit vrednic de 95 de puncte dintr-o suta, cand papilele mele de muritor-mic-burgez-cu-rate-si-leasing ar fi poate multumite cu un vinisor de doar 80 de puncte -si implicit mai ieftin.
Se poate elabora mult pe aceasta tema, si literatura on si offline este bogata in puncte de vedere, mai mult sau mai putin documentate (pentru o privire cuprinzatoare, recomand cartea Questions of Taste. The philosophy of wine). Eu doresc sa aduc la lumina o concluzie care se poate deduce implicit din articolul de mai sus, chiar daca nu e exprimata in acest fel: exista vreun determinism biologic al preferintelor fata de bauturi in general si vinuri in special? Adica, bautorii si iubitorii de vin sunt asa deoarece au o sensibilitate anume la unele gusturi? Exista arome si nuante la care anumite persoane sunt mai sensibile, si astfel ajung sa prefere vinul? Mai mult, datorita acestor capacitati si prin exercitiu, poti ajunge „expert”? Eu nu sunt complet lamurit…
Vinul din Cluj 
A fost un articol recent cu un caz de 86 (?specialist) vs. 100 Parker. Poate ca asta va lasa vesnic loc de discutii in jurul oricarui vin – desi raman la parerea ca mai mult de +/- 5 pct naste banuieli. Suntem totusi diferiti, antrenati diferit, nascuti unici.
Off topic: gasit azi un 90 PK la 4.99 E.
Evident, chiar daca (teoretic) specialistii au capabilitati mai antrenate de a distinge nuantele si tonurile, asta nu garanteaza consensul lor.
Din fericire, cred ca vinul e o bautura mai desteapta decat toti expertii la un loc, si poate sa aiba ce gusturi si arome vrea si sa se invecheasca in ce ritm ii place, fara sa tina seama de predictiile expertilor.
Interesante intrebarile. La cea privind determinismul biologic al preferintei pentru vin, as fi tentat sa raspund undeva intre da si nu. 🙂 In sensul ca nu afinitatea pentru anumite arome e cea care ma atrage catre vin (altfel as bea numai, sa zicem, lichior de coacaze, tuica de prune s.a.m.d.). Ci ma atrage mai degraba felul in care se combina aromele astea, dimpreuna cu toate senzatiile date de aciditate, tanini, alcool, zahar. Pana la urma, pentru mine vinul inseamna armonie – si probabil ca exista vreun fel de predispozitie biologica pentru asta.
Iar la ultima intrebare sunt intru totul de acord cu George. 🙂
Si eu as fi tentat sa inclin spre faptul ca exista anumite gusturi si arome resimtite diferit (mai intens, mai slab …sau deloc) de la persoana la persoana; de asemenea, cred ca aceste „predispozitii” pot sa determine anumite preferinte la mancaruri si bauturi. De exemplu, mie imi plac mai mult gusturile sarat si amar decat dulce si acru -in consecinta prefer branza cu masline fata de o prajitura cu lamaie 🙂
Cu toate acestea, cred si eu ca preferinta pentru vin este mai degraba data de complexitatea si varietatea aromelor; conteaza mai mult diversitatea senzatiilor decat intensitatea cu care simt gustul amar, sa zicem.
Da, cam asa e, incepe sa mi se confirme si mie. Eu mai intreb insa, ca sa „scormonesc” subiectul: poti ajunge expert fara sa stii, pur si simplu band vinuri diverse, sau e nevoie si sa incerci in mod activ sa discerni gusturi si arome?
Nu poti. Trebuie sa te apleci analitic asupra simturilor. Trebuie sa vrei sa radiografiezi licoarea, altfel n-o sa capeti in veci uneltele ajutatoare pentru mai tarziu. Poti sa bei colocvial o viata intreaga si sa nu vezi coacaza dintr-un cabernet sau pruna din feteasca.
Mai mult, as adauga eu, daca nu acorzi atentie bauturii din pahar, ramai la nivelul „asta seamana cu vinu’ ala bun pe care l-am baut asta toamna la nunta varului Costel…dar parca e mai altfel”
Din experienta mea de comesean, as zice ca majoritatea oamenilor sunt capabili sa numeasca doar tipuri de gusturi- acru, dulce, dulceag, amarui, treburi din acestea. Pentru detectarea aromelor, a gusturilor „identic naturale” (fara peiorativ) este indubitabil nevoie de exercitiu si de o buna memorie senzoriala.
In cea mai mare parte asa e, cu o observatie: exista o diferenta intre a nu putea sa faci diferenta intre doua arome, si a nu putea sa le denumesti. Cred ca multa lume (fara intentia de a jigni pe nimeni) isi da seama ca gustul a doua preparate sau bauturi nu este identic, fara a putea spune concret in ce consta deosebirea. Ca sa te citez, din experienta mea de comesean, am auzit de multe ori expresii de genul „sosul asta parca e mai altfel, parca ar fi mancare de la tara” sau „mi-a placut vinul ala, era bun de te ungea pe suflet”. As indrazni chiar sa sustin ca fara o oarecare experienta de gatit -sau macar de ajutat la bucatarie- nu poti ajunge sa distingi gusturi, arome si combinatii, in mancare si vin deopotriva.
raspunsul meu este Da.
:))
In mod cert, asa cum am aflat pe grupul meu test- si anume multiplele mele personalitati bautoare de vin- gustul evolueaza in timp. Cand imi citest primele note de degustare uneori ma pufneste rasul. Mi se pareau acceptabile, daca nu bune, vinuri de care acum nici macar nu mi-ar trece prin cap sa le cumpar. Dar trebuie sa recunosc ca fara aceasta etapa e greu sa le apreciezi pe cele bune. Intr-un fel imi pare rau. Sunt seri in care deschid trei vinuri pana sa ma multumesc cu un pahar dintr-unul. Acum patru ani si primul ar fi fost foarte bun.