Coada galbena a cangurului
Mica vietate saltareata si-a bagat coada si la mine in pahar, chiar in mod repetat. Despre acest vin si producator se pot spune putine si multe in acelasi timp.
Filozofia lor, exprimata sus si tare pe toate etichetele, reclamele si textele de pe site, este sa faca vinuri „bursting with personality, vibrant, tasty wines that are brilliantly easy to drink” -adica vinuri directe, gustoase, placute, simplu de inteles si usor de placut.
Povestea lor siciliano-americano-australiana este clasica si destul de cunoscuta, mai ales pentru ca au stiut 
sa o puna in legatura cu vinurile lor. Despre eticheta si numele produsului s-au scris sute de articole de marketing, iar strategia lor de piata este data ca exemplu-scoala in cartile pentru manageri. Daca au avut succes sau nu, ne pot povesti cele peste 20 de milioane de lazi livrate anual peste tot in lume
Puristii le numesc „non-vinuri” deoarece le lipseste aciditatea si taninul, sau mai degraba vinuri pentru non-bautori de vin. Li se reproseaza multe, de la abordarea simplista pana la acuze de dumping si subminare a pietei. Marile publicatii de vin le boicoteaza produsele, iar expertii se feresc sa le apara numele in aceeasi fraza sau articol cu aceste vinuri.
Ceea ce apreciez la ei este sinceritatea cu care abordeaza consumatorul, deschiderea spre feedback si observatii, si constanta in calitate. Cei care le consuma produsele stiu intotdeauna exact ce vor primi pentru cei 6-7 euro, si ca intotdeauna va fi cineva care sa le asculte parerile. O opinie similara am gasit aici.
Vinul care a poposit la mine in pahar este un Shiraz din 2010, 13.5% alcool, [yellow tail], produs de Castella Wines, Australia. Culoare intensa rosie-zmeurie, stralucitoare; nas direct si intens, cu prune, zmeura, piper si putin fum; aromele sunt distincte si explicite. Atacul bogat in fructe si condimente din gust este completat cu o aciditate abia simtita si niste tanini discreti si rusinosi. Postgust lung si arzator, cu mult piper si ghimbir.
Un vin lejer si fructat, in care intesitatea aromelor si a condimentelor inlocuieste vigoarea si astringenta. Servit la 14-16 grade (adica dupa cam 1 ora in frigider) poate fi proaspat si crocant, dupa ce se incalzeste devine plat si lipsit de consistenta.
Culinar, se poate potrivi cu multe preparate, producatorul recomanda carne rosie. Eu am facut o improvizatie locala -cartofi gratinati, chiftelute si puree de rosii. Un preparat la fel de simplu, direct si putin obraznic, ca si vinul.
Vinul din Cluj 
Salut! Cine le importa in Romania?
Cred ca Cramele Recas.
pertinent si bine scris. eu cred ca industria americana de profil le datoreaza multe….
Asa e, precum si industria vinului din multe piete emergente. Ceea ce au facut ei nu trebuie luat (si nici nu se poate lua) ad-literam; lectia care se deduce este ca sunt posibile schimbari pe o piata inerta, dominata de cativa jucatori consacrati, si cu reguli desuete. Pentru ca aceste schimbari sa se produca e nevoie sa fie targetat un segment larg de consumatori, cu un mesaj explicit si simplu de diferentiat. Si mai presus de orice, e nevoie de un minim standard de calitate, de multa consecventa si curaj.
apropo de „povestea lor siciliano-americano-australiana” : vezi link-ul http://www.stuartpigott.de/?cat=23 in care sunt destule lucruri interesante privind producatorii acestui brand de vin
enjoy your reading 🙂
Multumesc pentru link; am crezut ca-mi va lua 10-20 de minute, dar am petrecut cateva ore in fata articolelor.
Imi place acest gen de jurnalism, si imi place minutiozitatea cu care relateaza detaliile si diferitele aspecte. Si eu sunt un iconoclast din fire, si nu cred in retete si lucruri de-a gata.
In acelasi timp, ca sa disec putin articolele de mai sus, in tematica lui Stuart se amesteca mai multe teme, grupate oarecum pe episoade, care nu stau in picioare la fel de bine din punct de vedere al argumentarii. Pericolul de a le crede pe toate, este acelasi cu acela de a nu le crede deloc -formarea unei pareri unilaterale.
De exemplu, tema de discutie din ep. 7 cu privire la folosirea neadecvata a unor simboluri, lipsa de respect si ignoranta cu privire la cultura aborigenilor, este foarte explicita si mi-a deschis si mie ochii; multe aspecte nu le cunosteam.
Pe de alta parte, episoadele 5 si 6, in care sunt dezvaluite diverse aspecte ale afacerilor familiei Casella si (presupuse) conotatii mai putin legale, au o relevanta limitata cu privire la produsul final; daca articolele s-ar fi regasit intr-un ziar local de politica -no comment, dar pe un blog de vinuri e putin deplasat.
De asemenea, episoadele 4 si 3 examineaza strategia de marketing si conceperea brandului si a etichetei; mesajul ce se deduce (desi nu este explicit formulat) este ca ar fi vorba de niste „masinatiuni” obscure, care intr-un fel sau altul au eludat publicul, piata sau autoritatile (ma feresc de cuvantul conspiratie). Or, faptul ca eticheta e simplista, ca e jucausa, ca au profitat de preturile mici ale materiei prime, ca au profitat de slabiciunea concurentilor pe piata, ca au facut presiuni si lobby pentru niste reglementari favorabile, ca au avut o distributie agresiva, ca au profitat de lipsa de cunostinte vinicole ale consumatorilor, etc, etc. nu inseamna in sine faptul ca ar fi o firma „rea” si un produs „rau” -cum sugereaza tonul general al articolelor.In plus -Doamne fereste!- au facut profit frumusel din asta…
Ca sa dau un exemplu, si familia Rotschild este departe de a fi mai presus de orice suspiciune cu privire la moralitatea si legalitatea afacerilor lor, ca sa nu vorbim de mici scandaluri picante, insa nimeni nu pune asta in contextul vinurilor lor.
N-am intentia sa polemizez sau sa justific vreun punct de vedere, ma gandesc doar ca ranchiuna care reiese din tonul articolelor lui Stuart Pigott nu fac un bine real nici consumatorului nici industriei vinurilor; altfel, ii apreciez opiniile cu privire la vinurile recenzate.
Mihai,sunt convins ca aciditatea din tomate i-a mai echilibrat aciditatea „cangurului”.Seara frumoasa
Asa e, si smantana din cartofi si consistenta carnii au mai temperat condimentele.