Prognoza meteo arata ploaie pe tot parcursul zilei, cu averse mai puternice la orele 11, 15 si 17. Arondismentele vestice ale Parisului sunt in special vizate. Aceeasi prognoza era si ieri, dar cumva am scapat; astazi insa plafonul de nori e jos, parca se inteapa in cladirile mai inalte. Poate ca notiunile mele despre primavara si ce inseamna ea au fost afectate in urma periplului Cluj-Dragasani-Cluj-Paris, cu opririle intermediare aferente.

Am lasat Clujul val-vartej, prafuit, pe jumatate golit si visand la mirosul fumului de gratare si am luat drumul spre sud; dincolo de sirurile lungi de tiruri si camioane au inceput sa se vada crestele inca inzapezite ale Fagarasilor, apoi Oltul tacut si verde strans intre stanci. Am inghitit inca niste kilometri, valea s-a largit, iar serpentinele incalcite s-au transformat intr-o panglica aproape dreapta.

La Dragasani am gasit o adevarata vara in desfasurare cu toate fortele: tei in floare, boboci de bujori, corcoduse, si dealuri pline de vii; vremea buna pentru a participa la serbarea anuala a Prince Stirbey a fost prilejul perfect si mult asteptat. Intre Olt si  dealurile incarcate cu siruri lungi de vii,  soarele si primirea gazdelor au incalzit cei aproximativ 200 de oaspeti. Mese lungi la umbra, gustari,  crama racoroasa cu sticle nerabdatoare -si uite asa soarele a trecut in partea cealalta a dealului.

Am stat de vorba cu prieteni vechi (Sauvignon Blanc Vitis Vetus 2010, Cramposia, Feteasca Regala Genius Loci, Merlot 2008) pe care i-am gasit mai in forma ca niciodata, si mi-am facut si niste prieteni noi (Novac-ul si Negrul de Dragasani 2010, direct de pe „bancile” baricului), cu care sper sa tin legatura multa vreme de acum. Incununarea vizitei a fost o  verticala de Cabernet-uri, din 2003 pana in 2009, orchestrata de parintele vinurilor -Oliver Bauer; papilele noastre au fost scolite ca la carte in tainele recoltei fiecarui an (restul pozelor de la eveniment aici).

Mestecand inca ultimele inghitituri de Cabernet m-am urcat in masina (in dreapta!), caci ramasesera exact 12 ore pana la decolarea avionului, dintre care sase urma sa le ptetrecem pe drumul de intoarcere.

Dincolo de lanurile de rapita si grau se iveste micul aeroport Beauvais,  unde am schimbat avionul pe un autobuz care a facut pana in Paris aproape la fel de mult cat facusem de la Cluj la Beauvais. In fine, dupa exact 24 de ore de la descinderea la Dragasani umblam hai-hui cu aparatul foto fluturand de gat, in Parisul scufundat in ploaie marunta si rafale de vant.

Place d’Etoile, Arc du Triomphe, Champs Elysees, Jardins Tuilleries, Arc du Caroussel -bifate, parcurse si fotografiate constiincios, apoi in fuga spre templu capitalismului si corporatismului national –La Defense. De pe marea esplanada flancata de monstri erecti de beton si sticla, cu arcul de otel in fundal, Turnul Eiffel pare delicat si efeminat, o mica broderie pe un orizont urias. M-a trecut primul fior de emotie autentica pariziana -nu pe poduri sau pe stradute inguste si pietruite, ci in locul acela plin de linii drepte si fara compromisuri.

Seara s-a incheiat foarte casnic, cu o caserola fierbinte si un vin alb -Chateau Sept Chenes, Bordeaux 2010. Nu mai stiu cum a fost, doar ca am reusit sa stau treaz pana l-am terminat.