Amintiri din Franta: Malbec, Cabernet Franc, Sauvignon Blanc
Am asteptat cuminte vreo 2 saptamani pana sa deschid sticlele luate ca souvenir din periplul parizian, ca sa le dau timp sa-si revina dupa oboseala calatoriei. In timp ce ele au stat cuminti in rastelul de vinuri, in pozitie orizontala la temperatura camerei clujene (20 de grade din martie pana in octombrie), eu le-am privit pofticios, mana dreapta facand inconstient miscarea de rotire a tirbusonului… Nu pot sa spun ca m-am abtinut de la a bea orice altceva, fiind o perioada bogata in diverse evenimente cu si despre vin, care mi-au tinut ocupate papilele si imaginatia.
A venit insa si timpul lor -cam la interval de 5 zile unul de altul- servite fara marete pregatiri prealabile sau vreun ceremonial anume, pentru ca nu sunt vintage-uri exceptionale sau cru-uri alese. Sunt simple vinuri de consum curent, de deschis seara in timpul pregatirii cinei, de plimbat prin gura cu radioul in surdina. In acelasi timp sunt vinuri de gastronomie, fiind foarte versatile in ce priveste asocierea cu preparatele. Si asa cum ii sta bine unui vin nepretentios dar bine facut, vigoarea si vivacitatea se pastreaza inca o zi-doua dupa deschidere.
Primul pe lista a fost cel cu un nume amuzant: Aroma d’Olt -aroma Oltului adica, francezii au si eu Oltul si oltenii lor, etc, etc. Desi glumet si mucalit, vinul are totusi o rezerva de seriozitate: este un Malbec 100% din Pays du Lot, o mica apelatiune in departamentul Aveyron, intre padurile de stejar de la poalele Pirineilor. O zona cunoscuta indeobste pentru vinuri cu o tenta aspra si rustica, care reflecta influenta sarata a Atlanticului, solul sarac si pietros, si racoarea verilor dintre paduri. Producatorul, Pellvilain-Freres, s-a specializat cumva in productia acestui soi, avand nu mai putin de sase game diferite dedicate acestor vinuri; vinul de fata facand parte din gama entry.
Culoarea e intensa, ciresie cu sclipiri violete; nasul arunca multe fructe proaspete -cirese, prune, dar si niste note mai prafuite,
de pesmet si paine uscata. Aroma ramane constanta si intensa chiar si la ceva timp de la deschidere. Atacul e mult mai echilibrat decat a anticipat mirosul, fructele rosii curg cuminti si ordonate alaturi de tanini verzi dar fara sa fie excesivi. Pe cerul gurii e destul de aspru, cam din topor, iar pe final revin notele cumva uscate, de pesmeti. N-ar mai fi de spus despre acest vin decat ca merge cam cu orice preparat gastronomic ofera bucataria romaneasca oraseneasca pentru cina: de la vinete la tocanita, de la mamaliga cu branza la tartine cu sunca, de la branza cu rosii la sufleu de cartofi. Il deschizi, il bei, te bucuri, maine nici nu-l mai stii pe nume.
Din alta liga si glie este jupanul Cabernet Franc din 2010. Despre vinurile din AOC Saumur-Champigny am citit in cartile lui Al. Dumas; imi inchipuiam ca muschetarii, in timp ce cu o mana se bateau cu garzile cardinalului, cu cealalta duceau la gura butelci de vin vartos, care putea la fel de bine tine loc si de mancare. Producatorul Antoine Sanzay cultiva preponderent acest soi pe cele 27 ha, si reuseste sa puna in valoare continutul taninic si astringenta fructului. Vinul acesta striga din toate puterile: afumatura, mezeluri crud-uscate, sau branzeturi maturate: culoarea adanca cu tente purpurii anticipeaza un corp in care taninii fac legea si domina traseul gustativ. Atacul e brusc ca taisul unei spade, chiar si fructele rosii care se gasesc din belsug parca impung papilele si le pun in stare de alerta pentru ce urmeaza: un gust concentrat si iute, in care domina aromele verzi ale taninilor si ceva metalic. Nota metalica devine mai moale in postgust -rugina sfaramicioasa. Desi pare iute la manie, vinul acesta poate fi si un companion de durata, suporta surprinzator de bine temperaturile mai ridicate fara sa-si oxideze gustul, chiar si uitat pe masa pana a doua zi.
Musiu Sauvignon vine mai incetinel, ca deh, e mai burghez. Din Tourraine, Chateau de la Presle este o mica proprietate in aceeasi familie de cinci generatii, lucru care se vede in gama larga de vinuri pe care o ofera: albe, rosii, roze, dar n-au uitat si de spumante. Oisly se numeste plaiul unde a crescut acest Sauvingon -vii de minim 20 de ani vechime. Vinul este o lectie de politete si bune maniere: culoarea galben-pai, putin verde dar si putin aurie, sa nu supere pe nimeni. Nasul nu e galagios dar iti da binete de departe cu o dara subtire de soc si iasomie. Dupa ce ii raspunzi la salut, incepe conversatia taraganata: „Ai si fructe galbene, de vara?” „Da, am ceva pere, dar parca mai multe flori de camp si iarba uscata” „Hmm, ai trecut cumva pe la magazinul de coloniale, ca simt un vag iz citric?” „Se prea poate, mi-a ramas in fundul buzunarului niste lamaie”. Gustul continua in acelasi ritm, punctat de izbucniri sprintare de glume acide, pupaturi prietenoase cu salcam si corcoduse, si amintiri depanate cu piatra uda. N-are iz de praf de creta sau ciment, ci mai degraba o racoare profunda, ca de pivinita boltita.
Sunt putine lucruri comestibile care nu s-ar potrivi cu acest Sauvignon, echilibrul intre aciditate si arome facandu-l extrem de versatil. Eu l-am incercat si cu branzeturi, si cu pulpe de pui, si cu chiftelute. Parca totusi cel mai bine a mers cu tartine de somon pe paine neagra prajita, cu putin piper proaspat macinat deasupra, si mustar boabe -vad ca si Dan e de acord. Placeri mic-burgheze.
Vinul din Cluj 
Eu nu am mai avut timp sa le fac poze….si am garnisit somonul cu o frunza subtire de ceapa verde..:)
Fain, la astfel de preparate necomplicate, prospetimea ingredientelor si detaliile fac diferenta 🙂
Corect, eu fac parte dintre cei care consideraca bucataria tine in primul rand de alegerea si calitatea ingredientelor si apoi de prezentare, tehnica si chimie moleculara…
De aceea sunt sceptic ca Metro are numai ingrediente de calitate, ca sa dau un exemplu de un furnizor pentru un show celebru pe la noi.
Asa e, mai ales cand e vorba de ingrediente importate. De exemplu, cel mai bun somon l-am mancat in Irlanda, cumparat direct de la pescarie.
E greu la noi sa ai acces (la pret rezonabil) la asemenea grad de prospetime. Tot ce poti face e sa alegi atent calitatea, dupa compararea mai multor oferte, si mai ales sa ai o interventie minima asupra preparatului.De aceea mie nu-mi place ceea ce fac la numitul reality-show (ca nu e gastronomic); aia tine mai mult de tehnologie decat de gastronomie.
Ca sa elaborez pe tema, un show gastronomic trebuie sa puna in valoare textura, forma si contrastele ingredientelor, nu doar cantitatea si rapiditatea cu care ajung pe masa.
In plus, ca unul ce a lucrat o durata oarecare in domeniu, am remarcat o gramada de greseli in organizarea bucatariei si a servirii…
Corect Mihai, dar cati pot remarca chestiile astea? Eu in schimb am remarcat ca nu s-a precupetit nici un efort pentru rating..:)
Eu prefer gatitul seasonal, in functie de ce gasesc in piata si de calitatea acestora.
In privinta somonului eu am gustat unul din Scotia , intr-adevar nu la fata loclui, dar oricum textura si aromele difereau total de ceea ce avem noi pe piata.