Degustare CellarTales si o pledoarie pentru vinul vechi
Weekendul trecut am fost rapit din Clujul adormit si prafuit, si teleportat intr-o lume noua. Timp de trei zile, in loc de pereti de beton am avut o terasa umbrita, in loc de strazi am avut sirurile de vie si potecile serpuite, in loc de Feleacul abrupt am avut dealuri rotunde si domoale, iar in loc de parcarea din fata blocului orizontul vizual mi-a fost umplut de panglica larga a Oltului.
Pretextul „rapirii” a fost o degustare prelungita -„International Wine RoundTable„organizata de CellarTales. Poate fi numit evenimentul degustare privata, vinuri de fitze, sau pur si simplu gratar la Via Sandu, prilejul sa regasesc Oltul, Dragasaniul, viile si oameni faini.
Pentru mine a avut de asemenea valoarea unui master class in domeniul diversitatii vinurilor, deoarece m-am intors cu o 
experienta mult mai bogata in vinuri de toate varstele, soiurile si tehnologiile de fabricatie. Fara sa trec in revista lista completa a vinurilor, acestea au fost grupate dupa caracter, asocieri culinare, mod de producere sau regiune de provenienta: soiuri neobisnuite, caracter puternic, spumante de tot felul, stiluri diferite de Chardonnay, rosii clasice frantuzesi, patru generatii de Barolo, etc. Dincolo de componenta evidenta de distractie, socializare si relaxare, m-am intors cu un caiet plin de notite din care vreau sa scot in evidenta cateva vinuri remarcabile si cateva concluzii.
Trebuie sa invatam sa apreciem vinurile diferite, neobisnuite, care ies din tipar si convenienta, si ne provoaca gustul si papilele. Vitovska? Rotgipfler? Savagnin? Terrano? Nu sunt nume de cod pentru spioni, ci soiuri de struguri mai putin comune, iar daca le ai in pahar stai minute in sir cu nasul ganditor, incercand sa identifici aromele noi, surprinzatoare si cateodata descumpanitoare. Trebuie sa iesim din tiparul aromelor facile, citric-ierboase, mere-pere-corcoduse si sa dam papilelor noastre o sansa sa evadeze din micul univers demisec. Un bun exemplu in sensul asta este 2003 Domaine Berthet-Bondet, Cote de Jura, Franta, produs din soiul Savagnin. Nasul e o adevarata patiserie, cu alune prajite, coaja de nuca si miez de paine si biscuit, profund si amplu. Corpul e rotund si catifelat, construit in straturi ca o prajitura -topping de migdale si fistic pe un blat de pandispan, sustinut de o aciditate vioaie, cu arome de coaja de portocala amara. Finalul e cremos si racoritor, cu putina menta si martipan.
Xarell-Lo nu este un maestru la Sudoku, ci un strugure din Catalonia, din care iese o cava 
(spumant spaniol) deosebita. 2000 Turo d’en Mota, Caves Recaredo, este un brut nature care vine de pe o proprietate minuscula -0.97 ha, din care se produc anual cam 3000 de sticle, fiecare fiind invechita exact 101 luni la sticla! E un vin aproape manufacturat.
Trebuie sa invatam sa apreciem vinurile diferite. Cele cu arome curajoase, indraznete si chiar obraznice, cele care miros de la o posta si nu te saturi sa afunzi nasul in pahar, cele cu o aciditate care-ti muta dintii, cele unde cauti minute in sir in minte numele aromei care-ti arde limba si-ti muta nasul din loc. Nu este alt exemplu mai bun decat un 1998 Chateau Montus Cuvée 
Prestige, Domaine Alain Brumont. E un vin din Madiran, facut 100% din Tannat, si asta inseamna un singur lucru – are unul din cele mai specifice mirosuri pe care le poate avea un vin: puturos rau -grajd, paie vechi, piele asudata, pamant, ciuperca, apoi dupa ce se deschide devine branza mucegaita, blue cheese, Roquefort. Delicios. Gustul e neimblanzit, taninos si fibros, astringent si intepator: ghimbir, frunza de nuc. Finalul e piperat de-ti dau lacrimile. Cine se ia la tranta cu ciobanul asta din sudul Frantei?
Trebuie sa invatam sa apreciem vinurile clasice. Cele care care au concentrat in ele gustul unor generatii. Aceste vinuri se faceau in acelasi fel pe vremea cand faceau scoala cei care acum produc vinuri, si reprezinta adevarate repere de terroir si calitate, astfel incat au intrat in vocabularul comun. Cand spui vin alb primul lucru care vine in minte este Chardonnay, iar cand spui Chardonnay spui Burgundia, mai precis Puligny-Montrachet. 1992 Puligny-Montrachet 1er 
cru de la Louis Latour este o lectie de bun simt si masura aplicate unui vin. Culoarea aurului lustruit se declina si in nas, cu note discrete de ceara de albine, miere veche si fistic. Gustul plin duce cu gandul la deserturile copilariei -halvita si halva- construit din arome simple imbinate perfect, cu o mica doza de deliciu decadent. Spre final se mai simt urme de prospetime -o adiere de menta si crema de lamaie.
Uitandu-ne apoi in gradina bordeleza, Pauillac-ul este una din cele mai conservatoare apelatiuni din aceasta zona. Chateau Lynch-Moussas este un 5eme cru classé construit dupa sanatoasa reteta centenara: Cabernet Sauvignon, cu proportii variabile de Merlot si Cabernet Franc, iar anul 1995 a favorizat vinurile mai serioase, austere, taninoase. Culoarea visinie inchis se traduce in nas prin note pamantii de mina de creion si piatra incalzita de soare, iar dupa deschidere sar arome verzi si crocante de ardei gras, gulie si visina. Structura gustului este inca dura, coltoasa, cu tanini iesind putin prea in fata aromelor de coacaze rosii, cacao si lemn aromat. Postgustul prelung, vibrant, ciocolatiu intregeste acest vin barbatesc si increzator.
Trebuie sa invatam sa apreciem vinurile vechi, peste care a trecut minim o decada. Trebuie sa invatam sa apreciem profunzimea, diversitatea si cateodata fragilitatea aromelor, culorile pastelate, corpul fibros si constitutia eterica. Sunt vinuri care au devenit baubile pe cand eram copii, si de atunci continua sa ne priveasca din spatele peretilor de sticla maro, ascunse dupa dopurile de pluta. Iar degustatorul devine mai mult decat un destinatar pasiv, el trebuie sa se implice activ in cautarea, aflarea vinurilor cu potential, in pastrarea, pregatirea si in sfarsit intelegerea acestor vinuri reduse la esenta. Si una din regiunile viticole ale lumii unde se pot gasi vinuri superbe de-o varsta cu tata este Barolo. Am trecut gustativ prin patru decade, patru varste, incepand cu 1996 (varsta la care vinurile din Barolo devin baubile iar cele romanesti sunt otet sau sirop), trecand prin 1988, 1975 si ajungand la veteranul 1964.
Cel mai bun din cele patru a fost 1975 Barolo Riserva Borgogno . In cei 37 de ani si-a lepadat 
orice excese si surplusuri aromatice, ramanand la cea mai frumoasa expresie a pamantului si fructului. Culoare terra-cotta, caramiziu deschis, limpede si stralucitor; nasul este fin si neutru, de unde au disparut orice urme de fruct proaspat, ramanand o nota subtire si eleganta de pergament si panza de in; gustul e evoluat, fin ca o statuie de marmura, cu o aciditate si vioiciune surprinzatoare; postgustul scurt duce cu gandul la caramel si nougat. Patriarhul degustarii a fost 1964 Barolo Robba. Un vin eteric si subtire, din care a mai ramas un spirit fin plutind in causul paharelor: arome fragile ca o bijuterie, schimbatoare la fiecare invartire a lichidului din pahar.
Fara sa fie un manifest sau o proclamatie, aceasta trecere printre atatea vinuri m-a facut sa-mi doresc sa fiu un degustator mai atent si cu mai mult discernamant. Sa nu ma reped sa fac judecati pripite, si sa-mi eliberez limba si papilele de prejudecati, sa-mi largesc cu fiecare prilej orizontul gustativ. Sa acord atentia cuvenita vinurilor care ies din tipare, si sa nu ma tem de ani „vechi” pe etichete. Mai mult decat un exercitiu gustativ, vinul poate fi si o calatorie plina de surprize, o calatorie de autocunoastere.
Lasand la o parte latura serioasa, ne-am distrat de minune sub soarele arzator si noptile instelate ale Dragasanilor, cu muzica buna si conversatii pe masura, cu gazde primitoare si comeseni relaxati, la lumina lampaselor.
Vinul din Cluj 
Pingback: Sticle grase | Vinul din Cluj