Niste greci obositi
Am crezut ca voi fi norocosul care descopera secretul cumpararii chilipirurilor de vin in strainatate. M-am inselat, fara sa pot spune ca a fost ceva complet impredictibil. Adevarul e ca m-am bazat pe oferta comerciantilor din apropierea hotelurilor, si pe produsele accesibile direct de pe rafturi.
N-ar fi multe de spus: la plecarea din obisnuitul concediu romanesc in Grecia, am cumparat trei sticle de vin din magazinul din poarta hotelului, despre care am amintit aici. M-am uitat dupa soiuri grecesti, fara sa am cea mai mica informatie despre principali producatori si vinurile lor. Am ales sticlele cu soiuri locale direct de pe raft, ghidandu-ma dupa vagile indicatii in engleza de pe etichete, dupa designul si aparenta generala, si dupa pret.
Le-am acordat vreo saptamana de odihna dupa calatorie, la orizontala in raftul de vinuri de acasa, si le-am desfacut si incercat pe rand, dezamagire dupa dezamagire.
Roze-ul a fost generic, pur si simplu fad, fara coloana vertebrala si verticalitate, incovoiat sub povara prorpiilor arome (si poate a crizei). Arome anonime si sterse, aciditate aparuta prea tarziu, mustind a alcool. Clar, un vin pe gustul turistilor intre doua petreceri.
Pentru vinul alb am ales cel mai cunoscut soi alb al Greciei -dupa cum scria pe eticheta- Moschofilero. Fara sa aiba nici un defect de imbuteliere, vinul a fost defect de la un capat la altul: arome de carton ud si carti vechi, ceva citrice, aciditate mare dar amplasata in locul gresit. Nici dupa ceva timp n-a fost mai bun, pur si simplu aromele neplacute s-au adancit.
De la vinul rosu ma asteptam la cea mai buna performanta, si chiar asa a fost, fara sa depaseasca conditia mediocritatii. Un vin produs de manastirea Toplou (aparent, un producator important), compus din doua soiuri autohtone -Liatoko si Mandilari- mcu ceva baric la activ, promitea sa razbune mandria aheilor. Contextul a fost bun, arome frumoase si interesante -cirese, masline negre, ardei gras- tanin cat cuprinde, lemn. Doar ca au venit in combinatia si ordinea gresita -lemnul in nas, taninul in atac, iar aromele abia la sfarsit. TInand cont ca e din 2011, as putea crede ca se va mai cizela, dar atunci de ce l-am gasit pe raft?
Fara sa trag concluzii pripite cu privire la calitatea vinului grec in general, indemn totusi la multa precautie cand cumparati vinuri din locuri turistice, oricat de colorate ar fi sticlele.
Vinul din Cluj 