Aligote cu orez Klu-Jiang
Aligote cu orez
De multe ori vinurile albe, mai ales cele seci si usoare, sunt nedreptatite in timpul sezonului rece. Odata cu „retragerea” umbrelelor si a ventilatoarelor de pe terase, si cu migrarea temperaturilor exterioare spre partea de jos a termometrelor, vinurile albe cad intr-un con de umbra si nu mai atrag atat de mult privirile pe meniuri. Daca in timpul verii faptul de a avea pe masa un vin alb bine racit este la fel de firesc ca si pantalonii scurti, toamna si iarna acest lucru este privit in cel mai fericit caz ca o dovada de excentricitate.
Chiar daca toamna apartine mustului, vinurilor proaspete si fructate si a celor care tocmai implinesc un an, vinurile albe nu trebuie sa fie „arhivate” pentru urmatoarele 4-5 luni. Cu putina imaginatie, ele isi pot gasi constant un loc in frigider si meniu, cu conditia sa fie combinate cu preparatele potrivite. Am incercat acest lucru cu unul din vinurile care se preteaza cel mai bine la servire rece: un Aligote de la Gramma. Vara, acest vin este deliciul insetatilor, fiind racoritor si inviorator prin aciditatea ridicata si aromele fine, citrico-ierboase. Iar cand afara nu se mai poate sta doar in maneca scurta si serile se lasa ceata, acest Aligote va usura digestia unei mancari mai picante.
Eu am incercat sa-l pun alaturi de o improvizata portie numita generic „mancare asiatica”, pentru ca
Aligote Gramma 2011
nu e nici risotto, nici salata, nici ghiveci. Are sos dulce-acrisor, sos de soia, ghimbir, curry si alte condimente care ii dau un gust „exotic” si „oriental”, asa ca se califica pentru o seara de marti ca fiind orez Klu-Jiang (adica clujean). Revenind la vin, est vorba de Aligote 2011 Gramma, Casa Olteanu, despre care am scris deja asta vara. Acum aproape trei luni il apreciam pentru aromele minerale si usurinta cu care se bea. L-am regasit in prag de toamna intr-o forma foarte buna: si-a pastrat culoarea verzuie intensa, ca ceaiul de Ceylon, vorba cantecului. L-am deschis dupa cateva ore de frigider, insa pana am preparat orezul a apucat sa se mai incalzeasca. Aromele parca s-au mai echilibrat si finisat, din nas a disparut nota predominanta cretoasa, de perete ud. Tot discret, nasul a devenit mai floral, are tei si papadie, si parca rozmarin; are de asemenea mai multa adancime, aromele sunt putin mai dense. Aciditatea a ramas ridicata in gura, curata instant dintii de orice urma de tartru. Pe urmele ei vin aceleasi arome amarui-ierboase: rucola, laptuca, castravete, cu un twist de coaja de lamaie si o picatura-doua de grapefruit. Are o consistenta usoara in gura, e suplu si flexibil, nu face limba lipicioasa si nici nu incleiaza gingiile, se inghite repede si lasa doar un postgust scurt ce aminteste de fan uscat si foi de dafin.
S-a potrivit foarte bine cu mancarea: aciditatea a mai domolit senzatiile dulceag-greoaie din sos si l-a facut mai usor de inghitit, iar aromele ierboase au facut un contrast placut cu orezul lipicios si porumbul de lapte. De fapt au mers atat de bine impreuna incat l-as recomanda si cu alte preparate din aceeasi gama: orez cu bambus, orez cu ciuperci, sau chiar aripioare picante -internetul e plin de retete. Orezul Klu-Jiang insa este urmatorul hit international, asa ca reteta o dau doar celor care se prezinta cu o sticla de Aligote.
Aligote cu orez Klu-Jiang
Vinul din Cluj 