Despre vinurile italiene, numai de bine

Probabil ultima degustare a anului de la Madame Pogany a debutat cu viscol puternic, masini troienite, caciuli luate de vant, noroi in ghete si transport dat peste cap. In spatele ferestrelor largi insa, sub lumina discreta si galbuie, se aeriseau in liniste cele opt vinuri italiene care au format obiectul degustarii, si care au strans un numar apreciabil de iubitori, tinand cont de vremea de afara.

A fost aliniata o selectie impecabila de vinuri italiene, sapte rosii si un alb din gama medie si medie-superioara, cu etichete mai mult sau mai putin celebre in care ne-am pus mari sperante, iar inainte de inceputul propriu-zis al degustarii puteam sa aud de la o masa la alta pronosticuri si discutii in contradictoriu despre care „le ia pe toate” seara asta, sau daca „face 90”.

Ma bucur cand vad un asemenenea interes pentru vinuri bune, si cum oamenii fac

eforturi si participa la degustari pentru a-si largi experienta in domeniul vinurilor si a avea sansa sa compare vinuri pe care altfel nu le-ar gasi unul langa altul. Din punctul meu de vedere este un mare plus pentru acest restaurant care a reusit sa sustina si sa faca accesibile aceste evenimente de aproape doi ani, formandu-si un public fidel si in continua crestere. Secretul e simplu si dificil in acelasi timp: standarde ridicate, vinuri interesante, preturi accesibile, un meniu in tendinte, si o abordare lipsita de formalisme inutile.

Ca impresie generala, calitatea vinurilor a indeplinit asteptarile, si aprecierile au fost unanime in directia celor doua sau trei vinuri care au fost favorite; mai mult, au fost discutii incinse despre care vin merita sa intre in „top 3”. E greu sa apreciezi si sa pui intr-o ordine vinuri atat de diferite, care au in comun doar faptul ca vin din Italia si ca sunt foarte bune; de aceea, dupa o scurta gandire, nu voi nota punctajele ci doar aprecierile.

TASCA d’ALMERITA Nozze d’Oro Tenuta Regaleali Contea di Sclafani 2009, Sicily -promite multe in nas, dar gustul nu umple suficient de bine gura, iar in postgust cade repede;

ROCCA DELLE MACIE Chianti Classico Riserva DOCG 2008, Tuscany –am mai avut ocazia sa degust acest Chianti tanar si nabadaios, si nici de data asta nu a dezamagit, prezentand prompt notele rotunde de cirese coapte si mure, insa cu tanini inca verzi si astringenti;

CA DEI FRATI Ronchedone Vino Rosso IGT 2010, Lombardy -suculenta caracterizeaza acest vin, care odata luat in gura da senzatia unor fructe intregi care abia sunt muscate si isi picura sucul -visine din compot, cirese, poate merisoare; un vin care are o simplitate directa si generoasa;

MARCHESI DE FRESCOBALDI Castello di Nipozzano ‘Nipozzano’, Chianti Rufina Riserva DOCG 2008 -odata cu acest vin am intrat in zona „complexa”, unde minute in sir paharele s-au invartit sub nasurile avide sa prinda orice aroma. Pamant reavan, aschii de lemn, se amesteca cu mure si visine; in gura e destul de consistent insa nu a atins inca catifelarea unui vin matur, postgustul e in schimb placut, lung, extractiv;

PIO CESARE Barbera d’Alba 2009, Piedmont -o reprezentare perfecta a soiului Barbera: note coapte de fructe negre, ceva afumatura si

masline negre, peste o consistenta superba, are exact elasticitate necesara cat sa umple gura fara sa incarce limba;

TENUTA DELL’ORNELLAIA Le Volte Toscana IGT 2010, Tuscany: fara multe cuvinte, acesta a fost vinul meu preferat. In ciuda tineretii are ceva din notele grave de muschi, sare de mare si ciuperca uscata ale unui vin matur, impletite cu fructele rosii impetuoase, lemn aromat si cu o aciditate ridicata. E un vin care se deschide greu, dar odata „inflorit” e captivant si apetisant;

GERARDO CESARI Jema Corvina Veneto IGT, Veneto: un alt mare favorit, e un melanj foarte interesant de note inchise, extractive, cu ceva picanterii si fructe generoase. Il caracterizeaza un nas de ciocolata amara cu menta (bomoboane After Eight) si mure, iar in gura are o consistenta ampla dar nu destul de sustinuta de aciditate pentru gustul meu;

JACOPO BIONDI-SANTI Castello di Montepo Sassoalloro Toscana IGT 2005, Tuscany. In ultima clipa acest vin a fost inlocuit cu un VILLA LE PRATA, Brunello di Montalcino 2004. In ciuda numelui sonor si a vechimii incurajatoare, acest vin a fost mediu, cu un corp cam subtire si postgust scurt, in ciuda nasului care promitea multe.

Ca si bonus pentur o asemenea degustare reusita, ne-am congratulat cu inca doua vinuri, un italian si un francez care au alergat cot la cot si francezul a trecut la mustata linia de sosire inaintea intalianului.