Habemus Stirbey Rose, non habemus Google Reader
In general nu ma atasez prea mult de gadgeturi si alte extensii ale tehnologiei de astazi -fie ele hardware ori software. Am schimbat fara sa clipesc din ochi vreo patru laptopuri si vreo cinci telefoane mobile (desi cred ca am inceput sa dezvolt o relatie speciala cu Asus Padfone-ul meu de acum). Aparate foto am avut chiar vreo sapte -de la batranul Smena cu film de 24, pana la actualul body Canon 550 D, cu o lentila de 50 mm f 1.8 (desi nu vreau sa ma gandesc la momentul cand ma voi desparti de ea).
In acelasi fel, am ramas de-a lungul anilor absolut imun la orice fel de incercari de sensibilizare si fidelizare din partea furnizorilor software. N-am inteles niciodata discutiile de genul „antivirusul meu e mai bun decat al tau”, si am trecut fara sa clipesc de la adresa de Yahoo la cea de Google si de la Blackberry OS la Android 4.0.
Google Reader
Exista un serviciu oarecum obscur, furnizate de Google, care a ajuns cu timpul sa ocupe un rol important in gestionarea fluxului meu electronic de informatii: Google Reader. Pe scurt, este (nu pentru mult timp) un agregator de fluxuri RSS. Fara sa intru in explicatii tehnice, acest agregator aduna canale de informatii electronice de orice fel existente online, si le afiseaza intr-o interfata foarte simpla. L-am descoperit acum vreo cinci ani, si cu timpul a devenit esential sa ma ajute sa tin pasul cu stirile zilnice, ziarele, mailurile, blogurile, forumurile si comentariile pe care le urmaresc. In acest moment, am aproape 600 de „subscriptions” la diferite fluxuri si canale.
A venit insa si fatidicul anunt pe care l-am gasit azi de dimineata, cum ca Google va opri serviciul Reader incepand cu data de 1 iulie, oferind pana atunci optiunea de a salva toate abonamentele si marcajele. Sincer, era intr-un fel previzibil ca popularitatea servicilor de agregare RSS va descreste cu timpul, insa nu ma asteptam la o actiune atat de radicala din partea celor de la Google. Au mai avut servicii pe care le-au oprit dupa un timp (Buzz, Gears), dar fiecare si-a gasit locul intr-o forma sau alta intr-un nou pachet.
Imi devenise draga interfata simpla si neaglomerata, si mai ales am ajuns sa depind de el destul de mult pentru gestionarea informatiilor. Daca ar fi sa speculez, as zice ca cei de la Google fac jocurile Facebook… Daca as fi pragmatic, as cauta imediat un nou agregator si mi-as transfera fluxurile pe el. Mai astept pana la 1 iulie, de cand oficial non habemus Google Reader…
In acelasi timp, am exclamat cu bucurie „Habemus Rose!” cand am primit la ceas de seara Rose-ul 2012 a celor de la Prince Stirbey. Fara multe fasoane si zarzavaturi ritualice, l-am deschis, l-am turnat, am plescait de placere …si gata sticla! Serios vorbind, e unul din acele rose-uri intense si sanatos colorate, un etalon pentru mine in aceasta categorie. Culoarea e plina si stralucitoare, iar in pahar mai apar unele urme de dioxid de carbon, semn ca a fost imbuteliat de curand.
Rose Prince Stirbey 2012
Nas de intensitate medie cu flori de muscata, capsuni proaspete, ceva mere verzi si coaja de mandarina. Gura se umple bine de arome de coacaze, capsuni necoapte; spre sfarsit apar niste discrete note de iaurt, de lapte prins, care probabil vor disparea in cateva saptamani, odata ce vinul „se va aseza” in sticla. Finalul e scurt, intens si cu o aciditate citrica.
Ca sa-i gasesc un cusur, mi s-a parut aciditatea cam ridicata pe final, care razbate cu niste varfuri ascutie prin masa densa a aromelor. Altfel, recunosc ca l-am dat pe gat bucurandu-ma de culoare si de aromele caracteristice ale Cabernetului, fara sa-l analizez prea atent. Cre ca e in esenta un vin de gastronomie, si il voi provoca in lunile ce vin cu diverse preparate. Deja ma gandesc la o salata de penne cu guagamole si ansoa, sau la o tarta cu verdeturi si branza de oaie…
Vinul din Cluj 
Pingback: (Gl)amour de Dragasani | Vinul din Cluj