Un weekend in patru vinuri
In mod clar, seara de vineri apartine vizionarii filmelor de actiune -e o traditie veche de cand lumea si televizorul/cinematograful. Ce mod mai bun de a incheia o saptamana de lucru, decat refuland stresul si agitatia acumulate in cele cinci zile de lcuru de 10-11 ore pe zi, prin intermediul personajelor animate care se dau peste cap in aventuri de tot felul?
Salentein Malbec Portillo 2011
Si atunci cand filmul ales se numeste Django Unchained, privirea se indreapta firesc spre raftul de vinuri unde asteapta nerabdatoare sticla cu Portillo Malbec 2011 de la Salentein. Filmul sufera de o oarecare cliseizare (asa cum remarca si George), totusi e mai putin sangeros decat lasau sa se inteleaga review-urile citite pana acum. Intr-un fel imi pare rau ca nu l-am vazut pe ecran mare. Exista cateva scene superbe, alaturate in mod de neinteles pentru mine langa alte scene tratate mult prea simplist. Ori asta a fost intentia ghicita a regizorului? Vinul merge in paralel cu filmul: e un soi care si-a facut numele pe pamant strain, de la un producator cumva parvenit, caruia celebritatea repede castigata i-a adus vanzari mari, dar nu si patina traditiei. In plus, acest vin sta in umbra unor frati mult mai titrati, care deja si-au castigat statutul de cult. Cateodata aromele sunt cam stridente -ca si costumul eroului principal- culoarea e rubinie-inchisa, consistenta mai degraba da credit firului epic decat complexitatii. Totusi, e greu sa lasi paharul din mana odata te-ai lasat prins de actiune, si cel mai probabil ca sticla se va termina inaintea filmului.
Dourthe no. 1
Sambata dimineata a fost terenul unui brunch improvizat. Dupa dezmatul cu Malbec si violenta tarantinesca din seara precedenta, m-am dus sa-mi spal pacatele la propriu, intr-o tura de inot la bazin. Revigorat si intinerit, intru in drum spre casa pe la magazinul Comtesse du Barry sa iau un cadou, si in loc sa ies in 5 minute, am intarziat mai bine de 40 de minute la un pahar de Dourthe no.1. Un cupaj clasic bordolez „de dreapta” -cu Merlot predominant si ceva Cabernet Sauvignon, invechit 12 luni in baricuri din lemn nou. Pe langa numele celebre de chateau-uri (Belgrave, La Garde, Le Boscq, Pey la Tour, etc), cei de la Dourthe au si aceasta linie de vinuri mai accesibile, pastrand o linie calitativa ridicata. Chiar daca sticla a fost luata direct de pe raft, vinul s-a deschis repede cu ajutorul paharelor Gabriel Glas, in note coapte, viguroase de mure si visine salbatice, ajutate de tanini fini si bine rotunjiti. Are un bun echilibru care favorizeaza mai degraba consistenta aromatica decat aciditatea. Finalul face toti banii, e cacao pura si ciocolata din cea amaruie, parca nu se mai termina. Cu greu m-am dat dus din magazinul cu rafturi grele, etichete multilingve si muzica discreta.
Dry Muscat Domeniile Boieru 2011
Pe seara am incropit o cina usoara tot pentru o vizionare de film. Daca vinerea seara filmele de actiune sunt la ele acasa, sambata este terenul filmelor fantasy: Snow White and the Huntsman este cumva o combinatie de scenariu inspirat din cunoscutul basm, scenografie de Lord of the Rings si interpretare de Game of Thrones. Cam multe elemente puse in acelasi film, dar cumva sta in picioare si reuseste sa ajunga la finalul previzibil fara sa agaseze excesiv privitorul. E o alegere buna pentru cei ce vor sa ia o pauza de la filmele de Oscar, si sa vada niste dueluri prin castele. De data asta, vinul bate filmul: Dry Muscat-ul 2011 de la Domeniile Boieru a fost o frumoasa surpriza (trecerea in revista mai pe larg se gaseste la colegul). Sec, 12.8% alcool, culoare nehotarata intre verde si galben, DOC Aiud-Ciumbrud. In spatele aromelor cumva prezivibile (dar foarte corect redate) de gutui tinere, musetel, miere de tei, sta o aciditate sanatoasa, cretoasa si un postgust acrisor, de agrise. Cea mai frumoasa parte a acestui vin e ca se schimba prea putin odata cu temperatura de servire, asa ca poate fi lasat pe masa fara probleme de-a lungul unei cine sau conversatii, ca lichidul din pahare nu se va insiropa. Mi-a placut foarte mult pentru simplitate, corectitudine, si nuanta cumva rustica din final. A mers de minune cu branza de capra La Colline, peste chifle cu seminte, ca sa completeze amprenta rustica. Textura cremoasa si aromata a branzei a pus perfect in evidenta aromele de tei, si i-a mai domolit din aciditate.
Purcari Cabernet 2010
Printre acestea, a mai fost si marea dezamagire a weekend-ului: Purcari Cabernet Sauvignon 2010. Pacat de eticheta, sticla si dopul de cea mai buna calitate: vinul e greoi, lipsit de orice vioiciune, imbatranit inainte de vreme. N-are nici macar proverbialii tanini barbatesti, si nici o urma de aciditate, e mai degraba o supa de sirop de zmeura cu ceva iod si iaurt de fructe pe final. L-am aerisit, invartit, examinat, si tot aia. Aromele lactate, de iaurt statut devin de-a dreptul deranjante cand vinul ajunge la temperatura camerei. I-am dat inca o sansa si l-am lasat deschis in frigider pana a doua seara, insa n-a recuperat nimic. De evitat.
Vinul din Cluj 
Pingback: Boierie la Cluj | Vinul din Cluj