Am participat cu cateva saptamani in urma la una din degustarile cele mai cuprinzatoare pe care mi-a fost dat sa le vad. Nu mai putin de 16 etichete diferite au supuse unei corvoade chinuitoare, aceea de a fi pe placul si pe fantezia a sase ahtiati dupa senzatii noi pasionati de vinuri interesante.
Fiecare si-a scos la inaintare papiele sensibile si calite in lungi lupte cu vinuri grele, si a gasit nod in papura numitelor vinuri spaniole. Nici o mila nu a fost aratata defectelor mai mult sau mai putin evidente (chiar si simpla lipsa de originalitate), dar recompensa era pe masura: intrarea intr-un selectul anturaj al vinurilor ce intra in oferta de pe unvinpezi.ro .
Vinurile au fost propuse de Crama Borha, un importator care si-a facut pentru prima data aparitia pe piata romaneasca la Festivalul Provino de la Cluj de anul trecut, si pe care l-am revazut in toamna la Goodwine. Oferta e bogata, cu vinuri din zonele Somontano, Rioja si Ribera del Duero, structurate pe mai multe game. Am remarcat la momentele respective cateva dintre vinuri, si m-am bucurat sa le reintalnesc la debandada degustarea sus-numita.
Notite detaliate si insemnari sa zicem ca nu am avut, asa ca citez din amintiri. Vinurile din gama Enate mi-au ramas in minte, atat prin etichetele originale, cat si prin echilibru si originalitate: un Chardonnay baricat si unul simplu, un Merlot-Merlot (despre care a scris si George), un Merlot-Cabernet, un Shyrah, un Tempranillo, etc.
Trei dintre ele mi s-au intiparit destul de bine in memorie: Teorema 2009 -un Garnacha din vii vechi, o combinatie interesanta de arome intense de fructe negre, tanini vioi si o usoara mineralitate ; Chardonnay Enate 2011 -un vin alb de clima rece, sprintar, verde si racoritor, adica destul de diferit de stilurile care acum sunt la moda; Enate Merlot-Cabernet 2007, pe care l-as confunda cu usurinta cu un cru din Bordeaux -echilibrat, insistent, multistratificat si invaluitor.
Provocarea suprema a vinurilor a fost sa faca fata platourilor ametitoare cu mancare libaneza de la Restaurantul Beirut. V-am mai spus cu alte ocazii ca sunt innebunit dupa mancarea libaneza? Ei bine combinatia a fost pe cinste, vinurile au facut fata cu brio taboulleh-ului, hummus-ului, fallafel-ului, foul muddamas-ului si altor delicii. Cine a castigat pana la urma disputa intre romani si spanioli? Libanezii.
Pingback: Restrospectiva: zece vinuri, zece saptamani | Vinul din Cluj