Degustare cu bune si rele

romanesti si portugheze

Martea trecuta a fost destul de aglomerata din punct de vedere al degustarilor de vinuri, fiind doua evenimente programate sa se intample in acea seara. Pe langa traditionala degustare de marti seara de la Madame Pogany, cu o selectie de vinuri frantuzesti in program, a avut loc si o degustare oarecum mai restransa ca numar de participanti, dar bogata in selectia de vinuri.

Sa incepem cu relatarea cele-i de-a doua, pe scurt: cinci oameni, paisprezece vinuri, Restaurantul Beirut, 2 ore la dispozitie. Scopul degustarii: pentru divertisment si stiinta. A fot un sprint printre vinuri mai degraba decat o degustare maraton, deoarece am sarit la propriu de la un vin la altul printre imbucaturi din fantasticele feluri de mancare libaneze. Din pacate, vinurile prezentate nu ne-au indemnat sa zabovim asupra lor.

O selectie ecletica de vinuri portugheze, de la vinho verde la un vin spumos,

spumant portughez

trecand rin niste albe, rose-uri si rosii fara cap si fara coada. Pornisem cu mari sperante in acest demers, data fiind pasiunea mea mai veche pentru soiurile portugheze, care nu m-au dezamagit. Pana acum. Nici nu merita sa le descriu separat si in mai mult de 3-4 cuvinte fiecare: vinho verde a fost acru si gata, rose-urile si albele demidulci plate si lipsite de vlaga, rosul a avut un final medicamentos, iar spumantul (spumosul, pardon) si-a pierdut rasuflarea dupa 2-3 minute, desi promitea la inceput. Vinuri de masa, vinuri generice, atat de generice incat au ajuns in scuipatoarea improvizata dintr-un castron de salata. Mi-am invatat lectia, si cu vinurile portugheze trebuie sa fiu mai atent si sa-mi ajustez asteptarile, ca nu orice vinho tinto are Touriga Nacional in el…

Despre cele romanesti, ce sa zic, o dezamagire si mai mare, mai ales prin prisma calitatii dopurilor. Vinurile Clos de Colombes, caci despre ele e vorba au o poveste foarte interesanta si promit multe. Ma opresc aici cu descrierea pentru ca imi doresc sa le mai incerc odata in conditii mai bune,avand ghinion de data asta cu vreo trei dopuri defecte. In dubio pro reo, dau credit producatorului ca nu sunt asa toate, si revin cand aflu mai multe.

Punctul culminant al acestei degustari a fost … mancarea libaneza. Gurmandul din mine a fost in extaz, iar mana a alergat intre platoruile cu lipii calde, chiftelute, salate, sosuri si multe altele. Din pacate experienta mea cu bucataria libaneza a fost aproape inexistenta pana acum, dar revelatia din acea seara mi-a ramas mult timp in minte.

selectie de vinuri frantuzesti

Degustarea s-a incheiat cu doua sticle care nu erau in program, doua vinuri frantuzesti de la M. Chapoutier, care au salvat seara si masa: Le Cirque si Bila-Haut. Vinuri rotunde, cu oarecari asprimi lasate intentionat pentru deliciul degustatorilor ,cu greutatea fructului exact cat trebuie sa incarce limba si cu o aciditate fina sa o panza de batista. N-or fi ele chiar de 95 puncte Parker, dar de 89-90 tot sunt.

In fuga de la restaurantul Beirut, am prins la Madame Pogany finalul celor opt vinuri frantuzesti propuse spre degustare, iar in carafe ramasese suficient cat sa dau o tura prin regiunile viticole ale Frantei. Am fost placut surprins, doua din vinurile degustate mi-au intrecut asteptarile, avand fiecare nsite stelute alaturi de numele lor in mintes mea. iata ce mi-am mai amintit:

HENRI BOURGEOIS Sancerre Blanc „Les Baronnes” 2011, Loire: frumos, clasic,

ce a mai ramas in carafe

retinut si fin, cretos si usor ierbos spre final, 87p;

GUY SAGET Pouilly-Fume 2011, Loire: incredibil de proaspat si aromat, o lectie de arome de soc si tei, cu o catifelare remarcabila in gura, fara iesiri acide, 90 p;
CHATEAU SAINTE ROSELINE Cotes de Provence „Lampe de Meduse” Cru Classe Rose 2011, Provence: o lectie de rose intr-un pahar, culoare palida abia imbujorata, arome fine de trandafiri tarzii si lavanda, 89 p;
CHATEAUNEUF DU PAPE Chateauneuf-du-Pape, Rhone: generic, nimic deosebit, dar echilibrat: 80p;
CHATEAU MARTIN Saint-Estephe Cuvee ‘La Peseille” 2008, Medoc, Bordeaux: un bordolez vioi cu multe semne de tinerete, 81 p;
CHATEAU PEYMOUTON Saint-Emilion Grand Cru 2008, Libournais, Bordeaux: destul de matur si si echilibrat, insa ma asteptam la un postgust mai lung, 83 p;

CHATEAU HAUT CHATAIN Lalande-de-Pomerol 2008, Pomerol, Bordeaux: nu e in cea mai buna forma, cu alcoolul cam sus si niste note deranjante amarui, 79 p;
CHATEAU LESTAGE SIMON 2007, Haut-Medoc, Bordeaux: o forma de zile mari, arome care se tot deschid, tanini copti si bine integrati; cred ca daca-i dadeam mai mult timp ura in punctaj, deocamdata s-a oprit la 87 p.

Domaine de Tourelles

Rose-ul si Pouilly-Fume-ul le-as relua oricand.

Macinat de amintirile cinei libaneze si de curiozitate, am deschis aseara si o sticla cu vin libanez, adusa de la conferinta de la Izmir, unde am avut ocazia sa discut cu proprietarul domeniului Domaine des Tourelles, care mi-a facut cadou aceasta sticla. O mica portie de context: Libanul se afla in „vatra” vinurilor, fiind unele din cele mai vechi locuri in care este atestata cultivarea strugurilor si producerea vinurilor. Exista numeroase urme si scrieri de-a lungul antichitatii laudant vinul libanez. Din pacate, nu s-au pastrat deloc vechile soiuri si tehnicile de vinificatie (spre deosebire de Turcia, Georgia, Armenia), astfel incat toate vinurile libaneze sunt de inspiratie moderna franceza. Productia este si ea destul de limitata, localizata doar in regiunea Bekaa, iar producatorii se pot numara pe degetele de la cele patru membre umane, toti plantand soiurile tipice din Bordeauz si sudul Frantei. Departe de a fi palide imitatii, vinurile rosii libaneze au o identitatei si caracteristici aparte, date de climatul cu variatii mari de temperatura, cat si de cupajele indraznete. Domaine des Tourelles este un producator mijlociu, care are in portofoliu atat vinuri rosii cat si albe si rose, si isi regaseste radacinile la mijlocul secolului XIX.

Vinul de fata este un cupaj interesant, de Cabernet Sauvignon cu Syrah si Cinsault. E bordolez? e de pe

vin libanez

valea Ronului? e provensal? Deloc, e libanez, un vin cu o atitudine mediteraneana: arome galagioase, culoare arsa de soare, schimbari bruste si neprevazute, dar in spatele carora se ghiceste finete si catifelare. Nasul e „oriental” as zice, cu note de ceai negru, ghimbir, rozmarin uscat si multe curmale, gem de mure. In gura notele se amesteca, dispar si apoi revin, aciditatea medie le lasa sa-si faca de cap si sa umple cerul gurii cu o senzatie usor aspra dar nu neplacuta, ca o bucata de catifea veche. Taninii sunt bine finisati, abia inteapa gingiile, si consistenta generala e supla si elastica. Postgutul destul de lung aduce o nota surprinzatoare, cumva grea si uleioasa dar aromata -sa fie halva? sa fie fistic?

Un vin pe care nu l-am inteles inca pe deplin, dar mai am inca jumatate de sticla si-l mai iau la o discutie. Despre mancare, evident.