La portile Orientului
Daca degustarile tematice precedente ne-au dus in colturi departate ale globului -Japonia, Mexic, India- pentru cea care a fost sambata trecuta la Bruno ne-am mutat intr-o zona mai cunoscuta, mai confortabila, mai apropiata, dar deloc plictisitoare: in Orientul Mijlociu, in Liban. De fapt, eu am o slabiciune de multi cunoscuta pentru bucataria libaneza, si incerc aceste preparate de cate ori am ocazia. Mi se pare ca reuseste sa condenseze toata savoarea levantina cu care suntem obisnuiti, preluand elemente grecesti, turcesti, arabe, caucaziene, plus un touch local indefinibil. Ca de obicei, blogul lui Radu este o excelenta sursa de documentare, plus propriile mele incercari si gusturi.
Fata de celelalte bucatarii explorate, cea libaneza are ceva diferit: Libanul a avut si are o cultura a vinului, fiind situat in zona care a dat nastere cultivarii vitei de vie si fabricarii vinului: triunghiul cuprins intre estul Marii Negre, sudul Marii Caspice si coltul nord-estic al Mediteranei, adica ceea ce este astazi estul Turciei, Georgia, Armenia, nordul Siriei si Libanul. Periodic, apar descoperiri arheologice in diferite zone din acest vast teritoriu, care imping tot mai mult data aproximativa a intalnirii omului cu strugurele; ultimele urme descoperite de struguri zdrobiti intr-o groapa primitiva de piatra dateaza undeva acum 8000 de ani. Asadar, stra-stra … -stra-stramosii actualilor libanezi au avut strugurii la indemana, pentru consum curent, pentru conservare prin stafidire, si pentru vin.
Nu inseamna neaparat ca vinurile libaneze de astazi (valea Bekaa) se inrudesc direct cu cele din vremurile biblice; industria vinicola libaneza de astazi este moderna si orientata international. Feluritele migratii si schimbari politice ale mileniilor, plus influentele marilor religii nascute pe malul Mediteranei (iudaismul, crestinismul, islamul) si-au pus categoric amprenta asupra cultivarii viei si a vinificarii in zona. Raman cu parerea de rau ca nu am avut in degustare cateva sticle de vin libanez autentic (Musar, Ksara, Kefraya), si va invit sa cititi articolul dedicat unui vin libanez.
Revenind la oile si la vinurile noastre, am aliniat patru vinuri locale fata in fata cu platourile cu preparate libaneze (hummus, tabouleh, falafel, kibbeh de vita si oaie), intr-un oarecare crescendo: Rara Neagra 2011 Purcari (suculent, fructat, tanini discreti, usor de baut), Merlot 2011 Rapsod Rotenberg (ceva mai corpolent, structurat, si cu tanini mai bine exprimati), culminand cu Shiraz 2012 La Cetate de la Crama Oprisor (spicy, intepator, viguros). Am incercat ca publicul sa aiba ocazia sa guste cel putin doua dintre vinuri cu fiecare preparat, astfel incat sa poata compara potrivirile. Singurul vin rezervat unui fel de mancare a fost Tamaioasa Romaneasca dulce 2011 de la Prince Stirbey, potrivita cu un desert traditional –ashta– adica un fel de crema de branza proaspata cu miere, caramel si banane.
Am ramas foarte placut surprins, descoperind la sfarsitul degustarii ca am avut in public niste libanezi, care au confirmat ca mancarea s-a ridicat la standardele de acasa, si asocierea cu vinurile a fost potrivita.
Pentru sambata viitoare, tematicava fi oarecum legata de sarbatoarea indragostitilor, astfel ca degustarea va fi dedicata culorii roz: vinuri rose, preparate roz. „Pink, it was love at first sight”, vorba cantecului.
Vinul din Cluj 
Cu arome născute din colecții admirabil prezentate de dumneavoastră, vă aduc o nominalizare:
http://cameliaedu.wordpress.com/2014/02/12/liebster-award/
Va mu.tumesc pentru nominalizare!