Petit Verdot si fiii sai
Merlot si Petit Verdot Bauer
Candva, intr-o seara anonima petrecuta intr-un aeroport, am citit o carte care a rasarit pe neasteptate din bagajul amintirilor, intr-o seara din saptamana trecuta.
Romanul Bagaje Pierdute este povestea unui camionagiu spaniol din Barcelona, care trece prin viata asa cum autocamionul sau strabate soselele Europei in anii ’70: pasiv, impersonal, cu opriri rare si trecatoare. Aceste curse internationale -si opririle aferente- ii aduc patru familii diferite, in patru colturi ale Europei. Copiii sai -toti baieti- poarta acelasi nume. Rupti unul de altul, afla de existenta fiecaruia abia cand devin adulti, si se decid sa refaca povestea tatalui lor, pentru a-si descoperi identitatea.
Christof, Christophe, Christopher, Cristòfol. Un nume si declinarile sale geografice. Sunt 4 fii unici, care impart
restaurant The Artist
acelasi tata. Nedumeriti? Atunci, sa incepem povestea din alt unghi.
Petit Verdot este un soi de struguri, un soi vechi francez, si face parte din soiurile „clasice” folosite in Bordeaux (impreuna cu Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc, Merlot, Carmenere si Malbec). Unii zic ca ar fi chiar singurul soi cu adevarat local, restul fiind venite din alte parti, ori aparute realtiv recent, dar asta e alta poveste.
Ca un adevarat supravietuitor, Petit Verdot apare unde nici nu te astepti- in cazul nostru, in Dragasani. Mai precis, face parte dintre vinurile rosii aparute sub eticheta Crama Bauer, impreuna cu Merlot si Cabernet (oare am retinut corect?). Si este singurul soi care nu se gaseste niciunde altundeva in Dragasani, si in Romania. Este, daca vreti, o reuniune de familie, la mare distanta.
tartar cu reductie de vin
O reuniune a avut loc si la restaurantul The Artist, dar de alta natura -si aici ajungem la paralela cu romanul lui Gabriel Delacruz descris mai sus: chef Paul Oppenkamp, impreuna cu Oliver Bauer, au aratat patru chipuri ale acestui Petit Verdot, impreunandu-l cu patru preparare diferite. Un singur tata, patru impreunari gastronomice, patru fii gustativi diferiti, ca sa zic asa. Si povestea se leaga.
In termeni tehnici, vinul e din 2010, are 13.5% alcool, a fost fermentat pe bostina si apoi maturat in stejar romanesc (n-am retinut cat). Ah, si e un vin rosu, daca n-a fost clar pana acum…. In sine, vinul e in acea faza inchisa, ursuza si obtuza, se exprima putin, greoi si artagos daca e baut de unul singur -e un partener de conversatie la fel de elegant si imaginativ ca un camionagiu, ca sa fiu plastic… E necesar sa fie aerisit cam patru ore, si abia atunci devine ceva mai volubil.
Pus insa langa niste preparate, isi gaseste jumatatea, se produce „sinergia”, si rezultatul este mai mult decat suma
arta minimalista
partilor. Cele patru alaturari gustative sunt in acelasi timp unice si inrudite, ca cei patru frati din roman, avand ca si liant comun acest vin, care s-a amestecat in cel mai intim mod posibil cu fiecare dintre preparate: un tartar de vita cu reductie de vin, biban de mare cu perle si spuma din vin rosu, pulpa de rata coapta in grasime proprie cu piure de varza rosie si vin, si negresa cu ciocolata amara si jeleu de vin.
Suna prozaic, insa gustul poate fi cu greu replicat in cuvinte. Eleganta in stil si abordare, povestea elaborata de Paul Oppenkamp si Oliver Bauer este densa, plina de arome cu origini diferite, ale caror drumuri se intretaie. In acelasi timp, paleta gustativa in care se desfasoara este una larga, cu vocatie europeana -de la ocean pana in curtea taraneasca si saloanele burgheze.
prajitura gourmet
Paul Oppenkamp s-a folosit de pretextul acestui vin pentru a recrea portretele arhetipale de asocieri culinare (carne rosie, carne alba, carne cruda, ciocolata), fara a deveni nici o secunda predictibil. Ba dimpotriva, intr-o discutie intre felurile trei si patru, am fost gata sa pun pariu ca Petit Verdot nu se potriveste sub nici o forma cu ciocolata la desert… Acest joc cu aromele si amintirile se transforma insa intr-un joc de-a detectivii, in care degustatorul uita de etichete, teorii si dogme de asociere culinara, si se lasa in voia indiciilor trimise de papile.
Cred ca ar fi greu de replicat pe o scara mai alrga acest experiment. Nimic nu ne impiedica insa sa ne scriem propriul roman, propria poveste culinara, sa devenim niste camionagii ai gustului….
Pingback: Bauer de toamna | Vinul din Cluj
Pingback: Decembrie rosu cu Bauer | Vinul din Cluj
Frumos, pacat ca am ratat cina, eram plecat din tara…de fapt, am ratat si Goodwine-u’…Anyway, cred ca a fost o seara pe cinste! PS: Vezi ca temei tale nu ii plac diacriticele…
Da, a fost o cina foarte faina (ma feresc sa spun memorabila)… Intr-adevar, nu prea imi iese cu diacritice, in general le evit, dar imi mai scapa cand scriu textul in Word inainte si apoi il copiez…