„Life is hard”, sau pe romaneste „viata e greu!” e motto-ul unei serii de fotografii conceptuale ale artistului Andrei Lacatusu, care ilustreaza „greautatea” momentelor unei zile obisnuite: cooking is hard, reading is hard, driving is hard, earning money is hard….
La acestea, mai adaug si eu inca una: gasirea unui vin rosu care sa se potriveasca cu un preparat din peste. Teoria ne spune ca la o carne alba potrivim un vin alb, mai sec ori mai corpolent in functie de greutatea preparatului. Dar … teoria e grea, asa ca lasam practica sa ne indrume.
Preparatul a fost un peste la cuptor cu sos de rosii, destul de consistent, fara sa fie greu de digerat. Reteta e simpla: doua-trei trunchiuri de peste oceanic (eu am luat merlucius), de marime medie dar cat mai intregi, ca sa nu se faramiteze. Se pot decongela inainte, dar eu am preferat sa le pun congelate in tava, ca sa se gateasca lent. Fundul unei tavi de sticla rezistenta se tapeteaza cu ceapa taiata marunt, rondele de morcovi si pastarnac, si o crenguta de cimbru. Fara mare ceremonie, trunchiurile de peste se aseaza in tava peste patul de legume, in asa fel incat sa se suprapuna cat mai putin. Apoi se toarna sosul preparat dinainte -si aici e secretul: nu trebuie sa fie nici subtire ca bulionul, nici gros ca si pasta din conserva, fara bucati prea mari, dar cu o oarecare consistenta. Ideal e sa-l preparati pe loc, intr-un bol, din 400 ml bulion, 3-4 linguri de pasta, si 2 rosii proaspete taiate cubulete. Totul se asezoneaza cu sare, piper, zahar, ulei de masline, dafin, cimbru, si alte uscaturi, si se toarna peste vietatea acvatica din tava. Cuptorul trebuie sa fie incalzit dinainte, iar focul mic, iar astfel se va fierbe-coace in vreo 40 de minute. La sfarsit, o lingurita de capere presarate deasupra, si e gata!
Pentru asa un preparat un vin rose este mult prea delicat si sensibil, iar unui alb baricat ii lipseste textura si densitatea necesara pentru a face fata sosului gros. Alegem atunci un vin rosu fin si moale –Pinot Noir 2011 de la Vinul Cavalerului. Acest vin are destula intensitate aromatica sa faca fata puzderiei de condimente din sosul pestelui, iar aciditatea va echilibra destul de bine textura sosului.
Taninii fini si abia simtiti vor completa carnea frageda, si nota usor afumata din final va da rotunjime intregului preparat. L-am servit dupa o ora petrecuta in frigider fara dop, ca sa se aeriseasca usor. Nu exeleaza prin tipicitate acest Pinot Noir, insa nici nu am cautat asta, fiind mai importanta potrivirea cu pestele. Si, lingura dupa lingura si pahar dupa pahar, viata nu a mai fost asa de grea … pana am vazut muntele de vase din chiuveta…