Traditionalele drumuri la Dragasani, de 1 mai, sunt intotdeauna un pariu cu vremea. Acum doi ani au fost un pariu cu canicula, anul trecut cu furtuna, iar anul acesta cu ploile si temperaturile obraznic de joase pentru aceasta perioada.
In plus, a fost si un pariu logistic si organizatoric pentru mine, caci nu e deloc simplu sa pregatesti si sa pui pe drum doi adulti si doi ….adulti in devenire, cu toate cele necesare.
Insa astrele s-au aliniat, drumurile au fost libere, vremea rezonabila, rezervorul plin si copiii cuminti, asa ca am bifat cu succes inca o prezenta agreabila la serbarea de 1 mai de la crama Prince Stirbey din Dragasani.
Serbare care a fost un picnic in toata regula pentru noi, cei sositi la urma, cu patura pe iarba, mancat din mana si sezut turceste, prilej de joaca si distractie pentru cei mici.
Cei mari, dupa ce si-au astamparat foamea de mancare si de socializare, su luat la rand oferta de vinuri la degustare.
Si a fost de unde alege, caci Oliver s-a intrecut pe sine in acest an, prezentand o aliniere impresionanta de etichete, care de care mai tentanta, peste douazeci in total. N-am bifat nici una dintre degustarile speciale, care fusesera „sold out” inca de dimineata, ci am luat-o incetinel printre vinuri si vorbe. Fiind atmosfera de picnic, va rog sa-mi iertati lipsa unor note si impresii bine documentate, va spun doar ce am remarcat si aprofundat:
–spumantul rose din Novac, extra brut. O premiera frumoasa, un vin exuberant, aromat si mineral in acelasi timp. E juicy dar si serios, are eleganta dar si umor;
–Tamaioasa 2013 sec: arome fine, aproape delicate, aciditate inalta dar nu excesiva, un mic rest de zahar, si o buna integrare si rotunjime;
–Merlot 2009: anul 2009 a dat multe vinuri frumoase, intense si concentrate, si ma bucur ca am gasit acest exemplar care merge pe ideea „less is more”, cu lemnul bine integrat, aciditate medie, textura matasoasa, si fructe doar cat trebuie;
–Cuvee Genius Loci 2011: arome pe toate gusturile -de la castane coapte la cirese amare, de la afumatura la masline negre, doate acestea cu o densitate medie si o textura destul de fina, un vin ce va mai evolua frumos la sticla;
–Merlot 2007 „Stirbey” : combinati un pannettone cu o cutie de trabucuri si un pahar de rom brun, si obtineti complexitatea aromatica a acestui vin caruia cu greu ii gasesc locul in mijlocul mesei. Pentru mine e un vin de desert, de digestie, ajutat de cei 16.5% alcool.
Cu siguranta ca inca cateva ore in plus mi-ar mai fi imbogatit impresiile cu vreo cateva vinuri, insa …sa mai ramana si pentru urmatoarea vizita!