E o bucurie tot mai rara sa descopar producatori si crame noi, si imi cunoasteti deja pasiunea cu care incerc sa aflu cat mai multe despre crame mici si vinuri mai putin cunoscute. Si de aceea apreciez momentele cand, din lipsa de timp si disponibilitate de a merge in teren si a le vizita, vin ele (vinurile) sa ma viziteze pe mine!
Si pe langa cele patru vinuri pentru degustarea de la Corso Bistro, au venit si cu o poveste interesanta despre renasterea unei regiuni viticole care se bucura odinioara de o oarecare faima, si parea pana mai ieri definitiv condamnata uitarii: zona Silvaniei. Cei care isi mai amintesc cu nostalgie de spumantele de Silvania, pot sa aiba din nou sperante, caci intr-un an, maxim doi, drojdia va poposi din nou in sticle pentru o doua fermentatie.
Dar sa luam lucrurile pe rand: suprafata de 22 si ceva de hectare a Cramei Vinca cuprinde in totalitate vii tinere, plantate in 2006. Vechile vii au inceput sa fie dezradacinate inca de la sfarsitul anilor ’80 din cine stie ce motive, si apoi suprafetele s-au salbaticit aproape complet in anii ce au urmat. Ca de obicei, este o poveste cu multa munca, fonduri europene si investitori straini, care vor sa reia traditia vinurilor -si spumantelor- din zona Silvaniei, judetul Salaj. Daca privim lucrurile din aceasta perspectiva, nu e surprinzator faptul ca mai mult de jumatate din suprafata este plantata cu Pinot Noir… ingredient esential intr-un spumant de calitate facut prin metoda traditionala. Celelalte soiuri sunt cumva previzibile: Feteasca Regala cu 3 ha, Pinot Gris si Riesling de Rin, fiecare cu cate 3-4 hectare. Climatul insorit si racoros, cu toamne lungi, expunerea sudica, au favorizat intrarea timpurie pe rod a viilor, iar densitatea mare de plantare a asigurat o productie constanta si de calitate. Practic, recolta 2013 este prima scoasa pe piata, cu un design de etichete curat si jucaus, care se potriveste cu tineretea si prospetimea acestor vinuri. Dar sa le luam pe rand:
–Friza 2013, vin petiant, demisec (dupa standardele spumantelor, adica in jur de 15 g de zahar rezidual). Feteasca Regala isi face simtita prezenta inimitabila, livrand pe langa aciditatea inalta, accentuata de bulele intepatoare si destul de dese, si tipicele arome ce mere de vara, flori de camp si caise. Textura in gura e destul de densa, iar pentru un bautor inrait de cava, zaharul rezidual ar putea parea exesiv, insa e perfect baubil si echilibrat. Destul de greu de asociat culinar, l-as vedea mai degraba in zona deserturilor, alaturi de o placinta cu mere acrisoare.
Ca o paranteza, nu cunosc daca alte limbi (si legislatii vinicole) au atatia termeni specifici dedicati pentru vinurile cu bule: spumant, spumos, frizant, perlant, petiant… ai zice ca suntem o natie care s-a nascut la micul dejun cu sticla sub presiune. Pe de alta pare, ma bucur ca, cu oarecare atentie si documentare, consumatorul potate sa afle exact provenienta bulelor. Asadar, vinul petiant de fata are dioxidul de carbon endogen, adica ramas in urma fermentatiei (nu adaugat ulterior), si presiunea in sticla e ceva mai mica decat la un spumant clasic (care era cam 3.5 atmosfere), ceea ce justifica inchiderea cu filet.
–Feteasca Regala 2013: aciditate ridicata, arome verzi-ierboase, alcool in jur de 12% -adica vinul ideal de racorire. Ma bucur ca regasesc acest stil de Feteasca Regala, ca in ultimii doi ani multi producatori romani au dus-o tot mai mult spre Sauvignon Blanc. Vinul e simplu, proaspat, crocant, vioi…
–Vinca Alb 2013: cupaj din toate cele trei soiuri albe, e un vin in care Pinot Gris-ul isi face simtita prezenta atat in nas cat si in gura, cu rotunjimea aceea specifica a fructelor -corcoduse, pere, chiar un pic de onctuozitate (sau sa fie de la zaharul rezidual care e la limita de sus a secului?) Aciditatea e bine tinuta sub control, iar finalul merge spre note mai citrice generice. E un vin care se preteaza la gustari reci -tartine cu branza de capra- si care trebuie servit ceva mai cald, pentru ca altfel pare prea metalic;
–Vinca Rose 2013: Pinot Noir 100%, nu are eleganta si subtilitatea rose-ului de la Liliac, dar aduce in schimb frumoase note florale -muscate, petunii, bujori – miroase precum o gradina dupa o ploaie de vara. Aciditate inalta, textura crocanta, crispy, un final usor amarui si racoritor.
Si daca va intrebati totusi ce se intampla cu restul cantitatii de Pinot Noir, am aflat ca „zace” in niste baricuri, si va fi imbuteliat probabil spre sfarsitul anului ca vin rosu. Iar de la anul, probabil va lua drumul sticlelor cu dop tip ciuperca si cosulet de sarma…
Pingback: City-break la Vinca | Vinul din Cluj
Pfiiiii, când am citit Riesling de Rin, deja îmi făceam speranțe. 🙂
Inca nu l-au imbuteliat separat, ci doar in cupaj cu Feteasca si Pinot Gris, asa ca asteptam recoltele viitoare.
Așteptăm, ce să facem…