Notoriu pentru impredictibilitatea sa, Sfantul Ilie ne-a surprins si anul asta, aducand, in total contrast cu zilele mohorate de dinainte, o duminica fara nici un nor, cu soare bland si un pic de vanticel racoritor, mai sa nu-ti vina sa crezi. Asadar, m-am gandit sa urmez si eu faptele sfintilor, si sa fiu nonconformist in abordarea mesei de duminica.
Uitate au fost asadar salatele de cruditati si vinurile albe usoare ce se cer pe o astfel de caldura, si, sarbatoare fiind, m-am impartasit din cea mai sfanta mancare a ardeleanului: slanina picurata, si un vin rosu. Alungati de la voi, paganilor, gandurile despre mititei, burgeri, si alte necuratenii! Caci slana nu trebuie abordata cu lacomie si foame, ci cu adanca recunostinta si multumire Celui de Sus, si un ritual riguros, aproape ca si ceremonia ceaiului de la japonezi.
Slanina din cea groasa de „trei-dej’te-jumate” se sfinteste, crestand cruci in lung si in lat pana arata ca un tabel in Excel. Trei-patru carnati dolofani, din cei ramasi din iarna in fundul camarii, o pazesc de-o parte si de alta. Painea (de casa!) se taie in felii latifundiare, ca sa fie talpa constructiei culinare, asa cum graul e talpa agriculturii. In felii subtiri de data asta, se asterne niste cas proaspat, rosii, ardei si gogosari. Si ceapa! Pai, fara ceapa… ce sa mai zic … e ca si cum ai asculta Metallica in surdina: e doar zgomot si nu intelegi nimic!
Revenind, cand infrastructura este pregatita, slanina intepusata se frige la foc iute pana cand incepe sa se fragezeasca, si apoi picaturile divine miruiesc painea cu toate cele de dedesubt, imbalsamandu-le in substanta ceresc mirositoare, care purifica si leaga painea, branza si legumele intr-un amalgam ca la facerea lumii. Tusea de la fum, ochii inlacrimati de suflat in foc, si mainile patate de funingine sunt absolut necesare, ca o penitenta pentru gandurile pofticioase.
Adevaratii cunoscatori si scrupulosi ar sustine ca numai palinca curata de pruna merge la asemenea gateala. Insa noi, cei mai umblati pe-afara, stim ca un pahar de vin rosu, vioi si intepator, isi face la fel de bine treaba. Intr-un suflet si intr-un gand sustinem insa ca nici urma de bere, tuica, ori alta spalatura josnica n-are ce cauta la asemenea bucate.
Un Faurar de la Ceptura insa, din 2012, aduce bucurie gingiilor obosite de asaltul unturii, si papilelor chinuite de arsura cepei. Cupaj de Cabernet , Merlot si Feteasca Neagra, are o culoare violacee si un nas nerabdator sa arate aromele de visina, mure si coaja verde de nuca. Departe de a fi un vin greoi ori aspru, are o textura de densitate medie, fluid si vioi, numai buna sa invaluie imbucatura din gura. Taninii tineri si intepatori se ocupa de slanina si grasime, in timp ce aromele rotunde de fructe tin la respect densitatea painii si aciditatea legumelor. Finalul usor piperat e ca o invitatie pentru inca o portie.
E mai mult decat un vin simplu cu care iti clatesti gura, este un partener, un comesean care se bucura alaturi de tine de mancarea de sarbatoare, care iti multumeste pentru masa si sta cu tine la o vorba tihnita, langa jarul focului, depanand amintiri despre patanii similare de anul trecut.