Mergând spre spectaculoasa intrare în Salina Turda-Durgău, din vârful dealului e greu să treci cu vederea peste întinderile de vie ce îmbrățisează coastele domoale ale dealurilor ce ascund fosta mină de sare, de a cărei existență s-a legat inexorabil și existența așezării ce s-a numit într-o vreme Potaissa, apoi Thorda și acum Turda.
Și acest filon istoric, atât la propriu cât și la figurat, este ceea ce diferențiază această cramă față de altele similare. Căci, realist vorbind, câte crame din România (sau din lume?) au plantațiile pe un munte de sare? Câte se învecinează cu o lume subpământeană care îți taie respirația? Câte pot să se laude că îmbină facilitățile terapeutice cu cele de relaxare?
Crama La Salina e rodul unei combinații între pasiune și business, a unor oameni de afaceri din Cluj care au activat în diverse alte domenii, înainte de a fi reunite sub umbrela acestui hobby. Hobby care s-a transformat curând într-o afacere de proporții respectabile. Cu cele peste 70 de hectare, dintre care peste 40 pe rod, această cramă depașește liga micilor producători și se plasează într-o categorie care cuprinde nume foarte respectabile pe piață.
Deși primele vinuri au fost îmbuteliate încă din toamna anului trecut, lansarea propriu-zisă, cu fast și glamour, a avut loc la sfârșitul lunii martie. Vinurile sunt grupate în gama Issa, ce cuprinde deocamdată trei etichete: un Sauvignon Blanc, un Chardonnay și un rose din Pinot Noir.
Minuțiozitatea ardelenească și atenția la detaliu sunt vizibile în toate aspectele: dopuri de calitate, sticle grele și solide; etichetele vinurilor, minimaliste dar cochete, inspiră legătura cu locul și cu natura.
Bineînțeles că mai există multe soiuri de vie plantate, ce își vor face treptat apariția în sticlă, completând gama de vinuri. În mod firesc, așa cum îi șade bine unei crame din Transilvania, accentul este pus pe vinurile albe, așa că vom regăsi spre exemplu Feteasca Regală, Muscat Ottonel și Riesling pe viitor. Nu sunt neglijate însă nici soiurile roșii – a apărut deja un Pinot Noir vinificat rose și vom vedea pe viitor probabil și o Feteasca Neagră, un Merlot… ce altă potrivire mai bună se poate imagina pentru celebra friptură de Turda?
Și pentru că gustul cel mai bun al vinului se simte la cramă, chiar la poala viei, vizavi de intrarea în salină, se găsește o pensiune cu un restaurant, așezat în drumul vizitatorilor cărora aerosolii din adâncul pământului le-au stârnit foamea. Mai lipsește doar un apus tihnit și boare de vânt călduț, pentru a încheia peisajul idilic.”