Daca am inchide ochii o clipa si ne-am imagina ca suntem in Alsacia, am putea vedea inaltimile joase ale Vosgilor strajuind cursul plin de meandre al Rinului. Imediat sub varfurile impadurite ale acestor munti batrani incep randurile de vii care incing coastele domoale, sat dupa sat, impartite in parcele si plaiuri precis delimitate de traditii vechi. Sticlele sunt prelungi si zvelte, etichetele -cand demodate, cand indraznete- poarta cu mandrie inscris soiul strugurilor si chiar restul de zahar rezidual. Riesling-ul si Gewurztraminer-ul sunt la ele acasa, iar producatorii poarta nume neobisnuite in restul Frantei -Trimbach, Humbrecht, Weinbach, Hugel sau Vogel.
Acum deschidem ochii si vedem ca suntem pe cursul de mijloc al Muresului. Pe langa Aiud, acesta creeaza o delimitare naturala intre masivul Apusenilor si dealurile indesate ale Podisului Tarnavelor. Viile se strecoara, ca o centura, intre calota de paduri si poalele pline de gradini inverzite, unde uneori infloresc si migdali. Vinul alb si aromat, e peste tot, cateodata aspru si mineral, cateodata rotund si dulce. Producatorii se numesc Papp ori Takacs. Iar Riesling-ul si Traminer-ul sunt si aici acasa.
Cele doua incercate recent de mine –Riesling de Rhin si Traminer Roz– , ambele din recolta anului 2014 de la Pivnitele Takacs, imbina aromele caracteristice soiurilor cu o rusticitate ce le sta bine. Au echilibru in aciditate, nas bine integrat cu corpul, continuitate pana in postgust, alcool bine ascuns. Dar cel mai important, au identitate. Iar de aici, e nevoie de doar cativa pasi si vreo suta de ani de traditie neintrerupta din tata-n fiu pentru a ajunge la nivelul si faima vinurilor alsaciene.