Negrul transilvan
Am auzit o discutie interesanta zilele trecute, in timp ce ma racoream pe terasa pensiunii Sarea-n Bucate, dupa o „scufundare” in adancurile salinei invecinate, pret de doua ceasuri si 26 de etaje urcate.
vin si mancare la Sarea-n Bucate
„Pamantul asta” zicea unul din mesenii invecinati, gesticuland cu o furculita infipta intr-un cartof rumenit, „pamantul asta e totul. Tre’ sa stii unde sa plantezi, ca sa-ti iasa vinu’ cum trebe.” Hopa, ma gandesc, nici nu stii de unde sare specialistul in terroir. „Tre’ sa stii si sa simti pamantu’, sa-l vezi cum e. Pe pamant alb, pui struguri albi, pe pamant negru, pui struguri negri”. Bun, zic in mintea mea, Jancis, Julia, Caroline, fetelor, v-ati tocit degeaba tineretile prin examene de MW, va invat eu la proximul randevu cum sta treama cu terroir-ul. Trag cu ureghea in continuare, sa nu pierd firimiturile de intelepciune: „uite, astia de exemplu (arata cu aceeasi furculita, spre deal, adica spre Crama La Salina), s-au orientat cum trebuie. Sarea e alba, da? Pac! struguri albi. Unde e pamant negru, pac! struguri negri”. „Ce struguri negri, ba, au astia? interogheaza un comesean nelamurit de-al terroir-istului. Io nu stiu decat de vinuri albe, si de-un rozeu (sic!) din ala… stii tu…” Hait, a incurcat-o specealistul, zic, sa-l vad acum cum scoate camasa si explica pe ce pamant se planteaza via sa iasa vinul roz… „Au, nu-mi spune tu mie, ca l-am vazut eu, e noutate, e fresh, aparut acum. Negru-negru, ca geana pamantului! da’ sta bine in pahar, sa stii”.
Evident ca muream de curiozitate sa incerc si eu „vinul negru din pamant negru”, care banuiam ca este noul Pinot Noir 2014, din gama Issa, de la Crama La Salina, recomandat atat de darnic de sommelierul de ocazie cu care ma invecinasem. 34 de lei la poarta cramei. Acasa, in lumina lampii din bucatarie, n-a mai parut atat de negru si inchis la culoare, ba dimpotriva, s-au evidentiat reflexii rubinii-violacee. Nivelul alcoolic de 13.5% e bine ascuns, insa nasul e cam discret la temperaturi joase, asa ca are nevoie sa fie servit aproape la temperatura camerei. Vinul intr-adevar „sta bine in pahar” -aciditatea il tine vioi, echilibrand aromele de fructe tinere, are o textura light, fluida, moale. Bifeaza si influente de invechire in baric (dar tinute sub control), bifeaza si note sangvinice, carnoase, si final cu ierburi aromate, gen dafin si cimbru. Cumva pare prea bun, prea matur pentru o vie atat de tanara, aflata la prima recolta vinificata in rosu. Ma asteptam la un vin ceva mai verde, mai crud, cu o amprenta tinereasca mai evidenta.
Eu l-am potrivit alaturi de niste micro-sarmalute, ca niste sushi in frunze de varza tanara strans impaturata, adevarate opere de orologerie culinara -caci e nevoie de minutiozitatea, rabdarea si delicatetea unui ceasornicar pentru a pune laolalta asemenea alcatuiri minuscule, pe care iti vine sa le apuci cu penseta, nu cu furculita. Ce sa zic, merge bine. Mai ca-mi vine sa-mi cumpar un bax din pamant din ala negru, pardon, vin…
Vinul din Cluj 