Poteca imperiala
Atunci cand nu-ti gasesti poteca, te gaseste ea pe tine. Si dintre sutele de mii de poteci care impanzesc muntii nostri, cu povesti care mai de care mai intortocheate, m-a gasit tocmai poteca cu o poveste cu iz baroc, de Cancelarie Aulica vieneza. Dar poteca n-a fost totdeauna doar o umbra stearsa, printre pasuni si paduri pe plaiurile inalte ale Calimanilor, strajuita de marcaje de lemn; acum vreo doua secole reprezenta o indrazneala inginereasca. La sfarsitul secolului XVIII si inceputul secolului XIX, suita de imparati habsburgi care au vizitat pe rand acest colt indepartat al imperiului -Iosif al II-lea, Francisc I, Franz Iosef- au dispus construirea unui drum militar, de granita, care sa faca legatura inpre provinciile Transilvaniei si Bucovinei, facilitand transportul de trupe si marfuri. Deloc usoara sarcina, constructia s-a intins pe mai multe zeci de ani, perceptele militare ale vremii impunand un traseu ce uneste varfuri, poieni largi, vai abrupte, paduri batrane, traverseaza torente si suvoaie, si surprinde panorame incredibile.
Deloc usoara a fost si sarcina noastra, a sportivilor, participanti la a cea de-a 3-a editie a cursei Via Maria Theresia. Fiecare insa si-a putut gasi cate un traseu care sa-i fie potrivit ca distanta si provocare; au existat curse de cros 10 km, semimaraton, maraton, ulta-maraton, dar si triatlon, si drumetie. In total, peste 1000 de concurenti, plus vreo 300 de voluntari au umplut zona de la Piatra-Fantanele, din pasul Tihuta, dar si statiunea Colibita, si campusul Tasuleasa Social.
Via Maria Theresia, Varful Bistricioru
Performanta de a gestiona atatia oameni si de a-i aloca si urmari pe fiecare, timp de cateva zile, fara nici un incident major, e o realizare in sine, mai ales cand nu e facuta pe baza taxelor de participare, ci doar prin acte de voluntariat. Acte de voluntariat care au depasit sfera individuala, si au cunprins o multime de institutii ale judetului -inclusiv prefectul judetului Bistrita-Nasaud a urcat muntele cu provizii pana la cel mai indepartat punct de realimentare de pe traseu.
Si cum sa nu alergi atunci in asa atmosfera, si pe asa traseu istoric? Mi-am marcat astfel debutul in lumea maratonistilor montani, concurand la primul meu traseu de maraton, cu 1860 m diferenta de nivel, traseu care ne-a purtat pe doua varfuri, pe creste pietroase, prin poieni largi, pe pajisti interminabile, prin desisuri de jnepeni, intinderi nesfarsite de tufe de afine, turme si stane, paduri seculare, si carari tacute. Un traseu care te indemna la alergare parca la fiecare pas, iar dificultatile erau acolo doar ca sa-i dea savoare. Pe nesimtite au trecut cele 6 ore in care am completat tura; am alergat cateva portiuni in grupuri compacte, alteori doar alaturi de unul sau doi alergatori, si mult timp singur, doar eu, padurea si gandurile mele, pierdut intr-o realitate atemporala.
pe creasta, la maraton Via Maria Theresia
E uimitor ce schimbari profunde aduc mintii umane doar si cateva minute de singuratate profunda, alergand singur pe o poteca sub un desis greu de brazi batrani, indepartat de orice alte zgomote decat ghetele suple calcand pe un pat de ace de brad, cu ritmul respiratiei devenind una cu ritmul naturii; mintea isi pierde orice notiune a timpului si a orientarii, si zboara in ritmuri de ea stiute, iar picioarele aleg instinctiv poteca si feresc pietrele si radacinile, fara ajutorul constiintei, prea ocupata cu ea insasi. Finish-ul cursei a venit abrupt si cumva neasptetat; banuiam ca mai sunt doar cativa kilometri, si alergam lejer printr-o poiana impadurita, aud un zvon de glasuri omenesti, cotesc spre dreapta, si brusc trec pe sub poarta de sosire, ma trezesc cu medalia la gat, si in mijlocul multimii de concurenti si insotitori. Ma bucur nu neaparat pentru performanta in sine, care de destul de modesta, cat pentru faptul ca am avut sansa de a alerga in compania unor concurenti redutabili, si in mijlocul unor peisaje la care inca visez cu ochii deschisi.
padure in Calimani
Tarziu, in seara, cand s-au intors si amicii ultramaratonisti (80 km) dupa 16-17 ore de traseu, am sarbatorit cu o sticla de Liliac rosu -Vila Radus 2015, cupaj de Merlot si Feteasca Neagra, baut direct la „botul calului”, din pahare de …imprumut, pe masa plina de harti, geluri energizante, si alte accesorii „tehnice”, cu povesti despre trasee trecute si viitoare, performante, alergari si visuri.
Liliac -Merlot cu Feteasca Neagra 2015
Pingback: Pasi si numere | Vinul din Cluj
Pingback: articol la 220 | Vinul din Cluj
Pingback: Dans pe doua roti | Vinul din Cluj