Wizz si Eco. O poveste cu doua curse
Roz-albastru ori galben-verzui? Oras sau natura. Asfalt si stanca. O bucla versus trei. Piatete si strazi largi, sau poieni intinse si paduri. Ritm alert si constant, ori ruperi constante de ritm, catarari extenuante si coborari vijelioase? Atmosfera electrizanta si pulsanta a orasului, sau linistea potecilor intrerupta doar de pasi grabiti? Live-band-uri cantand la fiecare colt de strada, sau uralele voluntarilor inimosi din poienile de pe traseu? Arhitectura baroca a centrului vechi, ori peisaje cu Bucegii si Piatra Craiului? Semimaraton ori maraton? O cursa rapida sau o cursa de uzura? Aprilie ori mai?
Doua curse atat de diferite, separate doar de o luna distanta, dar presupunand tipuri total diferite de efort, si implicit de antrenament, de pregatire fizica si psihica, de abordare, de tactica pe traseu. Una e pe teren cunoscut, pe strazile orasului natal, cu zeci de cunoscuti, cu strazi familiale, cu portiuni lungi de sprint, cu finish in uralele unui stadion intreg. Alta e o aventura, o descoperire, o diversiune si imersiune in natura, o pierdere si regasire, alternanta de urcari si coborari, dozarea atenta a efortului, anticiparea schimbarilor vremii.
Intr-un final, totul se reduce la placerea alergarii. La a fi parte din acel suflet urias, unic, dar cu mii de picioare, ce se formeaza la linia de start, si imbratiseaza traseul, cuprinzand atleti, voluntari si spectatori. Pentru ca pe timpul unei curse, toti sunt intr-un suflet, si pentru cateva ore universul se opreste din alte activitati si se concentreaza pe aspiratia comuna: performanta, depasirea barierelor, sportivitate. Si pentru cate o clipa, fiecare atlet, spectator ori voluntar, isi depaseste conditia, se ridica deasupra micimii umane, si devine parte din ceva mare, din ceva urias, etern dar fragil. In timpul cursei nu exista adversari, si nu exista invinsi. Cu totii avem ceva de depasit, cate un demon interior de exorcizat, cate o bariera de daramat. In timpul unei curse ne expunem fragilitatea, teama, limitarile, angoasele, slabiciunile. Si le ingropam intr-un ocean de transpiratie, si le spulberam in ritmul sacadat al respiratiei. Si toti, impreuna, pentru o clipa, devenim mai buni.
Revenind cu picioarele pe pamant -la propriu- m-am bucurat dupa aceste curse de niste vinuri albe, simple, lejere, abordabile, aromate, cu aciditate inalta, care au facut revenirea mult mai placuta:
Saac, Tamaioasa Romaneasca sec, Domeniile Urlati 2015: „Lejera si aromata, aceasta Tamaioasa din Urlati aduce in pahare note racoritoare, citrice, imbinate cu o intensitate generoasa si arome coapte de gutui si miere se salcam. Nasul intens si postgustul usor ierbos si amarui recomanda o buna racire, si servirea alaturi de antreuri sarate.”
Tamaioasa Urlati Saac 2015
Domnul de Roua alb, Avincis 2015: „Un vin foarte potrivit pentru primele seri mai calduroase, usor de baut, dar cu o intensitate vibranta. Aromele bine conturate de soc si caise se imbina cu cele de citrice, iar aciditatea inalta parca invita alaturi de o portie de gratar de pui cu broccoli la cuptor, servite pe terasa.”
Avincis Domnul de Roua 2015
Vinul din Cluj 