Cine n-are Recas, sa-si cumpere (sau sa-i viziteze)
Dealurile ondulate se trezesc incet sub soarele diminetii de martie; cat vezi cu ochii, randurile nesfarsite de spaliere de vie se intretaie in forme intrigante, ca intr-un joc de iluzie optica. Cateva viraje, si intr-un loc ferit, inconjurata de aceleasi linii nesfarsite, se vad cladirile albe, atragand atentia ochilor.
Curtea pavata cu caramida rosie e decorata cu un vechi teasc de stors strugurii, niste ciubere si 
budane decorative, si cateva randuri de baricuri scoase din uz -numai bune de folosit drept mese pentru intampinat oaspetii. Deasupra, inscriptia „Cramele Recas” priveste si ea peisajul cu dealuri.
Oaspetii -un grup eterogen si galagios de iubitori ai vinului- am poposit pentru cateva ore in intimitatea cramei, bagandu-ne nasul in toate colturile, intreband vrute si nevrute, ciocanind in butoaie, admirand etichete, si discutand savant despre recolte trecute si vitoare. Vizita in sine a decurs intr-un ritm alert -totul cronometrat si organizat, reflectand si spiritul de organizare a productiei.
O scurta sesiune introductiva, de dezmortire, in jurul unor cafele si gustari servite pe butoaiele din curte, si apoi condusi de 
Philip Cox am intrat direct in burta cramei. Acolo, labirintul de tancuri si tevi de inox, lumini care palpaie, ceasuri indicatoare de temperatura si presiune, deplasarea in sir indian -dau senzatia ca am fi in interiorul unui submarin scufundat in adancuri (Octombrie Rosu?). Noroc cu mirosul placut de 
drojdie si vin, care ne seduce nasurile si ne conduce -prin camerele de fermentare, decantare, stabilizare tartrica, filtrare… – in zona unde cateva siruri lungi de butoaie se odihnesc, cu pete late si violete de vin. O priveliste incantatoare… Mai departe, linia automata de imbuteliere si ambalare (oprita pentru moment) era ocupata cu un lot de Pinot Grigio pentru Africa de Sud.
In alta parte a complexului, ecoul pasilor pe podelele de piatra se reflecta in boltile beciului, 
luminat difuz de faclii; peretii sunt captusiti de mici „temnite” unde sunt „captive” sticle puse la invechit. Din coridorul principal, se desprind usi boltite care duc spre camere pustii, luminate palid, adevarate lumi subpamantene; scaune si mese lungi, felinarele si grilajele, poarta parca in ele ecoul unor scuturi si coifuri, cantece cavaleresti si ritualuri medievale.
Pivnitele devin calde si primitoare cand mesele sunt incarcate de pahare, gustari si fise de notare pentru noua gama de vinuri. Apoi acestea fac loc unui festin, preparatele se succed la intervale regulate, surprinzand de fiecare data privirea si papilele, alaturi de ele au stat vinuri din gama de importuri.
In drumul grabit spre gara pentru intoarcere, am pierdut minute pretioase in magazinul de la iesire, 
incercand cu greu sa iau o decizie ce sa duc cu mine. Am plecat incarcat ca un caraus, tresarind in ritmul trenului la fiecare zanganit al sticlelor din geanta, si cu gandul la orizontul plin se siruri de vii.
Trecand acum de la relatarea vizitei la vinuri si cele aflate despre ele, subiectul principal al vizitei a fost degustarea noii game de vinuri Castel Huniade, lansata de curand de Cramele Recas. Aceasta gama vizeaza sa ocupe un segment de pret insuficient populat si promovat in prezent -cel de 15-20 lei/sticla. Vechea gama Castle Rock, care si-a facut datoria atatia ani va fi retrasa si va lasa locul celor opt vinuri din aceasta noua gama.
Identitatea acestei game se plaseaza in zona de traditii istorico-culturale. Castelul Huniade -actualul sediu al Muzeului Banatului, din Timisoara- este una din cele mai vechi cladiri din burgul de pe Bega, construit in acelasi an in care au fost atestate in scris pentru prima data viile Recasului. Aceasta asociere recupereaza in mod fericit doua simboluri legate profund atat de identitatea locurilor respective, cat si de viticultura.
Din punct de vedere al aspectului vizual, etichetele declina imaginea stilizata a castelului, suprapusa peste dealuri bogate in 
vii. O culoare distincta va fi asociata fiecaruia din cele opt vinuri (pe eticheta si capison), pentru a usura identificarea la raft (Riesling sec, Sauvignon Blanc demisec, Feteasca Regala demisec, Chardonnay demidulce, Roze sec, Cabernet Sauvignon sec, Merlot & Feteasca Neagra demisec, si Merlot & Pinot Noir demidulce).
Stilul de vinificatie al vinurilor din aceasta gama se revedinca oarecum din trasaturile lumii noi: arome directe si bine conturate, expresive, cu note bogate de fruct ; vinurile albe au prospetime pe o tema generala citrica, iar cele rosii sunt destul de carnoase si intense. Ca o parere personala, pentru a sublinia prospetimea si caracterul abordabil, as fi vazut folosirea dopurilor cu filet mai potrivita pentru aceasta gama.
De asemenea, am mai remarcat o „reinventare” a etichetelor din gama Cocosul, care se numeste acum „Cocosul dintre vii„;
cele sase vinuri poarta inca simbolul viu colorat, intr-un design mai discret (despre care a amintit Dan aici). In gama Sole, recolta 2011 s-a imbogatit cu o Feteasca Regala baricata, care va redefini gustul multora pentru acest soi. Celelalte game superioare nu au „suferit” schimbari -in afara de inmultirea permanenta a medaliilor si premiilor castigate. Astept cu nerabdare sa le regasesc la stand la Provino Cluj.
Din gama de importuri, am remarcat etichete de la Nederburg -Africa de Sud , Planeta -Sicilia, Robert Mondavi -California, si Cono Sur -Chile.
Sunt convins ca am omis o gramada de detalii interesante si relevante -care probabil vor fi consemnate de confratii mult mai constiinciosi. Mie insa, de aici de pe Somes, cu un pahar de Merlot cu Feteasca Neagra in fata, gandul imi zboara tot la dealurile nesfarsite si viile sub soare.
Vinul din Cluj 
Si cum stau cu preturile la crama? Difera mult de ce se gaseste prin magazine?
Da, am remarcat diferente. Preturile de la magazinul „din poarta cramei” sunt cu 5 pana la 20 de lei mai mici decat ce se poate gasi in alte magazine (vorbesc de o medie, nu un caz anume). Intr-un fel, e normal sa fie asa, fie si prin simplul fapt ca te costa drumul pana la crama si inapoi.
Asta a fost un motiv in plus sa ma bucur de vizita facuta 🙂
Cum sta treaba cu cazarea pe-acolo? M-ar tenta o „punte” Vintest – Recas in aprilie.
Chiar am intrebat; n-au spatii de cazare in crama, pentru ca Timisoara e doar la 26 km, si acolo oferta e foarte variata. Chiar si taximetrele circula intre TM si Recas.
Incerc si eu sa fac ceva aranjamente sa ajung la VIntest…
Sunt curios de cel roşu demidulce.
Vinurile demidulci nu sunt pe gustul meu, asadar las fanii acestiu stil sa-l aprecieze.