Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Pietrele Calde ale lui Julien Meyer


Les Pierres Chaudes

Domaine Julien Meyer

Am deschis vinul asta pe cand citeam stirea ca Academia Suedeza a recunoscut ca i-a acordat lui John Steinbeck in 1962 Premiul Nobel pentru literatura cam fara entuziasm. Ca sa ma exprim voalat. De fapt, in anul respectiv erau mai multi favoriti si nici unul din ei nu se detasase, asa ca Steinbeck a „incasat” premiul impreuna cu o controversa care continua si acum.

In timp ce admiram sticla prelunga, tipic alsaciana, mi-a trecut prin minte faptul ca literatura, ca si vinul, este predispusa la controverse. Oricat ar fi de consacrat un autor, oricat de originale si de inovatoare ar fi lucrarile sale, oricat de inedita abordarea si si de scrupulos stilul, vor fi intotdeauna voci care sa-i gaseasca scapari: subiectul nu e de actualitate, e prea politizat (sau dimpotriva, nu are rezonanta in societatea actuala), stilul e greoi, e prea avangardist, etc.

Pastrand proportiile, Patrick Meyer este un viticultor care a trebuit sa infrunte de-a lungul anilor critici asemanatoare. A preluat de la tatal sau Julien micul domeniu de 9 ha din Alsacia, pe care l-a administrat conform convingerilor sale ferme, transformandu-l intr-un adevarat bastion al culturii organice si biodinamice. De multe ori a dus adevarate razboaie de gherila cu autoritatile franceze, care au incercat sa-l impiedice (asa cum numai birocratia franceza stie sa o faca) sa obtina apelatiunea Alscace pentru vinurile sale.

Cultiva Riesling, Muscat, Sylvaner, Pinot Gris si Pinot Blanc, aplicandu-le niste principii cazone si rigide ca otelul cand vine vorba de vinificare. La fel ca si Steinbeck, a incasat in plin comentariile si criticile tuturor -de la vecini, proprietari de restaurante si distribuitori pana la clienti- care s-au legat de orice amanunt -designul etichetei, stilul usor oxidativ de vinificare, cantitatile ridicol de mici admise la recoltare. Si de faptul ca nu foloseste absolut deloc sulfiti. Aceasta intransigenta (cu o valoare pana la urma doar teoretica) l-a obligat sa caute solutii creative si ingenioase pentru a-si pune in valoare vinurile. Parcelele sunt selectionate atent (randurile de vie, mai degraba) si doar strugurii in perfecta stare sunt admisi. Igiena este la cote farmaceutice, si nu este admis nici un produs de sinteza in vinificare.

Sticla care ajunge in mainile consumatorului este un concept complet si unitar, cu o continuitate perfecta intre forma buteliei,

dop vino lock

Les Pierres Chaudes Pinot Blanc 2010

etichetarea, denumirea vinului, dopul folosit, si lichidul din pahar, si nu in ultimul rand, distribuitorul. Sa le luam pe rand. Am avut in fata un Pinot Blanc 2010 imbuteliat in tradituionala flute prelunga, din sticla maro inchis. Denumirea vinului –Les Pierres Chaudes– duce cu gandul la identitatea locului -un deal bogat in bolovani calcarosi, care pastreaza caldura soarelui in toamnele lungi. Ca o paranteza, tot de la el avem vinul Mer et Coquillages care sugereaza frumos atat aroma cat si asocierea culinara…

Dopul folosit este de tip vino lock, adica dop de sticla dublat de un capison metalic, o solutie complicata si scumpa, dar singura care poate asigura pastrarea perfecta a acestui vin fragil (in lipsa sulfitilor). Odata iesit din crama si imbuteliat, vinul este asa cum si-a dorit autorul, si trebuie sa ajunga nealterat la consumator; orice „aerisire” prin pluta, silicon sau screwcap i-ar fi fatala.

Pinot Blanc este in Alsacia un substitut mai putin „educat” pentru Chardonnay. In general da vinuri bogate aromatic, cu o consistenta si densitate peste medie, aciditate joasa si impresie cremoasa. In mainile lui Patrick Meyer, acest soi a dobandit un nas discret de intensitate joasa, vag mineral, cu multe mere Golden si ceva pepene galben. Tot merele coapte domina si in gura, completate de aluzii metalice si vag de brutarie -coaja de paine neagra. Finalul are acea amprenta tipica oxidativa, de fructe supra-coapte, cu nuante usoare de dafin. Aciditatea discreta combinata cu finalul putin picant ii dau o impresie generala de rusticitate.

E un vin frumos de gastronomie, care s-ar imperechea bine cu niste preparate sarate -incepand de la cateva felii de telemea si paine prajita, pana la o tarta cu branza de burduf. Eu l-am baut ca atare, bine racit. S-a pastrat acceptabil pana a doua zi, ajutat de dopul vino lock, dar ideal e sa fie consumat dintr-o data.

Ca un ultim detaliu, atitudinea vanzatorului conteaza la fel de mult pentru imaginea vinului ca si lichidul din sticla. Conversatia cu vanzatorul este practic „eticheta verbala” sau a doua eticheta pentru vin. SI iata de ce: cumparasem aceasta sticla la o promotie online, fiind o lichidare de stoc, asumandu-mi astfel riscul de a avea parte de surprizele inerente ce pot aparea. Dupa cateva zile, distribuitorul mi-a scris un mesaj, anuntandu-ma ca au degustat recent vinul si nu e chiar in cea mai buna forma, oferindu-se sa preia gratis sticla din 2010 si sa mi-o inlocuiasca cu una din 2011. Doresc tuturor iubitorilor de vin sa aiba parte de astfel de experiente in relatia cu vanzatorii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Information

This entry was posted on 4 Martie 2013 by in Vin and tagged , , , , , , , , , .

Disclaimer

Ceea ce scriu reprezinta opiniile si experientele mele personale referitoare la produsele si evenimentele descrise

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2,479 de urmăritori

Categorii articole

%d blogeri au apreciat asta: