Acasa la Avincis

intrare Crama Avicis

Acasa la Avincis e soare si senin, in timp ce restul Romaniei e asaltat de norii furtunilor de vara. Aici viile dorm intr-o pace sarbatoreasca, impacate cu norii trecatori peste dealurile grele cu verdeata. Drumul prafuit ne lasa in fata unei porti demne de un tezaur bancar, care nu lasa sa se banuiasca crama pe care o ascunde in adancul dealului.

Crama, via si conacul au fost motivul sosirii grupului galagios in poarta Cramei Avincis. Crama, de dimensiunea unui templu mayas, puncteaza pantele prafuite ale dealului, umbrite de nuci si salcami. La vederea acestei monumentale constructii, reusesc cumva sa ghicesc sentimentul primulor exploratori care au gasit templele mayase de la Chichen Itza, ori orasul Machu Pichu. Platoul cu iarba tunsa elegant favorizeaza punerea in evidenta a contrafortilor puternici de piatra, a frontonului de sticla, a laturilor inerbate, a foisoarelor de lemn roscat care ii incoroneaza varful ca niste mici altare.

Ca sa-i intelegi pe deplin dimensiunea si masivitatea, trebuie mai intai sa te apropii de ea sa vezi in

Vila Dobrusa

detaliu imbinarea de piatra, lemn si sticla, si apoi sa te indepartezi sa o cuprinzi cu privirea de la un capat la altul, si din nou aproape apoi, la umbra, ca intr-un dans ritualic. Caci inconjurul cladirii, urcatul scarilor pana in varf si plimbarea cu pasi masurati pe terasa au devenit un adevarat ritual, pe care l-am indeplinit constiincios, fiind la prima vizita. Bolti largi de caramida acoperite cu mucegai, ori hrube adanci si intunecoase n-o sa gasiti la Avincis. Se pot vedea in schimb din plin tancuri uriase de inox asezate intr-o ordine perfecta, pereti captusiti cu lemn roscat, fotolii adanci si imbietoare, fotografii discrete alb-negru, desene geometrice in piatra si pahare insetate asteptand oaspetii.

cladirea cramei

aglomeratie la vinuri

Desi caldura moleseste pe oricine se incumeta sa umble prin locuri neumbrite, incalzirea nu dureaza mult ciocnind un pahar de Cramposie cu gazdele, Cristiana si Valeriu Stoica, care ne intampina la intrare. Din spadele barului generos garnisit cu frapiere, sticle si pahare, Ghislain si Angela, numai zambet, nu mai prididesc sa toarne. Un etaj mai sus, intr-o liniste nefireasca, intr-un alcov de lemn dorm sticle culcate, insotite de stampe, fotografii si fotolii adanci. .

Parcurgand putin drumul invers al vinului, ajungem in vie. Cele aproximativ 40 de hectare cultivate sunt raspandite in mai multe parcele, unele pe coama dealului, altele pe pante mai abrupte. Unele sunt mari si compacte, cu randuri mai dese, altele se intind lenes, jur imprejurul domeniului. Practic, crama este amplasata in mijloc, avand acces faci la toate parcelele prin poteci late. Peste tot remarc atentia cu care este lucrata via si pamantul.

Inapoi in crama, pe terasa larga si in sala de degustare -care poate pune in umbra multe

vinuri Avincis

restaurante respectabile, cu pretentii- am redescoperit cateva din vinurile pe care le remarcasem la degustarea de la Cluj. In oferta cramei se gasesc atat cupaje, cat si vinuri dintr-un singur soi. Personal, dau credit primelor si raman fidel celor doua vinuri albe care m-au fermecat: Feteasca Regala cu Pinot Gris si Cuvee Amelie (Tamaioasa Romaneasca cu Muscat Ottonel). Nu sunt de trecut cu vederea nici Rose-ul 2012 sau Cramposia. De vinurile rosii nu m-am prea apropiat, deoarece era mult prea cald.

Cei care au ajuns sa cunoasca vinurile Avincis spun despre ele ca sunt putin aparte. Nu neaparat pentru cine stie ce arome nebanuite, ori vigoare si tarie. Aparent chiar dimpotriva, vinurile nu satisfac orice gusturi -unele sunt mai tinere si mai verzi, altele cu o exprimare mai discreta si rezervata. Ceea ce este de apreciat la aceste vinuri este potrivirea si integrarea cu spiritul locului. Fiecare din ele contine ceva din curbele domoale ale dealurilor, din arcadele conacului, din duritatea pietrei care placheaza crama. Chiar daca se spune ca vinurile au cel mai bun gust la crama, in mijlocul locului care le-a creat, eu cred ca aceste vinuri pot duce pana departe o parere, o amintire a dealurilor Dragasaniului.