Ceea ce ma fascineaza cel mai mult la vinurile Sherry (Jerez) e faptul ca intruchipeaza mai bine decat orice alt tip de vin atingerea omului, a mainii creatorului, cale de mai multe generatii. In Burgundia, oenologul e sclavul terroir-ului, aflat la mila asezarii si a climat-ului; un vin dintr-o vie Premier Cru nu va deveni niciodata un Grand Cru, indiferent de eforturile vinificatorului. In Bordeaux, blending is everything, cupajarea e arta suprema -pentru a ascunde micile defecte ale unui an dificil, ori pentru a scoate in evidenta trasaturile unui an glorios. In Rioja –oak is the name of the game– invechirea in lemn e scoala vinurilor, cu cat mai mult, cu atat mai bine.
Saptamana trecuta, la degustarea vinurilor Gonzales Byass oferita de Cramele Recas -importuri, m-am convins ca vinurile Sherry sunt o alta poveste: nu particularitatile unui anume an, nici chiar terroir-ul, ori invechirea, ori lemnul butoiului, ori maiestria oenologului, nu influenteaza decisiv rezultatul final. Cheia e persistenta, rabdarea, dedicarea si munca catorva generatii de vinificatori, lucrand impreuna si unul pentru altul, ale caror rezultate vor fi vizibile abia dupa ce fondatorul, cel care a umplut primul butoi dintr-o solera, a devenit legenda. Datorita tehnologiei unice, cine se apuca sa faca Sherry este constient ca abia nepotii sai vor produce, imbutelia si vinde un vin cu adevarat irepetabil.
Pivnicerul trebuie sa ia in calcul nu doar reumplerea periodica cu grija a butoaielor din criaderas, dar la fel de importanta este transmiterea cunostintelor si a secretelor cramei pentru cel putin inca doua generatii . A produce Sherry este, inainte de toate, o chestiune de educatie, de familie, de traditie si onoare. Si respect pentru natura, strugure si generatiile urmatoare. Iar cei de la Gonzales Byass, prin varietatea de vinuri scoase pe piata in cei peste 170 de ani de traditie, au din acestea din plin.
Fino, Amontillado, Oloroso… tot atatea nume pentru tot atatea bijuterii oenologice. Dintre cele trei vinuri prezentate la degustare (Tip Pepe Fino, Amontillado si NOE), mi-ar fi greu sa aleg unul preferat. Este un cliseu deja sa spui ca acest tip de vin are o complexitate aromatica incredibila, finete, subtilitate, dar si putere si eleganta. Culoarea poate fi palida ca cea a ceaiului de musetel, ori opaca ca un ulei de masline nefiltrat; aromele merg de al coaja de lamaie la migdale prajite, de la coaja de parmezan la capuccino si amandine. Stilul oxidativ este echilibrat de aciditate si rotunjime, cu un copr care poate fi aerian ca al unui rose ori dens si robust ca o draperie de catifea. Mi-a placut la Amontillado finalul surprinzator, ce aduce a rodie, mandarine, si lichior Cointreau. Atingerea Gonzales Byass…