Chiar daca, pentru o perioada, in rafturile magazinelor de vinuri Feteasca Alba era mai degraba o raritate, si era tot mai greu de gasit (in special in zona de jos a pretului) ceva decent dar in acelasi timp si interesant (in afara de exemplarele deja consacrate, cu un cult al lor propriu), am impresia ca situatia s-a schimbat, ori e pe cale sa se schimbe, iar peisajul albfetescist a inceput sa fie tot mai diversificat.
Multe din exemplarele aparute incearca sa reinterpreteze acest soi, ceea ce e o initiativa laudabila pana la un punct, insa cred ca o sanatoasa intoarcere la origini, la exprimarea rustica si neaosa este ceea ce lipseste -macar pentru a creiona mai bine o nisa de gusturi care, de teama ori din comoditate, de prea multe ori este lasata la marginea portofoliilor cramelor „respectabile”.
Cele pe care am apucat sa le degust, fie exagerau cu o exprimare gen Sauvignon Blanc, fie incercau sa faca Feteasca sa semene a Chardonnay prin baricare, ori de cele mai multe ori nu se hotarau, lasand-o undeva la mijloc -„nici fata, nici nevasta”, ci un fel de concubina. Ceea ce nu-i sta bine.
Am gasit in sfarsit pe dealurile Aiudului, la Pivnita Takacs, o Feteasca Alba 2014 care pastreaza ceva din rusticitatea si simplitatea soiului, dar intr-o exprimare curata si bine definita, nu neaparat eleganta dar directa si clara. E prima editie cand e imbuteliata de sine statator de catre acest producator, si au ales sa-i pastreze un mic rest de zahar (demisec) din dorinta de a avea un nivel alcoolic mai retinut (11.5%). Aromatic, imbina note florale de tei si flori de camp cu note mai dense, de mar golden copt. Cu o textura lejera si aciditate medie, restul de zahar este cumva vizibil, dar echilibrat de un final ce vireaza spre amarui, gen migdale.
Bine racit, reuseste sa faca fata chiar si unui preparat mai consistent, cum e o musaca de cartofi, dar parca tot langa niste placinte fierbinti cu varza si smantana i-ar sta mai bine. Curcubeu pe cerul gurii!