Afacerile de familie sunt niste chestii complicate. Intotdeauna, incercand sa le dai de cap, te incurci in increngaturi de rude, filiatii, aliante, legaturi extramaritale, si povesti cu o farama de adevar si o mare doza de speculatie. Mitologia greaca, de exemplu, e plina de personaje divine sau semi-divine care candva, la un moment dat pe parcursul existentei lor eterne, s-au incurcat cu cineva ori s-au transformat in altceva. Asa cum ne invata Legendele Olimpului, exista totusi si acolo o ordine cat de cat divina.
Mitologia scandinava, in schimb este chiar de domeniul …mitologic, fiind populata de-a valma cu zei, giganti primordiali, animale supranaturale, semi-zei, oameni cu puteri magice, care se pot procrea unul pe altul, sau apar pur si simplu in existenta: gigantul Heimdallr a fost nascut simultan de noua mame, toate fiice a lui Aegir si Ran. Zeul Loki, impreuna cu un cal, au dat nastere lui Sleipnir care era tot …cal. Insa impreuna cu sotia sa, giganta Angrboda, au dat nastere …lupului primordial Fenrir si sarpelui primordial Jormungand. Marele Odin inteleptul, apare mult mai tarziu, ca fiu al lui Burr si a Beslei. La randul lui e tatal lui Thor, purtatorul ciocanului, care e frate cu Hodr si Braggi, avand insa mame diferite… Baldr, tot frate vitreg cu Thor, ii da nastere lui Forseti. De unde apar insa Skadi si Njord?
La fel, si familia de struguri Pinot Noir -nu chiar atat de veche insa la fel de incurcata- are multe increngaturi si rubedenii raspandite pe tot globul, plus diferite legaturi de filiatie cu alte soiuri la fel de celebre; dintre rudele mai „frecventabile” as aminti Chardonnay, Gamay si Muscadet. Insa si in interiorul familiei exista mai multe ramuri -Pinot Blanc, Pinot Gris, Pinot Meunier fiind cele mai vechi si mai bine diferentiate. Probabil aceasta tendinta spre nestatornicie i se trage de la versatilitatea si variabilitatea care il caracterizeaza, pentru ca Pinot Noir poate fi vinificat in multe feluri, care parca seamana, parca nu seamana unele cu altele.
Am avut ocazia sa admiram la Wine O’Clock o „poza de familie” cu patru feluri de Pinot Noir, de la Vinca, din Carastelec, jud Salaj. Pinot Noir despre care am mai scris aici, insa l-am vazut de aceasta dat impreuna cu toate progeniturile:
–Benedict, Pinot Noir 2014: ca un adevarat pater familias, a fost ultimul din degustare, insa cel mai generos si mai memorabil. Fata de exemplarul din 2013 este mai putin intens si extractiv, insa ceva mai bine integrat si echilibrat. Oricum, vinul va mai evolua, fiind imbuteliat de abia doua luni. Se deschide frumos in nas, cu cirese negre si macese, sub care apar note de cafea, ciocolata amara si paine prajita. Tot la nivel aromatic, pe final vireaza usor spre vegetal, apar note de ierburi amarui-aromate, cimbru si dafin. Consistenta este light spre medie, cu aciditate inalta insa fara mult extract, tanini fini aproape insesizabili, fiind lejer si abordabil in gura. Ca un tata jovial si bonom;
-cele doua fiice sugubete si poznase, ambele din 2014, seamana intre ele dar sunt din zodii diferite. Pinot Noir vinificat alb este mai degraba o prezenta discreta si poetica, cu nas fin, aciditate percutanta, arome floral-ierboase ce aduc a lacramioare si iasomie, corp cu note de cirese albe si grapefruit, si un postgust amarui. Pinot Noir Rose este mult mai zglobiu si galagios, abunda in note de fragute, grapefruit si chiar lytchee, aciditate tot ridicata dar parca mai moale decat la sora ei, in schimb o textura ceva mai plina. Daca as fi june burlac, si ele ar fi fete de maritat, zau daca m-as putea hotara intre cele doua…
–Friza Rose 2015 (vin petiant) e o doamna de lume, ce iubeste atat mesele opulente cat si distractiile mai pamantesti. Are suficiente bule cat sa treaca drept un aperitiv elegant, dar nu suficiente cat sa o transforme intr-o bautura de snobi sau mai rau, de pitzi. Aromele sunt la locul lor, discrete si frumos conturate, grapefruit-coacaze rosii-visine, ajutate de un mic rest de zahar abia sesizabil, ca o tinuta versatila cu care poate trece din birou in salon.
Am ajuns sa ma atasez de aceasta familie, care sunt simpatici cu toate ciudateniile lor, si am promis ca-i voi revizita curant. Ca pe la zeii Nordului nu stiu sigur cand am timp sa ajung…
Ce bine, nu m-am pițigoit, totuși 🙂
Lasa, ca m-am sacrificat eu, ca sa am ce scrie 😛
Băut, plăcut. Mă bucuram că nu-s piți 😉