Cand ne apucam de alergare, cei mai multi dintre noi avem imaginea idilica din curtea scolii, a unui sprint vesel. Daca nu e asta, e atunci perceptia, la fel de idilica, legata de cursele spectaculoase popularizate de evenimentele olimpice -100 m, 200 m, 400 m. Cu garduri sau fara. Alimentati de sloganuri si texte motivationale, de genul „poti face orice iti propui”, ajungem sa credem ca sportul asta e gresit in momentul cand intampinam primele greutati si esecuri.

Da, bineinteles, generic vorbind chiar putem face tot ce ne propunem, dar primul lucru pe care ar trebui sa ni-l propunem este sa ne antrenam serios inainte de o cursa. Iar eu, patit de mai multe ori deja, am abordat cat se poate de serios cursa din weekend-ul trecut –Maratonul Apusenilor msg systems. Practic, a fost pentru mine ultima cursa a primaverii si intrarea in sezonul intrecerilor serioase, de valoare nationala. Caci nu am dus lipsa de competitori, multi si seriosi.

E o cursa cu traditie deja, parte a Circuitului Carpatilor, care atrage doritori din multe judete. Pe langa palmares, organizarea buna, si promovarea intensa, indiscutabil ca multi au fost atrasi de farmecul peisajelor Apusenilor, care au ceva aparte. Si traseul a reusit sa combine fericit portiunile tehnice, de urcari sau coborari care necesita concentrare si atentie, cu zone pitoresti, cu privelisti largi, cuprinzatoare, care au oferit ragazul (mental) necesar.

Si furat de acest peisaj, mi-e greu sa-mi amintesc ce am facut kilometru cu kilometru. Startul a fost cam prea rapid, dar m-am lasat dus de val, si am alergat niste pante care ar fi trebuit abordate cu un mers sanatos. Ajuns in varful primei urcari, cu entuziasmul la cote maxime, nici n-am simtit meandrele coborarilor pe lungile pajisti, pana la primul punct de hidratare. Am reusit sa mentin un ritm sustinut, pozitionandu-ma in spatele unor concurenti care se vedea ca au experienta de a alerga impreuna, si mi-am lasat gandurile in voie, si picioarele au alergat cu acea detasare specifica turelor de munte. Am depasit damburi, hopuri, pietre, rauri si mlastini, cirezi de vaci si poieni inflorite, colturi salbatice si nestiute, dus de reveria alergarii. Ultimii kilometri insa m-au trezit brutal la realitate, cu o urcare lunga si perfida, ce parea abordabila in alergare doar ca sa te forteze sa incetinesti gafaind dupa prima cotitura. Am inghitit in sec serpentina dupa serpentina, in acelasi grup compact de alergatori, din care am reusit sa evadez abia pe ultimele sute de metri. Timpul total -2 h 44 min-  e la limita sub obiectivul fixat, de 2 h 45, lucru care mi-a dat un enorm boost de incredere si satisfactie, plus o clasare rezonabila, in zona mediana atat la categoria de varsta cat si la open.

Iar ca weekend-ul sa fie complet, mica mea escapada montana s-a transformat intr-un triatlon in toata regula, caci a doua zi dimineata ma racoream cu niste ture de bazin, probabil mai energic decat ar fi fost indicat, iar pe seara am incalecat pe-o …bicicleta si am dat ocolul frumoasei noastre urbe pe soseaua de centura. Surprinzator, in loc sa ma extenueze, mi-au disparut majoritatea tensiunilor si contracturilor musculare dureroase din ziua precedenta.

Iar asa un weekend montan merita o hidratare pe masura: o bere de la munte, ce poarta numele unei pasari de munte. Zaganu IPA vine cu o culoare auriu-aramie si spuma subtire si densa, perlaj intepator, si arome dense de hamei, coaja de paine neagra si seminte de dovleac prajite, cu un postgust citric, racoritor. Are o textura destul de densa, dar poate fi si o bere de sete. Zaganu Rosie e mult mai densa, aramie-inchis cu irizatii terra-cotta, spuma cu bule marunte si indesata, si perlaj marunt. Amaruie si picanta in gura, duce cu gandul la castane coapte, hamei proaspat si coaja de branza veche. O adevarata bere de gurmand, merge langa cas iute de oaie.

Ne vedem peste trei saptamani, la Retezat Sky Race!.