Retezat, cu suisuri si coborasuri
Fata de Retezat am avut intotdeauna o teama respectuoasa. Muntele asta m-a intimidat mereu, spre deosebire de Fagarasi ori Bucegi, care au fost cu ceva ani in urma curtea mea de joaca. Am fost doar o singura data, pe traseul clasic de nord din Retezatul Mare, si atunci si-au lasat amprenta asupra mea prin masivitate, inaccesibilitate, abrupt. Totul e mai mare acolo, mai masiv, mai pietros, mai intimidant.
Iar intimidarea asta a tinut aproape zece ani, pana sambata trecuta mai exact, cand am revenit in forta (sau mai bine zis in fuga…) sa-mi aduc omagiile acestui munte ce merita pe drept cuvant porecla de „Gradina Carpatilor”. La Retezat Sky Race 2016, am facut totul pe fuga: inscrierea printre ultimii, sosirea la o ora tarzie, pregatirea echipamentului uitand piese esentiale, startul grabit, urcarea grabita… Dar sa nu ma grabesc si cu scrisul, ci sa le iau pe rand.
Retezat – Gradina Carpatilor
„Sky race” este o ramura ca sa zic asa a mountain running-ului, cuprins in bransa mai larga a trail running-ului, care evident, face parte din alergare… Adica, e o cursa de alergare pe teren, accidentat, cu diferente mari de nivel, si cu o portiune de creasta montana la peste 1500 m. Nu am pretentia ca e o definitie oficiala, dar e o idee despre cam ce se intampla acolo. Practic, alergarea se combina deseori cu mersul zdravan (hiking) si chiar cu tehnici alpine de catarare, deoarece traseele rareori permit un ritm constant. De fapt, ruperile de ritm si varietatea tipurilor de efort sunt caracteristica principala a acestor curse, dincolo de efortul fizic semnificativ, chiar si pentru cei cu oarecare antrenament.
Am abordat temator aceasta cursa, deoarece nu apucasem sa ma antrenez destul, mai ales pe acest tip de teren, plus oboseala fizica si mentala acumulata de-a lungul unor saptamani aglomerate. Drumul de 5 ore si somnul nelinistit din noaptea de dinaintea cursei n-au fost de mare ajutor. In fine, startul a fost din fata complexului Cheile Butii (vorba vine, e o cabana ceva mai mare…), si primii doi kilometri au fost inselatori, cu o portiune dreapta de asfalt si drum forestier. Insa brusc, in padure, ne astepta o urcare brutala pe o panta noroioasa, urcare care a rasfirat sutele de alergatori. A fost un slalom printre balti de noroi, radacini, pietre, bete de trekking, alergatori obositi sau opriti pentru selfie-uri. Mi-am dat seama cat de greu a fost abia la primul punct de hidratare, cand deja plamanii imi vajaiau si in gambe simteam ca si cum as fi avut cutite inrosite. Dupa inca o portiune de padure cu caldura si umezeala apasatoare, am iesit in sfarsit in golul alpin sub varful Plesa, si de aici mi-a mai crescut entuziasmul, caci ajunsesem pe terenul meu. Cu totul altceva decat la Maratonul Apusenilor.
Retezat Sky Race -pe creasta Plesa-Piule
De alergarea in creasta m-am bucurat ca un copil, caci iubesc aceste portiuni -am plutit parca peste brane inguste, paduri de jnepeni, abrupturi stancoase si pante inerbate, savurand fiecare secunda in prezenta muntelui. Am pierdut nepermis de mult timp cu poze si admirat privelisti, dar aceste momente mi-au incarcat bateriile mentale pentru mult timp. Desi portiunea de creasta e destul de tehnica si necesita niste prize destul de bune si un ochi ager pentru vizualizarea urmatoarelor salturi, nu e deloc mai grea decat trasee similare din Piatra Craiului ori Fagaras. Cu un zambet larg pe buze am depasit punctul cel mai inalt de la Varful Piule, si am inceput apoi adevaratul test al acestei curse -coborarea lunga si abrupta. E o coborare care iti solicita la maximum genunchii, gleznele, echilibrul, prezenta de spirit, intuitia, dexteritatea, dar mai ales atentia si concentrarea. Traseul cuprinde stanci, jnepenis, portiuni bolovanoase, petice de iarba alunecoasa, albii de torenti, traversari de paraiase, plus nenumarate salturi peste bolovani si radacini. Mi-am impus sa grabesc ritmul si am reusit sa depasesc un numar consistent de concurenti, dar cu pretul unei oboseli accentuate.
Retezat Sky Race 2016
Desi a fost alergare montana, caldura mi-a fost inamicul principal, un inamic parsiv, care m-a asteptat pe ultimii kilometri si m-a lovit neasteptat, impreuna cu o senzatie generala de deshidratare. Cu toate ca era o portiune relativ simpla de drum forestier, fara dificultati tehnice in afara catorva pante, picioarele mele au refuzat sa grabeasca ritmul. Mental, a fost o portiune de cosmar, anosta, obositoare, inselatoare. Ma distantasem considerabil de grupul din spate, iar alergatorii din fata erau ascunsi de cateva curbe. Am alergat singur o portiune nedefinita, monotona, fara un reper de spatiu si timp, si m-a cuprins o dezorientare si lipsa de atentie accentuata. Portiunea aceasta mi-a anulat orice avantaj castigasem pe creasta si pe coborare, cu atata oboseala. Noroc cu un amic ciclist, care m-a insotit de pe la kilometrul 16 pana la 20 si m-a tinut de vorba. Intr-un final, am fost destul de aproape de obiectivul de 4 ore si jumatate, cu un timp oficial de 4:32:58, ceva mai sus de jumatatea clasamentului atat la open cat si la categoria de varsta. Pe aproape, frustrant de aproape, stiu ca pot mult mai bine. Pe de alta parte, am sentimentul de usurare ca in cursa asta am dat tot ce puteam la momentul respectiv. Stiu acum ca pentru depasirea obiectivului, anduranta mentala e decisiva.
Un cuvant despre echipament -am ales sa alerg cu cat mai putine accesorii, doar esentialul: foita de ploaie (obligatorie, dar nu a fost necesara), sticla cu apa, geluri energizante si solutie anti-crampe intr-o mica borseta. Pantaloni scurti, jambiere si maieu tehnic, si un buff pe cap. Ce a lipsit, a fost crema de protectie solara… neaparat cu factor 50+! Am vazut multi alergatori cu bete de trekking, si parca le-as incerca la cursele urmatoare, desi ma tem ca m-ar incomoda.
Cu ce m-am hidratat si relaxat dupa cursa? N-o sa va mint, cu mult isotonic, apa si bere. Batoane proteice si pizza. Si din nou apa si bere. Plus o baie racoritoare in Jiul de Vest. Dar tare mi-ar fi prins bine o butelie de Feteasca Regala de la Gramma, la ea visam pe coborare. Mintea mea obosita imi trimitea pe papile senzatia invioratoare a aciditatii taioase, aromele citrice si ierboase, mineralitatea reconfortanta. Frustrant, dar motivant. Mi-am satisfacut poftele odata ajuns acasa, dar parca nu mai e acelasi lucru. Caci Retezatul e Retezatul.
Feteasca Regala Gramma
Vinul din Cluj 
Pingback: articol la 220 | Vinul din Cluj
Pingback: La Avincis, pe incet-inainte | Vinul din Cluj